gica petrescu - ultimele știri
În 1453, Mahomed al II-lea a început asaltul asupra orașului Constantinopol. Tot într-o zi de 2 aprilie au murit Gabi Luncă și Nelu Ploieșteanu.
La 18 iunie 1917 a murit criticul literar Titu Maiorescu, iar în anul 2006 a murit cântărețul Gică Petrescu. În aceeași zi, dar în anul 2022, a murit portarul dinamovist Constantin Eftimescu.
Se împlinesc 108 ani de la nașterea cântăreţului şi compozitorului Gică Petrescu, artistul cu o prestanţă scenică impecabilă și o voie bună molipsitoare, unul dintre interpreții preferați ai lui Nicolae Ceaușescu.
În fiecare an, pe 2 aprilie, are loc Ziua Instituţiei Prefectului. Totodată, fiind prima duminică a lunii aprilie din acest an, este sărbătorită și Ziua NATO în România. Pe plan internațional, data marchează Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului.
O legendă pentru români, Gică Petrescu, rămâne unul dintre cei mai iubiţi interpreţi români. Deşi a devenit faimos pentru cântecele de petrecere pe care interpreta, maestrul a preferat întotdeauna să fie cumpătat.
Luna aceasta se împlinesc 15 ani de la moartea lui Gică Petrescu, artistul muzicii de pahar care a trăit o poveste de iubire ce i-a conturat viaţa şi cariera.
Gică Petrescu a fost cântăreţul care i-a molipsit cu voie bună pe români timp de şase decenii. Toţi credeau că e etern, ba chiar făceau glume pe seama longevităţii sale, însă puţini ştiu că acea joie de vivre i-a fost alimentată de marea lui dragoste...
În timp ce italienii au canţoneta, germanii-liedul, francezii-şansoneta, românii au apropiate de suflet romanţele, încă de la mijlocul secolului al XIX-lea. Cântăreaţa Mia Barbu a realizat o culegere în 1971, prefaţată de cunoscutul dramaturg şi esei...
Posturile TVR 1 şi TVR 2 oferă o gamă variată de programe în seara de Revelion, dar şi în zilele următoare. Postul public a pregătit o emisiune-eveniment dedicată lui Gică Petrescu, în timp ce TVR 2 propune mai multe filme şi un concert aniversar al ...
Horia Brenciu & HB Orchestra Big Band vor susţine concertul „My Way“, pe data de 26 septembrie, la Sala Palatului. Evenimentul este un omagiu adus lui Frank Sinatra, la 100 de ani de la naşterea legendarului artist american.
De fapt, ai învins cam toată presa care nu-ţi dădea, înaintea alegerilor la şefia FRF pe care le-ai câştigat ieri, nicio şansă. Cum n-au avut nicio şansă arborii retezaţi în parcul ploieştean ca să-ţi ridici dumneata (îmi îngădui această familiaritat...