george calinescu - ultimele știri
Criticul și istoricul literar Alex Ștefanescu a murit la vârsta de 76 de ani. Tragica veste a fost anunțată duminică, 25 februarie, de scriitorul Daniel Cristea-Enache.
Criticul şi istoricul literar George Călinescu (1899-1965) a fost toată viaţa sa un fin observator al omului, iar opera sa este plină de exemple.
Destinul Cellei Serghi se leagă indisolubil de scriitorul Camil Petrescu. Dragostea i-a aruncat într-un joc dur, în care avântul ei tineresc căuta fericirea lumească, iar cinismul şi precauţiile lui tocmai asta evitau. În schimbul unui certificat de ...
Autor a şaisprezece cărţi de poezie, participant la grevele de la Uzinele Griviţa din 1933 şi încarcerat timp de aproape doi ani, Ion Bănuţă a avut o viaţă demnă de un roman, ajungând la un moment dat inclusiv adjunct al Ministrului Transporturilor....
Profesorul Titu Dinuţ din comuna mehedinţeană Şişeşti a avut bucuria ca în luna mai a anului 1983 să-l primească în casa sa pe Nichita Stănescu. Acesta venise într-o vizită în Mehedinţi, unde s-a întâlnit, în Drobeta Turnu Severin, cu scriitorii loca...
Copilăria plină de frustrări şi complexe pe care a avut-o George Călinescu, fiul servitoarei Mariţa, şi-a pus amprenta asupra vieţii criticului de mai târziu. Călinescu a fost un adult foarte superstiţios. Se temea de ziua de vineri şi la maturitate ...
Cunoscut sub pseudonimul Ion Trivale, Iosif Netzler a fost unul dintre cei mai apreciaţi critici literari de la începutul secolului XX, fiind lăudat inclusiv de marele George Călinescu....
George Călinescu a fost un cuceritor fără pereche, multe dintre cuceririle sale fiind documentate şi de către oamenii Securităţii. Mai mult, Alice Vera Călinescu, soţia scriitorului, era cea care îi căuta amante lui George Călinescu....
Constantin Brâncuşi a vrut să doneze statului român lucrările aflate în atelierul său de la Paris, pentru a lăsa ţării sale o altă mare moştenire, pe lângă Ansamblul Monumental „Calea Eroilor“ de la Târgu Jiu. Academia Republicii Populare Române a an...
Există o vorbă care spune că pe marii artiştii e bine să nu-i cunoşti personal, ci doar să le admiri creaţia şi atât. Mulţi dintre scriitorii, pictorii sau actorii de renume, români sau străini, au lăsat lumii valori incontestabile, dar în spatele op...
Criticul şi istoricul literar George Călinescu (1899-1965) a fost toată viaţa sa un fin observator al omului, iar opera sa este plină de exemple.
Atunci când o persoană vorbeşte pe lângă subiect sau fără noimă se spune că „bate câmpii”. Expresia, preluată din limba franceză, a căpătat un sens peiorativ în limba română, în timp ce în ţara de origine şi-a păstrat sensul textual.
George Călinescu a fost fiul servitoarei Mariţia şi a avut un tată care nu l-a recunoscut. A fost adoptat şi a avut parte de o copilărie plină de frustrări şi complexe. Criticul de la maturitate a fost un adult izolat, măcinat de lipsurile din trecut...
Monica Pillat (68 de ani), fiica scriitorului şi criticului literar Dinu Pillat, povesteşte cu emoţie despre anii cei mai grei, când tatăl său a fost arestat, decăzând din graţiile tuturor cunoscuţilor, inclusiv ale prietenului şi mentorului său...
Mite Kremnitz şi Cleopatra Lecca au fost muzele care nu au răspuns pasiunii lui Eminescu aşa cum s-ar fi aşteptat poetul. Mite l-a considerat inferior, murdar şi lipsit de maniere. Blonda şi frumoasa nemţoaică nu şi-a schimbat niciodată părerea proas...
De cele mai multe ori, copiii geniilor literaturii române au trăit în umbra şi măreţia părinţilor. Mulţi dintre ei nu au moştenit talentul, fiind consideraţi de contemporanii lor urmaşi nedemni.
La numai 43 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu, în perioada interbelică apărea o lucrare a psihanalistului C. Vlad, care zguduia opinia publică. Medicul realizează prima schiţă a structurii mentale a poetului, după moartea sa, scoţând la iv...
Încă din timpul vieţii poetului, originea etnică a lui Mihai Eminescu a fost îndelung disputată. Au fost critici literari, dar şi contemporani junimişti care credeau că ”Luceafărul” este de origine turcă, existând totodată teorii care îi dădeau botoş...
Poetul Mihai Eminescu este considerat de majoritatea criticilor un scriitor patriot. Dragostea pentru ţară a poetului a fost reflectată, spun specialiştii, atât în poezie, cât şi în viaţa cotidiană şi mai ales în articolele scrise în ziarul „Timpul“.
Pe lângă un povestitor genial, un dascăl cu chemare şi un prieten de nădejde, Ion Creangă a fost şi un amant focos. Veselul humuleştean iubea cu năbădăi femeile din târgul Ieşilor, fără să-l oprească nici sutana, nici nevasta şi în niciun caz scrupul...
Ion Creangă este povestitorul care a conservat lumea tradiţională a satului moldovean în opera sa. Criticii literari, dar şi cei care l-au cunoscut spun că, deşi a trăit mare parte a vieţii sale la oraş, Creangă a rămas acelaşi ţăran humuleştean cu a...
Romanul „Bietul Ioanide“ fusese depus în 1949 la proaspăt înfiinţata Editură pentru Literatură şi Artă, fosta Editură a Fundaţiilor Regale, aflată încă sub directoratul lui Al. Rosetti, acelaşi care publicase în 1941 „Istoria literaturii române de la...
La începutul carierei sale în educaţie, George Călinescu a predat, pentru scurt timp, în 1928 şi 1929, la Liceul ”C. D. Loga” din Timişoara. Era chiar la începutul căsătoriei cu Alice Trifu.
Ca oraş, Oneşti e de-o seamă cu mine, s-a născut în 1952. La început a fost o colonie de barăci pentru constructorii de pe şantierul platformei petrochimice, apoi au apărut primele blocuri muncitoreşti. Un frate de-al tatei a muncit şi el pe şantieru...
În 1937, la moartea lui George Topîrceanu (şi-a scris totdeauna numele cu î), poetul „Baladelor vesele şi (doar în ediţiile următoare – n. n.) triste“ era unanim considerat, dacă nu un poet mare, în orice caz, unul foarte important.