garnituri - ultimele știri
Din cauza faptului că Metrorex a acumulat datorii de peste 170 de milioane de lei, compania franceză Alstom, care se ocupă de lucrările de întreţinere a trenurilor, a informat că va suspenda unele servicii. Astfel, începând cu 11 iulie, Alstom nu va ...
Deportarea în Siberia a membrilor cultului Martorii lui Iehova din Basarabia şi din alte state a avut loc acum 70 de ani, ordinul fiind dat de Stalin.
CFR Călători a suplimentat trenurile în timpul minivacanţei de 1 Mai, în condiţiile în care se aşteaptă o creştere a traficului, în special spre litoral. Către şi dinspre Constanţa sunt disponibile peste 30 de trenuri directe, atât din Bucureşti, cât...
Trenurile Constanţa- Feteşti şi Bucureşti Obor-Feteşti au fost anulate din cauza poleiului care a încărcat firele de contact în gara Ciulniţa.
Transportul feroviar de călători trece la ora de vară începând cu 26 martie, însă acest lucru nu modifică mersul trenurilor în vigoare....
CFR Călători a decis, miercuri dimineaţa, la ora 6.00, anularea a 80 de trenuri din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. În funcţie de evoluţia vremii, spun reprezentanţii CRF, se fac eforturi pentru ca traficul feroviar să fie asigurat pe magistra...
Metrorex a introdus în circulaţie ultimul tren din seria de opt noi garnituri de metrou livrate pentru Bucureşti de compania spaniolă Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF).
Românii călătoresc cu trenul, într-un an, o treime din distanţa pe care o străbat cetăţenii Uniunii Europene, în medie, pe calea ferată. Cauza principală este raportul neconvenabil calitate-preţ.
Lucrările la linia de metrou Magistrala 5 - secţiunea Râul Doamnei - Eroilor vor fi gata la sfârşitul anului viitor, urmând să fie respectat astfel cel mai recent termen anunţat oficial, însă se va putea circula efectiv cu metroul de-abia din martie ...
Compania Softronic din Craiova a construit cel de-al doilea tren electric din România. Garnitura a fost deja testată, iar investiţia se ridică la suma de cinci milioane de euro.
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut un control în Gara de Nord şi în şase trenuri şi au aplicat amenzi de 100.000 de lei pentru condiţiile de pe peroane şi din garnituri şi la 10 comercianţi de produse alim...
Noile garnituri de metrou CAF, cumpărate recent de Metrorex, sunt pline de probleme - trenurile au venit din Spania cu piese lipsă sau acestea cad în timpul funcţionării acestora. SRI are în analiză această problemă, scrie Economica.net
Metrorex şi-a bugetat investiţii de peste 400 de milioane de euro pentru achiziţia unui număr de 51 de garnituri de metrou. Compania franceză Alstom, chinezii CSR, firma poloneză PESA, spaniolii de la CAF şi Astra Vagoane Călători au depus oferte Met...
Reprezentanţii Metrorex au ajuns pe ultima sută de metri cu pregătirea noilor trenuri de tip CAF care vor începe, de luna viitoare, să circule în subteranul din Capitală. Dunărea, prima garnitură livrată de CAF, a început probele dinamice de anduranţ...
Trenurile circulă cu 50 de kilometri pe oră pe tronsonul Bucureşti - Feteşti, din cauza ninsorii viscolite, iar în Gara de Nord intră la un interval de 30 - 40 de minute, faţă de şase minute în mod normal, fiind necesară deszăpezirea macazurilor pen...
Primele vagoane de metrou pe care Atelierele Griviţa le va asambla pentru Metrorex, în baza contractului semnat cu firma spaniolă Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF), au ajuns în această săptămână la Bucureşti. Este vorba despre două va...
Garniturile ajung la destinaţii cu întârzieri, în medie, de 15-20 de minute, din cauza restricţiilor de viteză impuse de caniculă....
Circulaţia trenurilor va fi modificată în perioada Sărbătorii Rusaliilor pentru adaptarea capacităţii de transport la traficul de călători estimat, se arată într-un comunicat al CFR Călători.
Datorită lui Gheorghe Solomon, motoare fabricate în urmă cu zeci de ani încă mai funcţionează. Gălăţeanul este căutat, nu numai de restauratorii maşinilor de epocă, ci şi de mecanicii care repară autotomobile obişnuite, limuzine scumpe, utilaje agri...