fortat - ultimele știri
Două femei din Ucraina a fost date în urmărire după ce au refuzat să oprească la controlul de frontieră. Ele au fost prinse în oraşul Galaţi şi se vor alege cu dosar penal pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat.
Una dintre atribuţiile Poliţiei Locale din Timişoara este ridicarea oamenilor fără adăpost care improvizează tabere pe domeniul public, transformând zona din jurul „locuinţei” în adevărate focare de infecţii.
Fiica nenăscută a lui Laali se numără printre cele 46 de milioane de fete „dispărute" în ultimii 50 de ani în India. Tânăra povesteşte, pentru The Guardian, despre coşmarul prin care trece, obligată fiind să avorteze până când va naşte un băiat.
Un tren de călători a izbit, sâmbătă dimineaţă un autoturism pe trecerea de cale ferată. Şoferul a forţat traversarea dar a fost lovit de locomotivă. Nu sunt victime
Gestul primarului Cristi Misăilă pare de neînţeles în condiţiile în care în clădirea municipalităţii sunt de cel puţin de 20 de ani două birouri pe care le-au împărţit toţi cei care au deţinut funcţiile de viceprimari.
Un documentar lansat în 2016, care a surprins lupta cunoscutului DJ Avicii cu stresul, anxietatea şi boala, dezvăluie şi faptul că artistul şi-a avertizat managerii în repetate rânduri „că va muri de epuizare“ dacă îl mai presează să plece în turnee.