foeni - ultimele știri
Conacul Mocioni din Foeni (aflat la 42 de kilometri de Timişoara), una dintre cele mai vechi clădiri din Banat, va fi reabilitat din fonduri din Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.
Conacul Mocioni din Foeni (aflat la 42 de kilometri de Timişoara), una dintre cele mai vechi clădiri din Banat, va fi reabilitat din fonduri din Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.
Consiliul Judeţean Timiş anunţă finalizarea lucrărilor de modernizare a unui drum judeţean cu o lungime de 20,5 km. Datele proiectului arată că modernizarea unui kilometru de drum judeţean a costat peste 1,5 milioane de lei.
În urma celor mai grave inundaţii din istoria modernă a Banatului, din anul 2005, au fost afectate 2.195 de case, dintre care 720 au fost distruse în totalitate.
Trei persoane au murit şi două au fost rănite într-un grav accident de circulaţie petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Timiş. Accidentul, produs din cauza alcoolului şi vitezei, a avut loc între localităţile Foeni şi Giulvăz.
Actualul cămin cultural de la Foeni s-a numărat cândva printre cele cinci reşedinţe ale familiei Mocioni din Banat.
Strategie de milioane de euro în Banat împotriva inundaţiilor. În urma gravelor inundaţii cu care s-a confruntat judeţul Timiş în anul 2005, autorităţile au investit peste 160 de milioane de euro, să nu mai fie luaţi prin surprindere de ape.
Punctul de frontieră de la Foeni, judeţul Timiş, către Serbia (Jasa Tomic) se va deschide temporar, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, între 24 decembrie şi 15 ianuarie, la solicitarea autorităţilor din cele două ţări, relatează Mediafax.
Autorităţile vamale din România şi Serbia au redeschis vechea frontieră dintre localităţile Foeni şi Jaša Tomić (Modoş, după vechiul nume).
În urmă cu opt ani s-au produs cele mai grave inundaţii din istoria modernă a Banatului. Digul de apărare al râului Timiş s-a rupt şi apele s-au revărsat peste localităţile cuprinse între albiile râurilor Timiş şi Bega. Localitatea Foeni, la 40 de ki...
Localitatea sârbă Jaša Tomić a fost cedată de România în 1924 în schimbul oraşului Jimbolia şi al altor sate mai mici. Graniţa de la Foeni şi Modoş este deschisă cu ocazia diferitelor sărbători religioase
La solicitarea autorităţilor locale sârbe şi române, cu aprobarea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, în intervalul 6 - 23 aprilie, între orele 10.00 - 18.00 (ora României), se va deschide temporar Punctul de Trecerea a Frontiere...
Corupţia de la vămile din Vestul ţării a ajuns atât de mare încât poliţiştii de frontieră şi vameşii nu puteau trăi fără să ia mită. În unele cazuri s-a ajuns chiar la şpagă luată în ţuică de prune şi vegeta....
Potrivit poliţiştilor de frontieră trimişi în judecată de DNA, din biroul lucrătorilor vamali de la Foeni rar lipsea alcoolul de pe mese. Discuţiile dintre poliţiştii de frontieră şi vameşi pentru ca cei din urmă să renunţe la obiceiul de a bea nu au...
Toate se întâmplă cu sprijinul autorităţilor, care au ales să îşi bată joc de două familii sărace. Pentru copilul familiei de sub stadion, terenul de fotbal e loc de joacă, iar vestiarul echipei locul de făcut temele. Copiii familiei din cimitir se j...
Patru ambulanţe au intervenit pentru a acorda ajutor medical de urgenţă celor cinci victime. Şoferul unui Seat a reuşit să îşi pună în pericol familia, în această dimineaţă, după ce a urcat băut la volan. A intrat într-o depăşire, unde s-a speriat de...