florentino perez - ultimele știri
Florentino Perez, preşedintele clubului Real Madrid, a revendicat sâmbătă, în cadrul Adunării Generale a grupării din capitala Spaniei, crearea Super Ligii, cu speranţa că pe 21 decembrie justiţia europeană va permite cluburilor să-şi gestioneze viitorul.
Florentino Perez, în vârstă de 75 de ani, plănuiește relansarea proiectului. Până acum, 50 de cluburi din 12 țări au fost contactate.
Președintele echipei Real Madrid, Florentino Perez, pregătește 1 miliard de euro pentru transferul unuia dintre cei mai buni tineri jucători din lume, Kylian Mbappe, de la PSG.
Ziarul spaniol El Confidencial continuă seria dezvăluirilor despre actualul preşedinte al clubului Real Madrid, Florentino Perez.
Jose Maria Garcia, în vârstă de 74 de ani, unul dintre cei mai apreciaţi jurnalişti spanioli, a declarat, miercuri, că preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, şi fostul selecţioner Julen Lopetegui au trădat Spania, prin anunţul prinvind ...
O comună din zona de munte a judeţului Neamţ ar putea fi centru de pregătire pentru copiii din zona Văii Bicazului şi din judeţele învecinate, care vor să facă fotbal de performanţă.
Preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că antrenorul Carlo Ancelotti nu va mai pregăti formaţia din capitala Spaniei în sezonul următor, potrivit AFP.
Noul contract dintre Cristiano Ronaldo şi Real Madrid îl urcă pe portughez pe primul loc în topul fotbaliştilor cu cele mai mari salarii. CR 7 câştigă cu un milion de euro mai mult ca Lionel Messi....
După ce a câştigat campionatul şi Liga Campionilor cu Bayern Munchen, Jupp Heynckes se va despărţi la finalul acestui sezon de gruparea bavareză. Liber de contract, tehnicianul german ar accepta să antreneze pe Real Madrid dacă va primi o ofertă conc...
Presa din Spania scrie azi că preşedintele Realului, Florentino Perez, a avut o întâlnire cu Jose Mourinho în care au pus la punct detaliile despărţirii.
Declarația făcută duminică, de Cristiano Ronaldo, nu i-a căzut deloc bine lui Florentino Perez. Președintele lui Real Madrid a spus că acesta nu are motive să se plângă.
După ce Cristiano Ronaldo a fost în atenţia presei în ultimele zile pentru nemulţumirile faţă de Real Madrid, Florentino Perez a reacţionat public.
Florentino Perez, avizat de insistenţele Barcelonei asupra tatălui lui Neymar, a luat problema în propriile-i mâini şi a bătut palma cu Santos şi cu fotbalistul, pentru 60 de milioane de euro şi un salariu de 7 milioane pentru jucător.
Spre deosebire de cluburile din România, cele din elita fotbalului caută în permanenţă modalitaţi de a-şi reintegra fostele glorii.
Preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, i-a solicitat lui directorului general Jorge Valdano să caute un antrenor pentru sezonul viitor, deoarece nu este sigur că portughezul Jose Mourinho va rămâne la madrileni, informează cotidianul ca...
Preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, îl laudă pe Cristiano Ronaldo, jucătorul pe care a plătit 93 de milioane de euro.