fbia - ultimele știri
Agenţiile americane însărcinate cu supravegherea respectării legii îi controlează pe membrii Gărzii Naţionale pentru a se asigura că aceştia nu prezintă niciun risc în 20 ianuarie, ziua ceremoniei de învestire a lui Joe Biden în funcţia de preşedinte...
Un suporter şi-a rugat iubita să-l ţină la curent cu meciul Anglia-Tunisia de la Cupa Mondială, iar mesajele tinerei au stârnit amuzamentul a mii de internauţi.
Societatea Timişoara, care premiază în fiecare an personalităţi şi instituţii pentru promovarea democraţiei şi a valorilor europene, oferă în fiecare an şi un premiu special, „Secera şi Ciocanul”. Conferit în mod tradiţional lui Ion Iliescu, Premiul ...
Când eşti un bucătar de top este dificil să te abţii de la mâncare, dar celebrul chef, Gordon Ramsay, care deţine 34 de restaurante în toată lumea, a reuşit să îşi schimbe stilul de viaţă, ceea ce l-a ajutat să slăbească 22 de kilograme.
Consiliul Uniunii Europene a cerut României, pentru a treia oară în ultimele 12 luni, să corecteze abaterile bugetare semnificative, date de creşterea cheltuielilor publice. România trebuie să ia, până în octombrie, măsuri pentru reducerea deficitulu...
Actorul şi cântăreţul Tudor Chirilă, una dintre cele mai puternice voci din breasla artiştilor când vine vorba de scena politică, îi îndeamnă pe români să continue protestele paşnice atrăgându-le atenţia că sentinţa în cazul liderului PSD Liviu Dragn...
În vistieria regală se regăseşte o colecţie impresionantă de bijuterii. De la broşe până la cercei, tiare şi inele, Regina Elisabeta a etalat de-a lungul domniei sale zeci de piese unice, pe care fie le-a moştenit, fie le-a primit cadou de la diploma...
Raluca Arvat (42 de ani), prezentatoarea principalului jurnal de ştiri de la TVR 2, a vorbit despre copilăria petrecută în Braşov, dar şi despre decizia de a pleca de la ProTV, după aproape 20 de ani petrecuţi în trust.
Cântăreaţa americană Janet Jackson (52 de ani) a vorbit pentru prima dată despre lunga ei luptă cu depresia, pe care a legat-o de complexul de inferioritate de care a suferit în copilărie, de sexism şi rasism.
Cleopatra Stratan (15 ani), care cunoştea celebritatea în urmă cu 12 ani, cu piesa „Ghiţă“, a lansat săptămâna trecută piesa «Te las cu inima», reintrând în atenţia publicului. Adolescenta, care acum locuieşte la Chişinău, a mărturisit că plănuieşte ...
Dacă Rusia întrerupe toate livrările de gaze naturale către UE prin Ucraina, consumul de gaze din România ar trebui să fie redus cu până la 30%, în zilele cu vârf de consum, arată testele de stres.
Prinţul Harry (33 de ani) şi soţia sa Meghan Markle (36 de ani) vizitează la începutul lui iulie Irlanda în cadrul primelor vizite oficiale în străinătate după căsătorie, în mai, a anunţat Palatul Kensington.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat marţi seară că Guvernul va adopta o Ordonanţă de urgenţă cu ajutorul căreia se va diminua considerabil şomajul.
Toni Cornell, fiica de 13 ani a regretatului cântăreţ Chris Cornell, a făcut publică înregistrarea unei melodii cântate în duet cu tatăl său, decedat anul trecut, alături de un mesaj înduioşător.
Deşi încă de la începutul anului s-a făcut mare vâlvă în jurul reuniunii de 20 de ani a trupei britanice Spice Girls, se pare că turneul programat în Marea Britanie şi SUA la sfârşitul verii nu va mai avea loc.
Din 27 iunie, Antena 1 le aduce telespectatorilor în premierã „Înfruntarea destinului“ („Kadin aka Woman“), un nou serial turcesc, care spune povestea emoţionantă a unei femei ce luptă pentru supravieţuire.
A început să lucreze la 18 ani, făcând cafele şi visând să fie jurnalist. Este povestea Elei Moraru, prima femeie CEO (Director General) Google România, tânăra care după 9 interviuri a reuşit să convingă gigantului american că determinarea este princ...
Actorul Alec Baldwin a revenit în rolul lui Donald Trump la emisiunea „Saturday Night Live”, într-un scheci inspirat din „A Christmas Carol”, de Charles Dickens.
Anchetatorii au descoperit că mama copilei de un an şi nouă luni asista la scenele violente, în care concubinul său îi bătea fetiţa şi o dădea cu capul de pereţi, după care o lua şi ea la palme, enervată de strigătele şi plânsetul micuţei....
Plenul reunit al Parlamentului a validat miercuri noul Consiliu de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) cu 310 voturi pentru şi 11 împotrivă.
Actriţa Alexandra Dinu (36 de ani) apare pe coperta numărului de octombrie al revistei „Elle“ şi a oferit cu această ocazie un interviu în care vorbeşte despre motivele care au făcut-o să se mute în Los Angeles în urmă cu trei ani şi despre cele mai ...
Numărul de notificări de dare în plată a ajuns la 6.400 la sfârşitul anului trecut, valoarea creditelor notificate ridicându-se la 1,8-1,9 miliarde de lei, însă cifrele sunt cu mult sub nivelul maxim posibil estimat de oficialii Băncii Naţionale a Ro...
Ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, a declarat pentru News.ro că va trimite corpul de control la principalele companii din subordine, urmâns să fie verificate şi ”proiectele desfăşurate anul trecut la minister”, adică din perioada guvernului pre...
Asociaţia Parakletos, condusă de avocatul Gheorghe Piperea, a pierdut pe fond un proces, printr-o hotărâre formulată în urmă cu două săptămâni, în care nouă bănci erau acuzate de practici înşelătoare în vânzarea creditelor în franci elveţieni, a anun...
Statul vrea să continue emisiunea Fidelis, de obligaţiuni pentru populaţie, a declarat Ştefan Nanu, director al Trezoreriei în cadrul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), la conferinţa „Piaţa de capital din România - Următoarele dezvoltări capitale...
Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, considerat cel mai important indicator al consumului populaţiei, a crescut în 2016 cu 13,5% faţă de anul precedent, cel mai înalt ritm din 2007, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Stati...
După gerul din prima jumătate a lunii ianuarie şi declaraţiile alarmiste ale autorităţilor, preţul energiei electrice pe bursă a crescut accelerat, până la nivelul maxim al ultimelor decenii, astfel că piaţa a ajuns în pragul unei crize.
Numărul de turişti străini în România a crescut anul trecut cu 10,6% faţă de anul precedent, până la 2,47 milioane, număr-record al ultimelor decenii, în condiţiile în care a crescut atracţia ţării pentru turiştii din Europa, Asia şi America da Nord,...
Curtea de Conturi a depistat o serie de nereguli în bugetele companiilor controlate de statul român, cheltuielile efectuate de acestea în mod nelegal ridicându-se la zeci de milioane de euro.
Executivul a aprobat în şedinţa de marţi seara proiectul de buget pentru acest an, care asigură finanţarea măsurilor asumate în programul de guvernare privind majorarea pensiilor, a salariilor din sistemul public şi a altor beneficii sociale, dar şi ...
Loteria Română a efectuat în 2015 cheltuieli neeconomicoase în valoare totală de 28,8 milioane lei, ca urmare a existenţei unui număr de 58 de spaţii şi a unui număr de cinci terenuri, neutilizate de către societate, pentru care s-au efectuat cheltui...
Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România), care reprezintă interesele unor investitori americani de pe piaţa românească, a criticat dur, miercuri, Ordonanţa de Urgenţă de modificare a codurilor penale, adoptată marţi seară de Guvern, apr...
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat miercuri un curs de referinţă de 4,5240 lei/euro, în creştere cu 0,45% faţă de nivelul din şedinţa precedentă şi nivel maxim din 30 decembrie 2016, în condiţiile în care investitorii sunt îngrijoraţi de prot...
De la 1 februarie intră în vigoare o serie de măsuri economico-fiscale care vin în sprijinul românilor cu venituri mici şi medii, dar îi afectează pe cei care obţin salarii cu mult peste medie.
Aproape 39.000 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale au fost eliberate în 2016, cu 1,2% mai puţin faţă de anul 2015, cele mai mari scăderi fiind înregistrate în regiunile de dezvoltare Sud-Est şi Bucureşti-Ilfov, potrivit Institutu...
Reducerea taxei pe valoarea adăugată (TVA) de la 20% la 19% şi mai ales eliminarea supraacizei de 7 eurocenţi pe litrul de carburant, măsuri aplicate de la 1 ianuarie 2017, au ieftinit carburanţii din România, care are în prezent al treilea cel mai m...
Bugetul Administraţiei Prezidenţiale va fi de 41 de milioane de lei în 2017, cu 15% mai mic decât anul trecut, după ce Guvernul a decis să îl reducă suplimentar de la prima formă, prezentată săptămâna trecută. Cele mai mari reduceri sunt la investiţi...
Guvernul nu mai aprobă vineri proiectul de buget pentru 2017, cum era programat, ci în şedinţa de marţi, în aşteptarea avizului CSAT. Începerea şedinţei de vineri a fost amânată pentru mai multe ore pentru că încă se lucra la buget şi se aştepta acor...
CFR Călători vrea să introducă din această vară, spre Salonic, trenuri care să aibă în componenţă vagoane pentru transportul autoturismelor.
Vicepreşedintele comisiei de buget-finanţe a Senatului, liberalul Florin Cîţu, afirmă că există suspiciuni conform cărora Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a comis o ilegalitate pentru ca PSD şi Liviu Dragnea să justifice întocmirea bugetului pe 20...
În unele oraşe mari din ţară, cum sunt Cluj-Napoca sau Braşov, preţul de vânzare al apartamentelor vechi l-a depăşit pe cel al locuinţelor noi, diferenţa ajungând aproape de 100 de euro pe metru pătrat.
Discuţiile cu miniştrii despre proiectul de buget pentru 2017 au fost reluate ieri, pentru redistribuirea anumitor sume, după ce liderul PSD Liviu Dragnea şi-a manifestat nemulţumirea că alocările unor ministere nu reflectă programul de guvernare al ...
Fiecare bugetar va primi în jurul datei de 1 iulie un tichet de vacanţă de valoarea unui salariu minim pe economie, pe care îl pot folosi oriunde în ţară şi oricând, până la sfârşitul anului, a declarat, pentru Profit.ro, ministrul Turismului, Mircea...
Proeictul de buget pentru 2017, construit pe baza unei creşteri economice de 5,2%, a unui curs de schimb de 4,46 lei/euro şi a unui avans consistent al veniturilor bugetare, este extrem de ambiţios şi de optimist, în condiţiile în care Guvernul va tr...
Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor, a fost criticat dur de liderul PSD Liviu Dragnea şi de premierul Sorin Grindeanu pentru forma actuală a proiectului de buget pe 2017, care nu ar respecta prevederile din programul de guvernare al PSD.
Veniturile bugetare sunt estimate la 254,7 miliarde de lei pentru 2017, iar cheltuielile la 278,8 miliarde de lei, astfel că deficitul bugetar ar urma să ajungă la 2,96% din PIB la sfârşitul anului, arată proiectul de buget publicat de Ministerul Fin...
La extragerea Loteriei Bonurilor Fiscale din 22 ianuarie au ieşit din urne numerele 7 reprezentând ziua (7 decembrie) şi 706 reprezentând valoarea bonurilor câştigătoare - între 706 şi 706,99 lei....
Indemnizaţia de creştere a copilului de 35.000 de euro pe care a încasat-o timp de patru luni un bărbat din judeţul Sibiu a fost recalculată, după ce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a stabilit că beneficiarul obţinuse venituri mult mai mici...
Consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu atrage atenţia că scenariul estimării nerealiste a veniturilor bugetare, pe tema căruia este anchetat acum Guvernul Cioloş în Parlament, aşa-zisa gaură de 10 miliarde de lei reclamată de liderul PSD Liviu Dra...
Directorul general al Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA), Cristian Roşu, este favorit pentru a prelua postul de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), ocupat în prezent de Mişu Negriţoiu, au declarat, News.ro, surse din p...
Suma medie acumulată în cont de fiecare participant la sistemul de pensii private obligatorii era la sfârşitul anului trecut de 4.730 de lei, însă aceasta este mai mare cu 50% în cazul angajaţilor care au avut contribuţii virate în fiecare lună de la...
Şomerii care se angajează într-o altă localitate, situată la o distanţă mai mare de 50 de kilometri faţă de cea în care au domiciliul, vor încasa o primă de relocare de până la 900 de lei pentru acoperirea costurilor de închiriere a unei locuinţe....
Pe Autostrada Sibiu-Orăştie a apărut o „denivelare” care impune restricţionarea circulaţiei, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) precizând că fenomenul nu s-a produs pe tronsonul reabilitat, anul trecut, în regie prop...
Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat din nou, pentru 7 februarie, dezbaterea asupra sesizării de neconstituţionalitate a Legii privind conversia creditelor în franci elveţieni la cursul istoric.
Companiile care vor cumpăra activele Oltchim nu preiau datoriile combinatului în cadrul tranzacţiei, dar nici contractele cu clienţii nu sunt transferate către cumpărători, care nu au nicio obligaţie de a prelua actualii angajaţi, arată un document p...
Guvernul condus de Sorin Grindeanu va construi un buget de stat pentru acest an bazat pe o creştere economică de 5,2% şi un deficit de numai 2,95% din PIB, indicatori economici pe care cei mai mulţi analişti îi consideră supraestimaţi....
Retailerul suedez de mobilă şi decoraţiuni interioare Ikea a obţinut aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) de la Primăria Generală a Capitalei pentru magazinul de pe Bulevardul Theodor Pallady, a anunţat luni compania.
Răzvan Vâlceanu a părăsit lumea corporatiştilor pentru a le deveni furnizor: creează cămăşi made to measure, de business, şi se bate cu nume vechi din industrie, ducând luxul într-o zonă accesibilă....
Preţul energiei pe piaţa spot a bursei de energie OPCOM a ajuns la 449 de lei (100 de euro) pe MWh luni dimineaţa între orele 9:00 şi 10:00, nivelul fiind egal cu cel de pe bursele din Ungaria, Slovacia şi Cehia, potrivit Agerpres.