explorare spatiala - ultimele știri
Rusia plănuieşte încă două zboruri comune cu SUA spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) până în 2025, în ciuda situației tensionate dintre cele dou puteri
O rachetă japoneză care transportă un modul lunar a fost lansată joi, după trei întârzieri la sfârșitul lui august cauzate de starea nefavorabilă a vremii.
Federația Rusă a lansat o rachetă Soiuz care poartă sonda Luna-25, prima astfel de misiune în 47 de ani.
Compania Virgin Galactic lansează primul său zbor spațial turistic la bordul navei se vor afla trei pasageri printre care și un fost olimpic în vârstă de 80 de ani diagnosticat cu Parkinson
Rusia urmează să lanseze vineri prima sa sondă selenară după anul 1976, a anunțat agenția spațială rusă Roscosmos
Compania chineză Galactic Energy este o companie privată chineză de lansare spațială care lansează rachete de tip Ceres-1 (combustibil solid) și dezvoltă rachete orbilate de tip Pallas-1 și 2 (combustibil lichid). Unul din obiectivele pe termen lung ale companiei îl reprezintă extracția de resurse
Organizația Indiană de Cercetare Spațială (ISRO) a confirmat realizarea celei de a treia misiuni spațiale către Lună a Indiei, Chandrayaan-3, va fi lansată pe 14 iulie, la ora 14:25, de la Centrul Spațial Satish Dhawan din Sriharikota
Cercetarea și dezvoltarea de sateliți stivuibili chineză, accelerează cu viteză, acești sateliți stivuibili au dimensiuni mai mici decât cei clasici și un design plat ce permite lansarea simultană a mai multor sateliți stivuiți unul peste altul.
În scurt timp, NASA va testa micul rover în apele din Antarctica, locul perfect pentru a verifica dacă acesta poate rezista temperaturilor extrem de scăzute din lumile glaciare.
Oamenii de ştiinţă sunt gata să înceapă construirea sondei spaţiale care va explora satelitul Europa al planetei Jupiter, considerată ţinta principală în căutarea vieţii dincolo de Pământ, a anunţat NASA, citată de BCC.
O sondă spaţială chineză a ajuns pe „partea îndepărtată“ a Lunii, emisfera care nu este niciodată îndreptată spre Terra şi deci învizibilă de la sol, într-o misiune ce marchează o premieră istorică în explorarea spaţială.
Sonda New Horizons a NASA a transmis primele imagini cu Ultima Thule, cel mai îndepărtat obiect ceresc explorat vreodată, care se află la 6,5 miliarde de kilometri distanţă de Terra, la marginea Sistemului Solar.
Airbus a livrat la sfârşitul săptămânii trecute modulul de servicii european, care va asigura energia, apa, aerul şi electricitatea navei spaţiale Orion a NASA. Orion va transporta astronauţi spre Lună şi dincolo de aceasta, în anii care vor urma, un...
NASA va explora atmosfera solară începând cu vara anului 2018, prin lansarea Solar Probe Plus, aceasta fiind prima misiune de gen din istoria umanităţii şi va reprezenta una dintre cele mai mari realizări în ceea ce priveşte explorarea spaţiului.
O capsulă spaţială niponă, lansată de la o bază din sudul Japoniei săptămâna trecută, s-a conectat cu succes la Staţia Spaţială Internaţională (ISS), în noaptea de luni spre marţi, a anunţat Agenţia japoneză de explorări spaţiale (JAXA), citată de si...
Sonda spaţială americană New Horizons va ajunge marţi, 14 iulie, pe orbita planetei pitice Pluto, aflată la o distanţă de 4,8 miliarde de kilometri de Terra, iar evenimentul istoric este intens promovat de Agenţia spaţială nord-americană (NASA).
Constructorul german de automobile Audi intenţionează să trimită pe lună un vehicul explorator care va beneficia de tehnologia sa de tracţiune integrală Quattro.
Space X a devenit prima companie privată care a trimis o navetă către Staţia Spaţială Internaţională în anul 2012, iar acum fondatorul vrea să ne trimită pe Marte şi ne arată cum va fi.
Cei 100 de candidaţi ai misiunii Mars One au fost aleşi după a treia rundă de selecţie, iar cei 40 vor fi cei care vor intra într-o rundă de antrenament. Printre ei este şi o româncă.
Cercetarea planetei Marte este unul dintre subiectele de interes ale momentului. Un studiu recent abordează modul în care s-au format munţii pe această planetă şi ar putea contrazice teoriile mai vechi.
Misiunile spaţiale care au trimis omul pe Lună, la finalul anilor '60, nu au fost lipsite de anumite probleme neprăvăzute şi chiar nedorite. Una dintre ele este prezentată în câteva stenograme care au ajuns acum în atenţia publicului din timpul misiu...