erori - ultimele știri
Raportul intern al Metrorex scoate în evidență greșelile repetate ale angajaților care au dus la ciocnirea a două trenuri, la sfârșitul lui februarie, în stația Timpuri Noi.
Autoritățile olandeze nu au reușit să își ducă la îndeplinire misiunea de protecție a trei persoane, amenințate de un grup de crimă organizate. Printre ei se afla și cunoscutul jurnalist Peter R. de Vries, ucis în anul 2021.
Un şofer a încercat să efectueze Inspecţia Tehnică Periodică (ITP) a unui autoturism la o reprezentanţă RAR din ţară, însă în urma examinării modelul a fost respins.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a anunţat, luni, că acei profesori care au comis erori majore, anul trecut, la Evaluarea naţională şi la Bacalaureat nu vor mai lua parte la niciun examen naţional, el precizând că la nivelul Ministerului Educaţiei...
Codul numeric personal a fost introdus ca element obligatoriu în actele de identitate, de stare civilă şi în alte acte personale printr-un decret prezidenţial semnat de Nicolae Ceauşescu la 2 martie 1978.
În ultimii cinci ani, Suceava nu a mai coborât din topul judeţelor care înregistrează cel mai mare număr de morţi în accidente de circulaţie. Una dintre cauzele producerii acestor nenorociri este indisciplina bicicliştilor....
O nouă situaţie revoltătoare a avut loc, joi, în cea mai mare gară a ţării. Un tren a plecat fără pasageri din Gara de Nord Bucureşti, din cauza unei erori, transmite ObservatorNews.
Începutul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost dominat copios de Germania nazistă. De altfel, germanii au ajuns doar într-un singur an stăpâni peste jumătate din continentul european. Succesul german a fost facilitat şi de o serie de erori în cas...
Marţi seara, Ovidiu Haţegan a condus meciul din prima manşă a sfertului de finală din Liga Campionilor, Manchester City - Borussia Dortmund, partidă încheiată cu victoria gazdelor, 2-1
Eşecul camioanei în meciul de pe teren propriu, 1-2, cu Gaz Metan, a declanşat un val de revoltă din partea oficialilor clujeni împotriva manierei de arbitraj.
O familie întreagă a fost la un pas de a muri când se întorcea de la mare şi se îndrepta spre Craiova. Şoferul povesteşte că maşina pe care o conducea a început să vibreze după ce s-a auzit un zgomot puternic. "Din fericire, am putut să trag pe dreap...
Revenirea Grupului de Comunicare Strategică şi a Institutului Naţional de Sănătate Publică la publicarea cazurilor de coronavirus pe judeţe pare a fi un eşec.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) anunţă că s-au semnalat erori la transmiterea către populaţie a unor mesaje de avertizare prin Ro-Alert, sistem care este testat în această perioadă la nivel naţional. Astfel, au fost cazuri în ...
Elevii de la profilul Uman, care susţin examenul de bacalureat la Colegiul Naţional ”Inochentie Micu Clain” din Blaj au primit de două ori subiecte greşte la proba de Limba şi Literatura Română desfăşurată luni, 1 iulie 2019.
Premierul Viorica Dăncilă a uitat marţi localitatea în care se află, în condiţiile în care în cadrul unei conferinţe susţinute în Suceava a afirmat că se află în judeţul Hunedoara. De altfel, în ultimele zile a precizat că se află la „summit-ul de la...
Centralele termice sunt echipamente comune celor mai multe locuinţe din România. Sunt instalaţii care se confruntă cu multe probleme care pot fi remediate.
Deşi recursul la construcţii precum „ca coleg“, „ca copil“, „ca cercetător“ nu este incorect, deoarece cacofonia nu reprezintă o eroare, asistăm la o avalanşă de „ca şi-uri“ diseminate euforic.
Nu de puţine ori, s-a întâmplat ca prin instituţiile statului român, datul cu stângul în dreptul să fie singura ocupaţie. Astăzi, 23 ianuarie 2019, Autoritatea Electorală Permanentă ilustrează din plin ideea din titlu. Te uiţi repede să vezi cine ră...
Recent, opinia publică a aflat despre începerea unei acţiuni disciplinare a Inspecţiei Judiciare împotriva preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătoarea Iulia Cristina Tarcea. Nu comentez motivele care au stat la baza acestei acţiuni...
Manualul de Ştiinţe ale Naturii pentru clasa a III-a a fost aprobat încă de acum 4 ani de Ministerul Educaţiei, însă nimeni nu a sesizat până acum că în paginile sale există o greşeală.
La cel puţin trei articole importante din legislaţia penală, autorităţile româneşti au transmis Comisiei de la Veneţia versiuni diferite în limba engleză faţă de textele adoptate de Parlament, cu scopul de a prezenta variante mai moderate şi mai conf...
Gelu Diaconu, fostul şef al ANAF, a declarat pentru „Adevărul” că, în urma trimiterii deciziilor de impunere pe ultimii cinci ani, „românii vor năvăli la Fisc pentru a cere să li se corecteze deciziile de impunere, pentru că o eroare din 2013 se prop...
Penitenciarele riscă mii de procese din partea deţinuţilor din cauza calculării greşite a zilelor considerate executate pentru condiţii improprii. Erorile au fost recunoscute chiar de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, şi-a analizat, la Antena 3, ”perlele” din ultima perioadă, printre care şi discursul susţinut în Senat, în care a spus că ”greşelile se pot corecta, erorile nu”. Cât despre folosirea cuvântului „genunche“, Pop s-a apăr...
Se afirmă deseori ca marea doamnă a informaticii militare americane, Grace Hopper, a inventat termenul „bug“ şi „debug“ după un incident care are legătură cu un computer Mark II al Universităţii Harvard....
Testele pentru examenele de bacalaureat din acest an au admis unele erori, recunoaşte viceministrul Educaţiei Lilia Pogolşa. O comisie de evaluare a Ministerului Educaţiei a constatat itemi care prezentau limbaj impropriu sau care nu aveau toate vari...
De ce oamenii politici fac greşeli? Dintr-un motiv simplu: pe anumite domenii, sunt incompetenţi. Este politica o profesie? Nici pe departe. Ea este doar un aspect pe care ar putea să îl îndeplinească cei care sunt dedicaţi ideii de bine public, lega...
Nu tot ceea ce considerăm a fi adevărat chiar este. Multe dintre informaţiile pe care le luăm drept adevăruri generale sunt, în realitate, nişte erori.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (AS) nu a reuşit încă să remedieze problemele apărute la sistemul care emite poliţe RCA, punând în mare dificultate atât pe asigurători, cât şi pe şoferii care vroiau să-şi reînnoiască poliţele....
Ministerul Sănătăţii face un control la Spitalul CF 2, unde cercetează modul în care s-a produs eroarea care a dus la o transfuzie greşită. Controlul din 22 august este făcut de o echipă de specialişti din Direcţia de Sănătate Publică, Ministerul Tra...
Managerii cu experienţă se străduiesc să ia deciziile corecte, în condiţiile în care 72% din organizaţii admit că au avut minimum o iniţiativă strategică eşuată, pe fondul erorilor din procesul decizional, iar 80% recunosc că au luat decizii strategi...
Facebookul este o vastă platformă de comunicare, la care au acces deopotrivă adulţi şi copii, oameni cu educaţie şi persoane certate cu cartea. Cunoscuta reţea de socializare abundă derapaje lingvistice, care pot genera daune în educaţia micilor util...
Deputatul UNPR Eugen Nicolicea, fost ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, le-a pus în vedere experţilor MCV că ultimul raport cuprinde erori, arătând că nu-i convine ca Parlamentul să fie criticat în rapoartele MCV.
Experienţa de peste un deceniu la Investigaţii Criminale şi cercetările istorice l-au făcut pe poliţistul Gabriel Rusu să înţeleagă că omul e capabil de o cruzime nebănuită, indiferent de secolul de care vorbim....
Profesorii care au greşit punctajul elevilor la examenul de Bacalureat, la diferite probe de concurs, vor fi sancţionaţi. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Botoşani, spun că 10 profesori botoşăneni vor fi suspendaţi din comisiile de evaluare, dup...
Unele dintre cele mai apreciate filme din istoria cinematografică, care au avut bugete de producţie uriaşe şi un succes comercial pe măsură, au şi o mulţime de greşeli şi inexactităţi.
Prima etapa a sesiunii doi din cadrul schemei de minimis, in cadrul careia companii vor putea atrage fonduri de la stat pentru a-si sustine afacerile, s-a incheiat cu peste 7.000 de firme inscrise. Insa se pare ca autoritatile sunt pe cale sa provoac...
Elementele prin care este reprezentată Transilvania pe stema României, adoptată în 1992, perpetuează heraldic o realitate istorică de acum 400 de ani. Vorbim de momentul în care erau recunoscute în Transilvania doar trei „naţiuni“ privilegiate din...
Mircea Lucescu este recunoscut pentru eternele probleme pe care le vede în arbitraje şi nu se dezminte de asta nici când e vorba despre echipa naţională.
Găseşte vena mai repede decât orice medic şi are o precizie ce nu poate fi egalată de niciun om. Noul robot Veebot reprezintă viitorul în prelevarea de sânge, cred specialiştii....
Salatele par alegerea cea mai bună la restaurant atunci când ţinem dietă, dar, în realitate, undele dintre acestea au mai multe calorii decât o friptură cu garnitură, atrag atenţia nutriţioniştii.
Potrivit directorului APIA, Florin Căpraru, Bistriţa-Năsăud se numără printre judeţele cu cele mai numeroase probleme şi erori când vine vorba despre dosarele făcute de fermieri pentru a primi diferite subvenţii. Mai mult, aproape 5000 de fermieri se...
Premierul Ponta consideră că raportul CE conţine anumite erori materiale, precum faptul că nu s-ar fi întâmplat nimic în cazul miniştrilor verificaţi de ANI sau că ar fi miniştri cercetaţi pentru corupţie, iar acestea puteau fi îndreptate dacă "Mecan...
Carmen Roşu, director la Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM-POSDRU), a declarat azi că una dintre greşeli grave ale instituţiei a fost că s-a început atragerea fondurilor europene cu proiec...
CEC Bank a înregistrat incorect în evidenţa contabilă rambursarea anticipată a unui credit, a raportat ca restanţier un client la Biroul de Credit şi a închis mai multe unităţi bancare imediat după procesul de rebrandure....
România a fost zguduită de-a lungul timpului de greşeli colosale ale unor magistraţi care au aruncat după gratii oameni nevinovaţi şi nu au fost niciodată traşi la răspundere....
La Everett, un orăşel idilic aflat la 40 de kilometri distanţă de Seattle, niciunul dintre cei 104.000 de locuitori nu pare să se sinchisească de criza din Grecia....
Procesul defectuos de recrutare, absenţa strategiilor pe termen lung şi lipsa de motivare fac parte dintre greşelile frecvente ale şefilor de companii din România. Managerii care fac erori grave sunt „toxici“ pentru psihicul angajaţilor. În România, ...
Tânăra a uimit juriul cu două interpretări, una de muzică populară, cealaltă de muzică ușoară. A plecat acasă cu marele premiu în valoare de 500 de euro.
O fată de 14 ani din oraşul vrâncean Odobeşti a figurat „moartă“ în baza de date a CAS Vrancea. Ea nu poate beneficia nici acum de asistenţă medicală gratuită.Medicii de familie semnalează zeci de erori ale sistemului informatic din Sănătate: copii t...
O fată de 14 ani din oraşul vrâncean Odobeşti a figurat „moartă“ în baza de date a CAS Vrancea. Ea nu poate beneficia nici acum de asistenţă medicală gratuită.Medicii de familie semnalează zeci de erori ale sistemului informatic din Sănătate: copii t...
O fată de 14 ani din oraşul vrâncean Odobeşti a figurat „moartă“ în baza de date a CAS Vrancea. Ea nu poate beneficia nici acum de asistenţă medicală gratuită.Medicii de familie semnalează zeci de erori ale sistemului informatic din Sănătate: copii t...
Medicii spun că problema durează de 12 ani şi nu s-a luat nicio măsură. Scandalul dintre medicii de familie şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate privind gravele erori din sistemul informatic în privinţa evidenţei pacienţilor dă la iveală situaţ...
Meningita şi cancerul sunt adesea confundate cu alte afecţiuni . 55 la sută din români se tem că ar putea fi diagnosticaţi sau trataţi greşit. Anual, în România, 60.000 de persoane primesc un diagnostic greşit, arată statisticile....
În viitor, pacienţii care constată că li s-a stabilit un diagnostic greşit vor primi o compensaţie. În prezent, persoanele care reclamă un caz de malpraxis sunt despăgubite doar dacă merg în instanţă, unde soluţionarea dosarului durează, în medie, tr...
Una din cele patru plăcuţe care urmau să fie amplasate în oraş cu informaţii turistice pentru nevăzători conţine erori de tipărire. Placa a fost trimisă azi la Bucureşti şi va fi returnată săptămâna viitoare....
Copiii îşi însuşesc informaţii neconforme cu realitatea. Manualul de istorie pentru şcolarii de clasa a IV-a conţine numeroase greşeli. Dascălii spun că multe informaţii sunt superficiale şi neconforme cu realitatea....
Efectele generate de erorile unor funcţionari distraţi care au ajuns să completeze mecanic formulare au ieşit la iveală în Banat....
Reglarea actelor pe care le administrează funcţionarii de la Finanţe îi aduce în stare de şoc pe cărăşenii anunţaţi că au restanţe de mii de lei la CAS. Aproape 14.000 de persoane sunt bombardate cu scrisori de la fisc, prin care află că trebuie să p...