energocom - ultimele știri
Nuclearelectrica și Energocom, furnizorul de energie al Republicii Moldova, au semnat, marți, un Memorandum de Înțelegere pentru a dezvolta cooperarea pe termen lung în sectorul energetic.
Hidroelectrica și Energocom au semnat joi contractul, iar la noapte, România începe furnizarea energiei electrice către Republica Moldova, anunţă ministrul român al Energiei, Virgil Popescu.
Procurorii au finalizat acţiunile de urmărire penală pe episodul incriminat fostului preşedinte Igor Dodon vizat în cauza penală denumită generic „Energocom”. Învinuitul şi apărătorii săi s-au prezentat în faţa procurorilor din cadrul Procuraturii Ge...
Fostul preşedinte Igor Dodon a fost pus sub învinuire în dosarul ,,Energocom”. Acestuia i-a fost înaintată învinuirea în săvârşirea infracţiunii de depăşire a atribuţiilor de serviciu de o persoană cu funcţie de demnitate publică în interesul unui gr...
Preşedintele de onoare al Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, a fost citat din nou la Procuratura Generală pentru a fi audiat în cauza penală privind procurarea energiei electrice în perioada 2008-2009.
Compania „Energocom” urmează să încheie cu „Moldovatransgaz” un contract pentru achiziţionarea primelor cinci milioane de metri cubi de gaze naturale. Prevederile se conţin în hotărârea Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, care a dispus alocarea a ...
Societatea „Energocom” a încheiat un contract cu Centrala de la Cuciurgan pentru livrarea energiei electrice în Republica Moldova. Contractul a intrat în vigoare pe 5 iunie şi va fi valabil până pe 31 martie 2018, la fel ca şi contractul încheiat la ...
Autorităţile de la Tiraspol anunţă că decizia Chişinăului de a semna un contract de furnizare a energiei electrice din Ucraina nu înseamnă deloc că energia electrică va fi mai ieftină, aşa cum au afirmat oficialii moldoveni în motivarea câştigării li...
Premierul Pavel Filip dă asigurări că schimbarea companiei de la care Republica Moldova va importa energie electrică nu va genera deficit de curent, după cum au afirmat unii experţi. Asigurările au fost date în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de...
Decizia Chişinăului de a semna cu Ucraina noul contract de livrare a energiei electrice pe teritoriul Republicii Moldova a nemulţumit autorităţile de la Tiraspol. Aşa-numitul ministru al Economiei din regiune, Sergey Obolonik, a afirmat că licitaţia ...
Ministerul Economiei anunţă că societatea pe acţiuni „Energocom” a semnat sâmbătă, 1 aprilie, cu compania „DTEK Trading” din Ucraina contractul de furnizare a energiei electrice către Republica Moldova pentru perioada 1 aprilie 2017 – 31 martie 2018....
Republica Moldova nu mai importă energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan, dar de la Energokapital care o vinde importatorilor de pe malul drept la un preţ de peste trei ori mai mare, se arată într-un material realizat de mold-street.com
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a eliberat companiei de stat Energocom licenţă pentru furnizarea gazelor naturale la tarife nereglementate Firma intenţionează să importe gaze naturale din România, odată cu punerea în funcţi...
Adiminstraţia companiei DTEK Vostokenergo, furnizorul de energie electrică din Ucraina, anunţă că nu a primit niciun răspuns de la întreprinderea moldovenească Energocom privind dorinţa de a semna un nou contract de livrare a energiei electrice în ţa...
Compania germană Draexlmaier Automotive este cel mai mare exportator din economie, iar întreprinderea moldo-rusă Moldovagaz principalul importator, potrivit datelor Serviciului Vamal
Compania spaniolă Gas Natural Fenosa anunţă despre semnarea a două noi contracte de achiziţie a curentului electric. Administraţia întreprinderii susţine că preţul rămâne neschimbat
Compania ucraineană DTEK insistă ca, de la 1 aprilie 2013, preţul energiei electrice livrate Republicii Moldova să fie majorat de la 6,9 la 7,1 cenţi pentru un kilowatt.
Compania moldovenească Energocom a semnat cu furnizorul ucrainean DTEK Power Trade un nou contract de import a energiei electrice care va fi livrată întreprinderilor RED Nord şi RED Nord-Vest. Acordul este valabil până la finele anului, dar preţul de...
Resursele energetice, alimentele şi viciile vor ţine topul majorărilor din anul ce abia a început. Experţii spun că demersurile Guvernului sunt justificate, dar, în condiţiile recesiunii, le-ar fi putut amâna.
Reprezentanţii companiei ucrainene DTEK Power Trade susţin că negocierile privind semnarea unui contract de export a curentului în ţara noastră continuă.Acest lucru a fost confirmat şi de reprezentanţii autorităţilor de la Chişinău
Situaţia privind asigurarea Moldovei cu energie electrică a ajuns la un nivel maxim de risc. După ce ieri dimineaţa, compania ucraineană Power Trade a încetat livrările de curent, aseară şi Centrala de la Cuciurgan, controlată de grupul rus Inter RAO...
Autoritățile de la Kiev susțin că țara noastră folosește curent electric ucrainean fără a a avea un contract. Publicația Kommersant anunță că în pofida faptului că la 1 aprilie a expirat contractul vechi și nu a fost semnat unul nou, Republica Moldov...
De la 1 aprilie, circa 75% din necesarul de electrictate al ţării este asigurat de Centrala de la Cuciurgan, controlată de grupul rus Inter RAO EES. Autorităţile susţin că ţara nu va rămânea fără lumină.