emisii poluante - ultimele știri
Statele din G20, grupul ce reuneşte principalele economii dezvoltate şi marile economii emergente, nu au reuşit să ajungă la un acord asupra unor ţinte concrete de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Recent adoptată, Legea 155/2023 impune unele măsuri pentru creșterea calității transportului în comun și atingerea obiectivelor privind reducerea poluării. Reglementarea prevede introducerea mijloacelor de transport în comun nepoluante, iar Bucureștiul și 12 municipii vor avea zone cu emisii reduse.
În cadrul acordului între cele două părţi, Agenţia spaţială americană NASA va contribui şi la expertiza tehnică şi facilităţi.
Conform unui text adoptat joi în statul american California, toate mașinilor noi vândute în acest stat vor trebui să aibă zero emisii poluante, din 2035.
Era automobilelor Diesel se apropie de sfârşit. Producătorii de automobile au renunţat la multe modele de maşini care funcţionează pe diesel în 2018 şi s-au angajat că se vor concentra mai mult pe alte modele, cum ar fi cele electrice.
Noua taxă auto va fi introdusă din vară într-o variantă asemănătoare celei denumite de primă înmatriculare. Cel mai probabil, noul bir urmează să fie plătit o singură dată, la înregistrarea maşinii în România.
Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) a solicitat autorităţilor franceze să investigheze dacă producătorul auto Renault, proprietarul Dacia, a folosit împrumuturile de 800 de milioane de euro luate de la instituţia europeană pentru a dezvolta motoa...
Anul trecut peste un sfert din autovehiculele verificate inspectorii Registrului Auto Român (RAR) prezentau neconformităţi legate de poluare, având emisii poluante peste nivelul admis....
Producătorul german de automobile Volkswagen estimează că va avea de plătit aproape 8 miliarde de euro pentru a răscumpăra vehiculele diesel pe care au fost instalate softurile ce păcălesc testele de poluare, în urma scandalului izbucnit anul trecut,...
Sediul grupului auto PSA din Franţa a fost percheziţionat de către inspectorii antifraudă din cadrul Guvernului, într-o investigaţie privind emisile vehiculelor. În urma controlului efectuat de autorităţi, acţiunile grupului au scăzut cu circa 4,5%, ...
Grupul auto Volkswagen recheamă în service circa 5.600 de vehicule electrice e-Golf vândute în Statele Unite, din cauza unor probleme la acumulator, informează site-ul agenţiei Reuters, citat de Mediafax....
Subiectele tabu cad ca piesele de domino în curtea Porsche. Dacă cu ani buni în urmă un Porsche diesel părea o blasfemie, iar SUV, un coşmar, acum avem şi SUV, şi diesel, şi o limuzină deghizată în coupé. Iar lucrurile merg şi mai departe. Reputatul ...
Minţim, înşelăm, dar în cadru organizat. Cu 323 de voturi împotrivă, 317 pentru şi 61 de abţineri, eurodeputaţii au respins moţiunea Comisiei de Mediu din Parlamentul European privind introducerea testării în condiţii reale a emisiilor maşinilor noi....
Autorităţile din California au primit de la Volkswagen un plan ce prevede repararea a 80.000 de SUV-uri şi maşini cu motoare diesel de trei litri care depăşesc cu mult limitele legale de poluare....
Producătorul auto francez a anunţat, luni, că va avea, în următoarele săptămâni, un plan referitor la reducerea emisiilor la vehiculele diesel, transmite DPA.
Volkswagen a anunţat băncile care i-au acordat un credit punte de 20 miliarde de euro (21,1 miliarde de dolari) că va vinde active dacă nu va găsi alt mijloc de a achita împrumutul pe un an, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstre...
Grupul Volkswagen a redus bugetul de investiţii pentru anul viitor cu 30%, la 12 miliarde de euro, pe fondul discuţiilor nefinalizate cu autorităţile de reglementare din Europa şi Statele Unite legate de scandalul emisiilor, transmite Bloomberg....
Grupul auto Volkswagen a descoperit, în cursul unei anchete interne, "incoerenţe inexplicabile" privind determinarea emisiilor la alte tipuri de motoare decât cele vizate de investigaţiile de până acum, fiind afectate circa 800.000 de maşini....
Constructorul auto german Opel, divizie a grupului american General Motors, a intrat şi el în colimatorul autorităţilor privind o posibilă manipulare a testelor pentru testele poluante. Numai că Opel a respins vineri acuzaţiile potrivit cărora autove...
Timpul ne va spune cine va beneficia în urma scandalului emisiilor Volkswagen, dar o privire la modele concurente ne dă câteva indicii despre unde ar putea merge cumpărătorii de VW în cazul în care interdicţia vânzărilor de diesel continuă sau în caz...
Doi ingineri de top ai Volkswagen, care au constatat că nu pot concepe motoare diesel în conformitate cu reglementările de mediu din SUA, se află în centrul investigaţiei lansate de grupul german în scandalul provocat de instalarea unui software care...
Sumele restituite de stat persoanelor fizice şi firmelor din taxa pe poluare auto şi cea pentru emisiile poluante, în urma unor decizii judecătoreşti, vor fi primite de contribuabili în tranşe anuale pe cinci ani, provenind din încasările aferente ti...
Nivelul de poluare din aer influenţează funcţionarea inimii şi sănătatea arterelor, conduce la modificări ale tensiunii arteriale şi la formarea cheagurilor de sânge....