emanuel parvu - ultimele știri
Pelicula „Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, a fost selectată în Competiţia oficială a celei de-a 77-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes care va avea loc în perioada 14 - 25 mai, informează un comunicat transmis luni Agerpres.
“Familiar”, cel de recent lungmetraj semnat de (încă) tânărul regizor Călin Peter Netzer, a venit ca o vijelie peste România, fiind difuzat în cinematografele din peste 20 de oraşe din țară.
Cel mai nou lungmetraj a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Tallinn. Filmul va avea premiera pe marile ecrane din România pe 26 ianuarie 2024
Proiecte de Emanuel Pârvu, Cristian Mungiu şi Radu Jude se numără între câştigătoarele primei sesiuni a concursului de proiecte pe 2019 organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei.
Drama islandeză „Copacul vrajbei noastre/ Under the Tree“, de Hafsteinn Gunnar Sigurðsson, a câştigat, sâmbătă seară, Trofeul Anonimul, care i-a fost acordat cineastului la gala de închidere a celei de-a 15-a ediţii a festivalului, când au fost premi...
Între 24 ianuarie şi 4 februarie, are loc Festivalul Internaţional de film de la Rotterdam (IFFR), unde vor fi proiectate şi trei filme româneşti.
TURNURĂ Deşi e tot un film social, despre viaţa grea a românilor de la oraşe şi sate, „Meda“, regia Emanuel Pârvu, cu Şerban Pavlu, rupe cu „tradiţia“ minimalismului românesc, care mai mult a îndepărtat oamenii de la cinema, decât i-a adus....
Aseară (17 august 2017), în sala Teatrului Naţional din capitala Bosniei şi Herţegovinei, s-au decernat premiile celei de-a 23-a ediţii a Festivalului de Film de la Sarajevo (SFF), cel mai important eveniment anual dedicat cinematografiilor sud-est-e...
Lungmetrajul de debut „Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor“ al lui Emanuel Pârvu a primit două premii în cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo: juriul prezidat de regizorul mexican Michel Franco a acordat Premiul pentru cel mai bun act...
Sprijinul confraţilor şi consilierea unor cineaşti experimentaţi, precum Cristian Mungiu şi Adrian Sitaru (cu care colaborase ca interpret), nu i-au fost suficiente actorului Emanuel Pârvu pentru un debut notabil ca regizor de lungmetraj....
Trofeul Festivalului Internaţional de Film Independent „Anonimul“, desfăşurat la Sfântu-Gheorghe, a fost câştigat de lungmetrajul „Mariţa“, regizat de Cristi Iftime, premiul fiind ridicat de actorul Adrian Titieni.
Lungmetrajul de debut "Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor", în regia lui Emanuel Pârvu va fi prezentat în premieră mondială, în cadrul Competiţiei oficiale a Festivalului de Film de la Sarajevo. Cea de-a 23-a ediţie a Festivalului de Film ...
Câteva zeci de persoane s-au adunat, în cursul dimineţii de marţi, 23 mai, în faţa intrării Camerei Deputaţilor, pentru a susţine noua Lege a Cinematografiei, respectiv Ordonanţa de Urgenţă 91/2016. Printre acestea, regizori consacraţi, actori premia...
Actorul Emanuel Pârvu este cunoscut publicului în urma apariţiilor sale televizate, în emisiuni de divertisment, însă mai puţină lume îi cunoaşte cariera de actor de film şi mai ales cariera de regizor, aflat, după mai multe scurtmetraje la debutul î...