elton - ultimele știri
Fundaşul Guilherme, al 10-lea jucător din Ţara Cafelei transferat în Ghencea, va încerca să spele imaginea proastă lăsată de conaţionalii săi....
Pandurii are problele mari la mijlocul terenului pentru că în meciul cu Poli Iaşi, din această seară, de la ora 20.30, vor lipsi două piese de bază. Este vorba de Elton şi Anton, care sunt suspendaţi pentru cumul de cartonaşe galbene.
După insipidul meci CSMS Iaşi - Viitorul, prima etapă a Ligii I s-a încheiat cu o partidă la care au asistat peste 7.000 de spectatori, iar cei prezenţi pe stadion au putut savura un festival de goluri. Jocul a scos însă la iveală lucruri triste desp...
După o etapă plină de greşeli de arbitraj, în runda 25 din Liga 1 au fost consemnate două faze inexplicabile, în care spectatorii au asistat la două ratări enorme, Tănase de la Steaua şi Elton de la Dinamo fiind în rol de protagonişti.
Cu câteva zile înaintea începerii campionatului, echipele din Liga 1 încearcă să-şi mai completeze loturile cu noi jucători.
A fost doar o jumătate de sezon în Ghencea, însă a devenit unul dintre cei mai iubiţi străini care au evoluat în roşu şi albastru în ultimii ani. Stilul său de joc l-a transformat într-un idol pentru suporteri şi la noua sa echipă. Acum, după ultimul...
"Cine spune că Elton nu e fotbalist, nu are de ce să se mai uite la fotbal", spunea managerul stelist Mihai Stoica despre brazilianul pe care-l adusese la Steaua.
Fostul golgheter al Ligii I şi-a început aventura în Arabia Saudită, însă a avut parte de un meci de coşmar. Vezi ce a păţit.
Fostul stelist adus de Mihai Stoica în Ghencea a rămas acelaşi mingicar. La 1,54 de metri, tehnicitatea e punctul său forte. Totuşi, această calitate n-a fost suficientă pentru ca brazilianul de 26 de ani să reuşească în fotbalul mare. A ajuns acum l...