elsid - ultimele știri
Hidroelectrica a devenit cea mai profitabilă companie din România, cu o marjă de profit operaţional de 68%, nemaivăzută în România, după ce au fost tăiate costuri pe toate palierele, a declarat Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul ...
Producătorul de energie Hidroelectrica, controlat de stat, a ieşit marţi din procedura de insolvenţă, după un interval de patru ani de restructurare, perioadă în care a mai ieşit o dată din administrarea judiciară, dar a reintrat în mai puţin de jumă...
Hidroelectrica a câştigat miercuri două procese la Tribunalul Bucureşti, cu traderul de energie Alpiq Romindustries şi producătorul de electrozi siderurgici Elsid Titu, care ceruseră companiei despăgubiri de 398 de milioane de lei, respectiv 13 milio...
Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 165,8 milioane de lei Hidroelectrica şi zece parteneri contractuali ai companiei pentru încheierea de înţelegeri anticoncurenţiale, pe piaţa producerii şi comercializării de electricit...
Producătorul de electrozi siderurgici Elsid Titu, companie controlată de Mihai Tufan şi Mihai Anastasescu, incluşi în categoria „băieţilor deştepţi”, au pierdut procesul cu Hidrelectrica, care le anulase contractele de furnizare de energie electrică.
Exceptarea de la plata certificatelor verzi pentru marii consumatori se va vedea în 2016, când facturile ar putea creşte cu 5-10% la consumator, a declarat marţi Emil Calotă, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (A...
Curtea de Apel a casat pe motive de procedură hotărârea prin care Tribunalul Bucureşti a decis închiderea insolvenţei Hidroelectrica, astfel că dosarul reorganizării judiciare a producătorului de energie va fi retrimis judecătorului sindic, iar Euro ...
Ministerul Economiei a semnat 11 contracte pentru cofinanţări în proiecte de eficientizare a consumului de energie şi pentru producţia de electricitate din surse verzi, valoarea totală a acestora fiind de 670 milioane de lei.