ecluza - ultimele știri
După mai bine de trei decenii, cursele de agrement de pe canalul Bega vor reveni pe ruta Timişoara – ecluza Sânmihaiu Român, începând cu data de 2 iulie....
Deşi au început demersurile încă din august 2017, când s-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate pentru realizarea punctului de trecere a friontierei de pe Bega, proiectul a rămas mult timp în zona birocratică.
Au început primele lucrări de întreţinere la ecluza de la Uivar, care nu a mai fost folosită din anul 1967, de când navigaţia pe Bega a fost închisă.
Reabilitarea barajului stăvilar şi ecluza de la Sânmihaiu Român se află pe final. Mai rămâne de amenajat insula de la nodul hidrotehnic şi restaurarea clădirea administrativă.
De câteva zile, zeci de familii stau cu frică în case deoarece pământul de pe marginea Canalului Dunăre - Marea Neagră a început să se prăbuşească.
O menevră greşită a unei şoferiţe a omorât un tânăr şi a rănit grav alte trei persoane. Totul s-a întâmplat pe un drum acoperit de apă de ploaie, în apropierea ecluzei de la Cernavodă.
Grâul este cea mai transportată marfă pe principalele canale navigabile din România, Canalul Dunăre-Marea Neagră şi Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari. Urmează în top minereul de fier şi porumbul.
Cea mai veche ecluză din România, descoperită în timpul lucrărilor la a cincia clădire din complexul City Business Centre, va fi mutată de la locul ei şi va ocupa o nouă piaţetă în incinta ansamblului de clădiri, unde va putea fi vizitată.
Hidroelectrica a modernizat partea românească a ecluzei de la hidrocentrala Porţile de Fier I, în urma unei investiţii de 236 de milioane de lei, pentru fluidizarea navigaţiei pe Dunăre.
Două ambarcaţii aparţinând unei familii de cetăţeni austrieci, dispărute în urma unei furtuni puternice pe fluviul Dunărea, au fost recuperate şi redate proprietarilor în urma unei acţiuni comune de cercetare fluvială desfăşurată de către poliţişti...
Lucrările la podul de la ecluza Cernavodă au fost finalizate! Astăzi este reluată circulaţia în zonă
Astăzi, începând cu ora 17.00, circulaţia pe DN 22C va fi reluată pentru toate categoriile de vehicule, a anunţat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România....
Circulaţia pe Dunăre va fi blocată cel puţin până duminică, la ora 16.00, în dreptul portului Drobeta Turnu Severin, deoarece s-a stricat ecluza sârbească....
Ecluzele Porțile de Fier I și II, pe malul românesc, sunt închise pentru reabilitare și modernizare. Navigatorii au fost avizați în privința lucrărilor....
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării intenţionează să investească bani în reconstrucţia ecologică a amenajării Murighiol. Se va realiza aici şi o ecluză care să lege ghiolul de Dunăre....
Itinerariul a pornit de la sediul Administraţiei Canalelor Navigabile (ACN), în amonte, spre Murfatlar şi s-a terminat cu o ecluzare. Aproximativ 60 de constănţeni, printre care şi studenţi ai Universităţii Maritime Constanţa, au avut parte ieri de o...
Consiliul Judeţean Tulcea transmite în administrarea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” un teren de 1.000 de metri pătraţi din Amenajarea Piscicolă Murighiol pentru reconstrucţie ecologică a ghiolului Murighiol.
Instituţiile de profil din Tulcea ar putea fi înconjurate cu unelte de pescuit. Pescarii din zona Jurilovca sunt revoltaţi de lipsa de reacţie a autorităţilor după ce au reclamat în repetate rânduri faptul că nu pot ieşi la pescuit datorită unei eclu...