ecaterina teodoroiu - ultimele știri
Gheorghe Mănoiu a fost logodnicul Ecaterinei Teodoroiu, una dintre cele mai puternice femei din istoria României. Acesta a luptat în cele două războaie mondiale, fiind ucis în lupta de la Oarba de Mureş.
Un articol publicat în 1928, în ziarul Curentul, dezvăluie situația în care ar fi ajuns răniții români în Primul Război Mondial, precum și unii dintre părinții celor morți. Despre mama Ecaterinei Teodoroiu se susținea că cerșea pe străzile Capitalei
Tot pe 15 ianuarie a fost încoronată regina Angliei Elisabeta I, s-au născut dramaturgul francez Molière și eroina de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu.
Actrița Stela Furcovici a devenit celebră cu rolul Ecaterinei Teodoroiu din filmul cu același nume, în regia lui Dinu Cocea. Artista a avut însă un sfârșit cumplit. A murit în anul 2000, la doar 46 de ani, în urma unui teribil accident de circulație.
În data de 3 septembrie 1917 murea Ecaterina Teodoroiu, „eroina de la Jiu”. În aceeași zi, dar în 1936, se năștea artista Marina Voica, iar exact un an mai târziu, solista de muzică populară Maria Ciobanu, „ciocârlia cântecului popular românesc“.
La 22 august 1985 a murit marele actor Octavian Cotescu. Tot într-o zi de 22 august au murit și Ecaterina Teodoroiu și Alexandru Șerbănescu, un nume de legendă în istoria aviaţiei române.
Pe 14 ianuarie s-au născut eroina Ecaterina Teodoroiu, participantă la Primul Război Mondial, unde s-a sacrificat eroic în bătălia de la Mărăşeşti. Tot în această zi, în 1999, peste 10 000 de mineri din Valea Jiului își dau acordul în scris pentru a veni la București, iar în 2006 a avut loc tragedia
Faptele eroice ale românilor din timpul Primului Război Mondial au intrat în atenția cineaștilor imediat după încheierea marii conflagrații. Însă perioada când au umplut rolele de film, dar și sălile cinematografelor a fost în timpul vieții lui Sergiu Nicolaescu, pasionat al subiectelor istorice.
Există opinii potrivit cărora „Eroina de la Jiu“ nu avea cum să se afle la Târgu-Jiu în acele momente, deoarece regimentul din care făcea parte se afla mai jos, spre Filiași, dar și altele potrivit cărora ea s-ar fi numărat printre femeile care îngrijeau răniții.
Ioana Moruș, fost ghid la Casa memorială „Ecaterina Teodoroiu“ din municipiul Târgu Jiu și nora surorii Ecaterinei Teodoroiu, una dintre cele mai importante fermei din istoria României, s-a stins din viață.
Până pe 18 septembrie, în mansarda Casei Filipescu-Cesianu (Muzeul Municipiului București). de pe Calea Victoriei are loc expoziția interactivă „Românce de poveste“.
Începând cu data de 1 decembrie 2021, Banca Naţională a României va pune în circulaţie o bancnotă cu valoarea nominală de 20 lei. Este prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu, a inform...
Începând cu data de 1 decembrie 2021, Banca Naţională a României va pune în circulaţie o bancnotă cu valoarea nominală de 20 lei. Este prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu, a inform...
BNR va lansa, în premieră, o bancnotă cu chipul unei femei. Ce valoare va avea şi pe cine celebrează
BNR va lansa în premieră o bancnotă cu chipul unei femei, anunţul fiind fpăcut chiar de europarlamentarul român Corin Creţu, care a şi precizat care va fi valoarea bancnotei şi pe cine celebrează.
Mausoleul „Ecaterina Teodoroiu“ este restaurat din nou. Este vorba de lucrări de întreţinere care se efectuează anual sau chiar de mai multe ori pe an.
Ecaterina Teodoroiu, născută Cătălina Toderoiu, a avut un talisman în perioada în care a luptat în Primul Război Mondial.
Actriţa Stela Furcovici a rămas în amintirea colectivă pentru interpretarea „eroinei de la Jiu“, rol pe care regizorul Dinu Cocea i l-a încredinţat pe vremea când era o simplă figurantă la teatrul din Turda. Temperamentul zurliu a scos-o din anonimat...
Prima iniţiativă pentru ridicarea unui monument dedicat Ecaterinei Teodoroiu a avut-o în primăvara anului 1919 Atenia C. Călugăreanu, soţia lui Catone Călugăreanu, viitor director al Siguranţei Statului.
Femeile au influenţat mereu cursul istoriei, personal sau prin intermediul bărbaţilor. Istoria României a fost scrisă, la rândul ei, şi de femei. Trei dintre acestea au avut o influenţă marcantă, în special asupra sociatăţii.
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, în şedinţa din 30 iulie, lansarea în circulaţie, în cursul anului 2020, a unei bancnote care va avea pe una dintre feţe portretul Ecaterinei Teodoroiu, eroina căzută în luptă în...
A fost o iniţiativă de mare laudă pentru managerul general al Operei Naţionale Române Iaşi, Beatrice Rancea, care a readus în atenţia publicului românesc un opus legat de istoria naţională, opera eroică „Ecaterina Teodoroiu“ de Emil Lerescu, pe libre...
Autorităţile oraşului Târgu Jiu încearcă să refacă o cruce care a fost amplasată lângă Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, locul de veci al eroinei de la Jiu, una dintre cele mai importante figuri feminine din istoria României.
Un singur veteran de război din cel de-Al Doilea Război Mondial a fost astăzi prezent la ceremoniile prilejuite de Ziua Armatei Române, care au început în faţa statuii eroinei Ecaterina Teodoroiu şi s-au încheiat pe platoul din faţa Prefecturii Olt, ...
Povestea Eroinei de la Jiu a fost prezentată într-o revistă de benzi desenate. Benzile sunt desenate de elevii Liceul de Arte din Târgu Jiu, sub coordonarea profesorului Cătălin Negrea.
Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, unde îşi doarme somnul de veci cea supranumită „eroina de la Jiu“, va fi restaurat. Chiar şi cripta în care se află rămăşiţele pământeşti ale Ecaterinei Teodoroiu va fi deschisă pentru a fi restaurată.
Echipa de robotică de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu“ (CNET) din Târgu Jiu a reuşit perfomanţa să se califice la Campionatul Mondial FIRST USA, care va avea loc peste o lună în Detroit, Statele Unite ale Americii .
Actriţa Julieta Szönyi a fost copilul pe care familia n-avea de ce să-l convingă să danseze pentru oaspeţi, căci atunci, demult, îi plăcea să spună poveşti prin mişcări de balet. Până a descoperit teatrul. În anii ’70, a devenit Otilia, interpretată ...
În 1933, la Bucureşti apărea prima carte despre Primul Război Mondial. Autorul ei, căpitanul în rezervă Ion D. Isac, a avut o viaţă demnă de un roman. A ridicat trei şcoli, a scăpat din 98 de atacuri în război, a fost deputat şi vicepreşedinte al Adu...
Ziua Armatei a fost sărbătorită la Slatina, după zeci de ani, la statuia Ecaterinei Teodoroiu, prima înălţată în România în memoria eroinei de la Jiu, la iniţiativa Reginei Maria.
Ecaterina Teodoroiu a fost înmormântată în satul Poieni, comuna Fitioneşti, judeţul Vrancea, iar după patru ani autorităţile au decis realizarea unui monument în cinstea Ecaterinei Teodoroiu şi mutarea osemintelor la Târgu Jiu.
Sub auspiciul comemorării Centenarului Primului Război Mondial, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vrancea a organizat duminica 20 august 2017 evenimentul velo ”Tribut Ecaterina Teodoroiu”.
„Grafitti istoric“ pe şcoli, amplasarea unei statui a Ecaterinei Teodoroiu sau a unui dac, realizarea unui mozaic din piese lego reprezentând momente istorice în holul Palatului Parlamentului şi care să intre în Cartea Recordurilor, dar şi prezentări...
Comisia de atribuire de denumiri din cadrul Instituţiei Prefectului judeţul Vrancea, care s-a întrunit vineri, 28 iulie, a avizat pozitiv proiectul Consiliului Local al comunei Străoane de a denumi o stradă din satul Muncelu, Ecaterina Teodoroiu.
Logodnicul Ecaterinei Teodoroiu, Ioana D’Arc a României, a fost sublocotenentul Gheorghe Mănoiu, un învăţător din Gorj, cu sora căruia eroina de la Jiu a fost colegă la şcoală.
Premiera filmului documentar „Ecaterina Teodoroiu, eroina poporului roman” a avut loc vineri, 10 martie, la Cinematograful „Sergiu Nicolaescu“ din Târgu Jiu. Producţia este realizată de publicistul gorjean Dorin Brozbă.
Angajaţii Primăriei Târgu-Jiu au curăţat, ieri, Piaţa Prefecturii de zăpadă şi au găsit de cuviinţă să arunce zăpada adunată pe Mausoleul „Ecaterinei Teodoroiu“, acolo unde sunt înhumate rămăşiţele pământeşti ale „Eroinei de la Jiu“, cea mai cunoscut...
Preotul Ilie Roşoga a ajuns cu armata română până la Budapesta, în Războiul de reîntregire a ţării. Ca semn al recunoaşterii meritelor sale, preotul a oficiat slujba de reînhumare a rămăşiţelor pământeşti ale Ecaterinei Teodoroiu la Târgu Jiu.
Marii generali ai României au ieşit din Marele Război cu o strălucitoare aură de eroi. Au intrat în panteonul naţional drept marii salvatori, făuritorii de fapte de arme legendare. Dar nu există un portret-robot unic al eroului. Două exemple: general...
Scandal de proporţii la cel mai bun liceu din Gorj, după ce doi elevi de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” s-au luat la bătaie chiar pe holul şcolii. Aceştia s-au lovit cu pumnii, iar unul dintre ei a luat o coadă de mătură şi l-a lovit pe c...
Osemintele Ecaterinei Teodoroiu se aflau la Mărăşeşti, iar drumul până la Focşani a fost un adevărat ritual. Sicriul cu oseminte a fost aşezat pe un afet de tun tras de şase cai albi.
Un bătrân de 80 de ani a murit, azi noapte, în urma unui incendiu izbucnit în locuinţa în care trăia, de pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din municipiul Târgu Jiu.
În Casa Memorială „Ecaterina Teodoroiu“, aflată în cartierul Vădeni din municipiul Târgu Jiu, se află o coadă împletită din părul celei care a fost supranumită „eroina de la Jiu“.
Astăzi s-au împlinit 80 de ani de la inaugurarea Mausoleului Ecaterinei Teodoroiu. Momentul a fost marcat printr-o serie de manifestări.
Municipiul Slatina găzduieşte prima statuie din ţară ridicată în onoarea sacrificiului Ecaterinei Teodoroiu, eroina de la Jiu, iniţiativa aparţinând chiar Reginei Maria. Din păcate, ansamblul arhitectural menţionat a fost uitat de către autorităţile ...
Ecaterina Teodoroiu, supranumită şi Eroina de la Jiu, este una dintre cele mai importante figuri feminine din istoria României. Ecaterina a murit în timpul luptelor din Primul Război Mondial, fiind împuşcată de două ori în piept.
Arethia Tătărăscu şi Ecaterina Teodoroiu sunt femeile care au marcat istoria judeţului Gorj. Cele mai cunoscute opere de artă din România îşi leagă numele de Arethia Tătărăscu.
Alte două stele au fost dezvelite, ieri, pe Aleea Celebrităţilor din zona centrală a municipiului Târgu Jiu. Este vorba despre stelele care poartă numele Ecaterinei Teodoroiu şi a lui Tudor Vladimirescu.
Galeria româncelor eroine alătură femei tinere din diverse epoci, animate de dragostea de ţară şi spiritul de sacrificiu de care au fost capabile în situaţii extreme....
Numele Ecaterinei Teodoroiu nu provoacă astăzi nici cea mai mică tresărire tinerei generaţii. Pentru părinţii noştri, şcoliţi înainte de 1989, „eroina de la Jiu” e strâns legată de perioada comunistă, când s-a tot bătut monedă pe calitatea ei de lupt...
Nicoleta Catalina (31 de ani), stră-strănepoata Ecaterinei Teodoroiu, se luptă pentru supravieţuire şi a plecat de doi ani în Italia, unde îngrijeşte bătrâni. Mama ei, strănepoata Ecaterinei, este muzeografă în Târgu-Jiu.
Societatea de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj şi Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, din Târgu-Jiu, organizeazăo serie de manifestări prilejuite de comemorarea „Zilei Internaţionale a Holocaustului”.
Astăzi se împlinesc 117 ani de la naşterea Ecaterinei Teodoroiu, intrată în istorie sub numele de „Eroina de la Jiu“....
Vicepreşedintele Comitetului de Părinţi şi un alt părinte s-au opus inventarierii bunurilor Şcolii generale nr. 7 din municipiul Târgu-Jiu. Directoarea şcolii a chemat poliţiştii pentru a-i scoate afară pe părinţi din unitatea de învăţământ....
O clădire prin care bântuie frigul şi cu mobilierul mâncat de carii, aşa arată sala de sport a unor elevi de aur la atletism. Sala de sport a Şcolii cu clasele I-VIII „Ecaterina Teodoroiu" din Brăila „a ratat" reabilitarea din fonduri europene prin c...
Statui, clădiri de valoare inestimabilă au sfârşit, în chip tragic, datorită furiei comuniştilor. Bustul din faţa Palatului Agriculturii, Troiţa din Monument, bisericile „Sf. Spiridon" şi „Sf. Parascheva", busturile soţilor Chercea - sunt doar câteva...
Clopoţelul a sunat anul acesta într-o clădire consolidată, complet renovată. Este prima unitate de învăţământ reabilitată dintre cele şase proiecte de acest fel ale Primăriei din Brăila, într-o perioadă în care în foarte multe şcoli se învaţă în cond...
În aproximativ două săptămâni, accesul din zona Oncea dinspre piața București nu se va mai face prin pasarelă ci prin prin intermediul noului pasaj. În paralel cu aceste lucrări, alte trei străzi au termen de reabilitare până în luna august....
Scriitorul Dorin Brozbă a lansat astăzi, la Mausoleul Ecaterinei Teodoriu, din Piaţa Prefecturii, cartea «Cătălina, eroina de la Jii», o reeditare a lucrării scrise de preotul paroh Ioan Mălăescu....