dna craiova - ultimele știri
Primarul comunei mehedinţene Godeanu, Ion Gheorgheci şi un consilier din cadrul APIA Mehedinţi au fost trimişi în judecată sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova pentru obţinere ilegală de f...
Fosta judecătoare Carmen Marinescu, suspendată din funcţie de Consiliul Superior al Magistraturii, ca şi din cea de preşedinte al Tribunalului Olt, a scăpat de arestul preventiv în spatele gratiilor, fiind plasată în arest la domiciliu. Decizia a fos...
Ionuţ Ionescu, fostul director comercial al Apavil S.A., prins în flagrant în luna ianuarie a acestui an în timp ce primea mită, condamnat de Tribunalul Vâlcea la închisoare cu suspendare. Complementar, Ionuţ Ionescu va presta 80 de zile de muncă în ...
Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal a fost reţinut, în dimineaţa zilei de luni - 11 noiembrie, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată. Mai exact, el este acuzat că ar fi primit 11.000 ...
O nouă pauză de „respiro” pentru Minel Prina, viceprimar al municipiului Slatina, acuzat de DNA de fapte de corupţie alături de un alt fost viceprimar al urbei şi un om de afaceri autohton. Joi, la înfăţişarea de la Curtea de Apel Craiova unde se jud...
Nici nu s-a acomodat bine cu funcţia de viceprimar al municipiului capitală de judeţ Slatina că Minel Prina trebuie să evolueze „la bară”. Direcţia Naţională Anticorupţie Craiova se luptă în continuare să obţină condamnarea vicelui slătinean, implica...
Fostul selecţioner s-a prezentat în jurul orei 10 la sediul DNA Craiova pentru a fi audiat în cazul unei plângeri depuse împotriva sa de finanţatorul echipei Universitatea Craiova Adrian Mititelu....
Prefectul de Dolj, Nicolae Giugea a declarat astăzi că instituţia pe care o conduce a fost înştiinţată oficial de către DNA de faptul că s-a început urmărirea penală împotriva lui Eugen Marinescu, şeful Serviciului juridic din Prefectură.