diverta - ultimele știri
Un lanț de librării prezent pe piață de peste 20 de ani a încheiat un parteneriat cu o platformă de livrări rapide, sperând că astfel își va ajuta clienții care nu au timp să ajungă în magazinele sale.
CITR, parte a Impetum Group, a fost numit administrator judiciar al reţelei de librării Diverta, cel mai mare retailer integrat în domeniul cărţii, papetăriei şi jucăriilor, care şi-a cerut intrarea în insolvenţă ca urmare a dificultăţilor întâmpinat...
Lanţul de librării Diverta, cel mai mare retailer integrat în domeniul cărţii, papetăriei şi jucăriilor, şi-a cerut intrarea în insolvenţă, după ce anul trecut, pe fondul pandemiei care a închis inclusiv toate librăriile din ţară, a intrat puternic p...
Diverta, unul dintre principalii jucători de pe piaţa de librării din România, are mai mult planuri de creştere şi se gândeşte inclusiv la listarea pe Aero, sistem alternativ de tranzacţionare administrat de Bursa de Valori Bucureşti, a declarat în c...
Zeci de pachete de rechizite au ajuns la elevii din comuna Târguşor judeţul Constanţa, în cadrul campaniei „Trimitem copiii la şcoală”, prin care toată comunitatea constănţeană a fost invitată să doneze caiete şi alte obiecte necesare unui elev....
Actorul şi scriitorul Mircea Diaconu va veni joi, 27 martie, la Cluj ca să-şi lanseze şi în acest oraş romanului „La noi, cînd vine iarna“.Eveniment, organizat de Editura Polirom şi susţinut de Diverta, va începe joi de la ora 18.00...
Librăria Diverta, cea pe care clujenii o ştiau pe strada Universităţii, s-a mutat de azi, 1 octombrie, pe Bulevardul 21 Decembrie, la numărul 22, în locul fostului restaurant Hubertus. Mutarea a fost cauzată de scăderea constantă în ultimii ani a pie...
Radu Octavian a vandut Ranco catre belgienii de la Samdam. Companiile dau 40 de milioane de euro anual pe produse branduite.
Librăria Diverta Universităţii se mută de la 1 octombrie 2013 pe Bulevardul 21 Decembrie, nr 22, în locul fostului restaurant Hubertus. Mutarea a fost cauzată de scăderea constantă în ultimii ani a pieţei de carte şi de necesitatea găsirii unui spaţi...
Proporţia pe care au luat-o cazurile de insolvenţă în ultimii cinci ani este îngrijorătoare, iar majoritatea firmelor care nu au ajuns în această situaţie au nevoie de restructurare, a declarat Gianina Lazanu, director în BRD, la o conferinţă privind...
Lanţul de librării Diverta ar putea ajunge anul acesta la o cifră de afaceri de circa 14 milioane de euro, comparativ cu 16,5 milioane de euro anul trecut, ca urmare a diminuării numărului de magazine, a declarat Amalia Buliga, directorul general al ...
În ultima vreme tot mai multe librării își pun lacăt la uși. „Diverta", una dintre cele mai mari magazine de carte din Chișinău, se închide peste patru zile. Și alți editori se plâng că afacerile lor nu mai sunt profitabile....
În condiţiile în care salariul minim pe economie din România este de 8,7 ori mai mic decât cel din Franţa, românii trebuie să plătească pentru o carte doar de două ori mai puţin decât francezii. De cealaltă parte, numărul celor care preferă să fure c...
Hoţii de cărţi au şi ei preferinţele lor. În 2011, cea mai furată carte din librăriile Diverta a fost un bestseller al anului....
Biletele la concertul trupei Roxette, care va avea loc în 19 iulie, pe Cluj Arena, au fost puse în vânzare pe site-ul www.myticket.ro.
În ciuda faptului că în acest an s-au vândut mai multe jocuri video decât în 2010, valoarea vânzărilor pe acest segment a fost în scădere comparativ cu anul precedent, sunt de părere reprezentanții companiilor de profil....
Planul de reorganizare al Diverta se va desfășura pe o perioadă de 19 luni și prevede continuarea activității și achitarea datoriilor către creditori. În tot acest timp, Diverta ar putea lansa pe piaţă un nou concept de librării: Diverta Express....
La lansarea de la Oradea a cărții „Trei vieți. Pedeapsa", Cătălin Botezatu a avut o ținută impecabilă, cu excepția pantofilor. Aceștia arătau prăfuiți, ca și cum designerul ar fi venit direct de pe un șantier. În fața fanilor orădeni, Botezatu a ținu...
Dragoș Derecichei, în vârstă de 11 ani, din Oradea a venit astăzi la librăria Diverta din Lotus Center cu mari emoții. Avea să-și întâlnească „exemplul în viață", pe celebrul designer Cătălin Botezatu, care și-a lansat biografia în urbea de pe Criș....
În cel mult o jumătate de oră, la librăria Diverta din Lotus Center Oradea s-au vândut peste 150 de exemplare ale romanului biografic „Trei vieți. Pedeapsa", despre viața lui Cătălin Botezatu. Celebrul designer a fost așteptat de un public numeros, f...
Designerul şi-a lansat astăzi primul volum din biografia lui, „ Pedeapsa“, la Librăria Diverta, din centrul Sibiului. Cătălin Botezatu a venit la Sibiu împreună cu autoarea cărţii, jurnalista Monica Vlad, şi, chiar dacă a întârziat mai bine de o or...
„Numele meu este Cătălin Botezatu. Ştiu că sunt căutat de Interpol, aşa că am venit să mă arestaţi!"
Replica face parte din cartea biografică a designerului care va fi lansată din 28 noimebrie în librăriile Diverta. Acesta este primul volum dintr-o serie de trei romane despre viaţa acestuia....
Prin planul de reorganizare, retailerul de produse electronice şi electrocasnice a reuşit o scădere a costurilor operaţionale lunare de la şapte milioane de lei la doar patru milioane de lei. În decembrie 2009, Flanco cerea insolvenţa, vânzările fii...
Lanţul de librării şi-a anunţat începerea procesului de reorganizare judiciară din cauza problemelor privind fluxul de numerar. Diverta vrea să închidă cât mai rapid magazinele neprofitabile pentru a putea acumula lichidităţi ca să-şi poată plăti dat...