directia pentru cultura - ultimele știri
În ciuda repetatelor adrese pe care Direcţia pentru Cultură le-a trimis în ultimii 15 ani autorităţilor locale pentru a desfiinţa cimitirul, conducerea Primăriei nu a luat nicio măsură.
Controversă în jurul Casei „Costache Negruzzi” din Iaşi, în care scriitorul a locuit o perioadă. Aflată pe lista monumentelor istorice, clădirea este dărâmată în proporţie de 90%, iar mai multe voci din societatea ieşeană îl consideră vinovat pe omul...
La aproape două luni de la furtuna care a pus la pământ o biserică monument istoric din Sălaj, lăcaşul de cult a fost uitat de autorităţi şi se degradează pe zi ce trece.
Miercuri, 16 decembrie, între orele 14.00 – 16.30, la Direcţia pentru cultură Vrancea va avea loc „Ziua Porţilor Deschise – 101 ani de istorie”.
Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni a găzduit sâmbătă o serie de manifestări dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului (ZEP) 2015. Laitmotivul celei de-a 23-a ediţii a evenimentului a fost patrimonial tehnic şi industrial al României.
Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi va merge în control pentru a vedea ce se întâmplă cu acest conac şi de ce primăria din localitatea Griviţa, cea care se presupune că ar fi proprietarul imobilului, refuză să aloce bani pentru reabilitarea lui.
Casa „Vasile Alecsandri“ din Bacău ar putea fi demolată curând, dacă solicitarea proprietarului italian Mario Maggi, de scoatere de pe lista de patrimoniu, va fi aprobată de Ministerul Culturii. Imobilul, unic ca arhitectură, care datează din secolul...
O comisie a direcţiei s-a deplasat zilele trecute la Tecuci unde a constatat mutarea bustului. Potrivit conducerii direcţiei, Primăria din Tecuci a prezentat un dosar, dar incomplet, motiv pentru care a fost returnat instituţiei.
Mănăstirea de la Baziaș, simbolul comunității locale, a primit un milion de euro, ca să fie restaurată ca la carte. În prezent, zidurile obiectivului sunt crăpate din cauza austriecilor, care au bombardat-o în urmă cu sute de ani, atunci când au trec...
Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Doina Cociş, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că nouă monumente istorice din Sălaj vor primi anul acesta sume considerabile de la Ministerul Culturii pentru reabilitare, prin Planul naţional de ...
Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Galaţi în colaborare cu Centrul Cultural German din Iaşi, vor organiza, în perioada 21-27 februarie, Zilele Culturii Germane. Conform directorului Cătălin Negoiţă, vor avea loc cinci proiecţii ...
Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Cultural Brăila organizează vineri, 17 decembrie, la ora 10.00, vernisajul expoziţiei de icoane intitulată „Dimensiuni Ortodoxe", al cărei autor este Florin Iancu, absolvent al Şcolii Populare...
Cea mai veche linie de cale ferată din țară, care leagă Oravița de Anina, este pe cale să se desființeze. Numărul mic de persoane care foloseau această rută a făcut ca traseul să nu mai fie rentabil din nici un punct de vedere pentru cei de la CFR....