diplome false - ultimele știri
Unul dintre cele mai scandaloase cazuri de impostură la nivel înalt din ultimii ani s-a finalizat cu o primă condamnare venită din partea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Decizia nu este definitivă, fiind atacată deja de inculpatul Laurenţiu Baranga, fos...
Sute de studenţi ai universităţilor Europa Ecor şi Alexandru Ghica din Teleorman sunt acuzaţi că deţin diplome false. Aceştia sunt chemaţi acum în fata instanţelor penale, în camera preliminară, în vederea anulării diplomelor.
Procurorii Parchetului General şi poliţiştii fac vineri şapte percheziţii în Bucureşti, la domiciliile unor persoane şi sediile unor firme, într-un dosar în care o asociaţie este suspectată că a organizat, timp de mai mult ani, programe de studii de ...
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri, referitor la directorul DRDP Craiova care este acuzat de înşelăciune prin folosirea unor diplome falsificate, că Bogdan Bratu a fost pus în funcţie în perioada guvernării PSD, iar după demitere a ob...
Un tânăr de 18 ani, acuzat de înşelăciune, le-a prezentat poliţiştilor o diplomă emisă de Patriarhia Ortodoxă a Naţiunilor şi o legitimaţie de preot, susţinând că este o victimă a celor care reprezintă această organizaţie religioasă....
Gruparea infracţională era specializată în falsificarea diplomelor de studii sau a certificatelor de calificare profesională.
Lovită de un scandal de corupţie mamut, procurorii acuzând existenţa unei grup infracţional patronat chiar de prorector, universitatea privată Spiru Haret se poate „mândri”, totuşi, cu o listă de absolvenţi ilustri care îi include pe actualul procuro...
Prorectorul Eduard Ionescu este principalul vizat în ancheta diplomelor false de la Spiru Haret. Acesta ar fi fost capul unei reţele prin care studenţii obţineau, contra cost, răspunsurile la examene şi lucrări de licenţă şi masterat.
Sătmăreanul Florin Mulcuţan, consilier personal al fostului ministru al Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, este în atenţia DIICOT. Locuinţa sa din Satu Mare a fost vizată în cadrul celor 76 de percheziţii făcute în dosarul „fabrica de diplome” de ...
Peste 70 de percheziţii au loc miercuri dimineaţă într-un caz de fraudă la Universitatea „Spiru Haret”, în Bucureşti şi în judeţele Braşov, Bistriţa-Năsăud, Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Vaslui, Satu Mare, Ialomiţa, Timişoara, Dâmboviţa, Botoşani, Cluj ş...
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat, vineri, la Buzău, că toate şcolile postliceale sanitare din ţară vor face obiectul unor ample verificări. Inspecţiile vin după ce ministerul de resort ar fi fost sesizat de autorităţile din Suedia...
Universitatea de Construcţii Bucureşti anunţă că a anulat 30 de diplome care au fost emise fără ca titularii acestora să fi absolvit vreun program de studii de licenţă al Facultăţii de Geodezie.
În ultimii 14 ani, 30 de studenţi şi-au obţinut licenţa în cadrul Universităţii de Construcţii din Bucureşti fără să fi urmat cei patru ani de studii, fără să dea examene în sesiuni şi fără să susţină examenul de licenţă. Persoana vinovată ar fi chia...
Majorarea salariului minim pe economie în funcţie de studii superioare nu va aduce niciun fel de confort social, existând riscul creşterii numărului de persoane analfabete funcţional care vor obţine diplome pe căi ilicite. Experţii au explicat pentru...
O reţea de falsificatori de diplome, cu ramificaţii în Dâmboviţa, de pe urma cărora au beneficiat ilegal 35 de cadre didactice, a fost destructurată astăzi de poliţiştii din Ilfov.
Şefa executivului regiunii spaniole Madrid, văzută de unii ca o posibilă succesoare a premierului conservator Mariano Rajoy, se află în mijlocului unui scandal care ar putea să-i curme cariera în plan politic. Cristina Cifuentes este acuzată că şi-a ...
Mai multe persoane au fost reţinute după ce puseseră la punct o adevărată reţea de diplome falsificate. Pe baza lor, mai multe persoane s-au angajat la Şantierul Naval sau pe platforme petroliere.
Peste 70.000 de absolvenţi de studii universitare neacreditate vor avea diplome recunoscute de Ministerul Educaţiei după ce Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă în acest sens stârnind rumoare în rândul specialiştilor în Educaţie, dar şi în rându...
O investigaţie The New York Times dezvăluie o afacere de zeci de milioane de euro cu site-uri ale unor şcoli şi universităţi fantomă localizate în toată lumea, care oferă diplome false pentru studii online.
Presa internaţională a relatat pe larg în anii '90 despre cazul cutremurător al istoricului american Kurt Treptow, condamnat la închisoare pentru pornografie infantilă. Scandalul a adus României stigmatul de "rai al pedofililor". Un alt scandal celeb...
În ultimii ani s-au multiplicat ştirile despre săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă privind eliberarea unor diplome false.
Mai mulţi poliţişti cu diplomă de "Vasile Goldiş" au fost audiaţi astăzi de procurori în cazul scandalului cu diplomele de licenţă în drept de la "Vasile Goldiş". Niciunul nu este, se pare, din Sălaj.
Procurorii şi ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au descins miercuri, la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş" şi la filialele acesteia din opt judeţe, într-un dosar privind eliberarea unor diplome false. Joi dimineaţă, mai mulţi poliţişt...
Gruparea falsificatorilor de documente de studiu şi cărţi de muncă acţiona cu atâta precizie încât de foarte puţine ori a fost sesizat faptul că actele nu sunt reale. Astfel, zeci de persoane au primit pensii pe baza unor cărţi de muncă falsificate, ...
În documentarea cauzei privind gruparea falsificatorilor de acte de studiu şi cărţi de muncă, procurorii DIICOT şi poliţiştii de la „Crimă Organizată“ din Alba Iulia au realizat inclusiv filaje în teren ale persoanelor vizate de anchetă. Filmul unui ...
Membrii grupării falsificatorilor de acte de studii şi cărţi de muncă, care au acţionat timp de mai bine de cinci ani în judeţul Alba, foloseau un limbaj codificat cu clienţii şi intermediarii. Astfel, diploma de bacalaureat era denumită „geam mic“, ...
Un grup de peste 100 de persoane au intrat în vizorul celor de la Crimă Organizată după ce au reușit să producă un prejudiciu de peste 10 miliarde de lei.Oamenii legii bănuiesc că este vorba despre o rețea de infractori din București, Turda, Bihor, A...
Procurorii DIICOT, însoţiţi de poliţişti desfăşoară la această oră 17 percheziţii în toată ţara, una dintre descinderi fiind chiar în Teleorman. Oamenii legii caută 119 persoane, printre care şi un teleormănean, care s-au constituit într-un grup infr...
Procurori ai Parchetului Militar Iaşi au dispus trimiterea în judecată, prin rechizitoriu, a cinci militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, pentru infracţiune de fals intelectual şi uz de fals.
Falsificatorii vindeau, ca la tarabă, diplome de licenţă şi bacalaureat, la preţuri cuprinse între 1.500 şi 2.500 de euro. Anchetatorii i-au prins în flagrant, joi, pe falsificatori. Ieri judecătorii au decis să aresteze trei suspecţi pentru 30 de zi...
Trei bărbaţi au fost reţinuţi ieri de procurorii arădeni, după ce au falsificat nu mai puţin de 40 de diplome de Bacalaureat şi de licenţă într-un an şi jumătate. Doi dintre ei au fost prinşi în flagrant, ieri, într-un motel din Arad, în timp ce luau...
Prim secretarul Ambasadei Italiei la Bucureşti a felicitat Universitatea din Oradea pentru anularea a 40 de diplome ale unor foşti studenţi italieni. În luna martie rectorul Cornal Antal a primit o scrisoare de felicitare din partea Prim Secretarului...