decontare transport - ultimele știri
Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea care prevede posibilitatea decontării, de la 1 ianuarie 2024, a cheltuielilor de transport pentru funcţionarii publici şi personalul contractual primării și instituțiile subordonate.
Consiliul Naţional al Elevilor susţine că noul mecanism propus de Ministerul Educaţiei pentru decontarea cheltuielilor de transport nu ar putea rezolva problemele majore din teritoriu.
Metodologia pentru decontarea navetei şcolare a fost publicată, marţi seară, în Monitorul Oficial, după ce s-a aflat în dezbatere publică de peste 30 de zile, iar o organizaţie a elevilor a depus o plângere penală împotriva ministrului Educaţiei, Sor...
Asociaţiile de elevi au depus astăzi o sesizare penală pe numele ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, pentru abuz în serviciu. După 30 de zile de la intrarea Ordonanţei de Urgenţă în Monitorul Oficial, metodologia de decontare a transportului elevi...
Impresia pe care oamenii o au despre o organizaţie depinde de multe aspecte, iar printre acestea se numără şi beneficiile pe care le oferă angajaţilor şi condiţiile de lucru ale acestora. Cu cât mediul oferit de o companie este mai prietenos şi cu câ...
Trei consilieri locali din comuna argeşeană Boţeşti i-au cerut primarului să le deconteze deplasarea din satul în care locuiesc până la Primărie, pe o distanţă de 3 kilometri. Iniţiatorul cererii are o pensie lunară de peste 10.000 de lei şi o indemn...
Absolvenţii învăţământului obligatoriu, cu vârstă maximă de 26 de ani şi care şi-au întrerupt studiile, pot din anul 2017-2018 să înveţe o meserie prin şcoala profesională de tip dual, arată o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind organizarea şi ...
Elevii, părinţii şi Sindicatele din Educaţie cer Guvernului decontarea integrală a navetei elevilor care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu. Potrivit acestora, rata abandonului şcolar în 2016 a fost de peste 19 la sută, pentru că elev...
Sindicaliştii susţin că legile strâmbe lasă o parte din dascăli fără salarii şi fără banii de navetă
Liderii sindicali de la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) au trimis o scrisoare premierului Victor Ponta pentru a reclama neconcordanţele din legislaţie care le permit primarilor să nu plătească din bugetele locale naveta dascălilor...