declaratii victor ponta - ultimele știri
Printr-o intervenţie telefonică din Turcia, unde a suferit o intervenţie chirurgicală la un picior, premierul Victor Ponta, a declarat, duminică, la postul B1 TV, că „în maxim două săptămâni vin în România pe picioarele mele”. După ce câţiva lideri a...
Uniunea Social-Liberală a fost o idee extraordinară, concepută cu Antonescu, Hellvig, Stroe şi Dragnea, de care au beneficiat însă tot felul de impostori, iar prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu este unul dintre cei mai mari impostori, a afirma...
Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a afirmat, zâmbind, că îşi cere scuze pentru faptul că i-a catalogat pe unii jurnalişti drept „proşti”, pentru că au relatat că noul ministru MDRAP, de origine musulmană, este fina lui Liviu Dragnea, adăugând că v...
Premierul Victor Ponta a făcut o serie de declaraţii sâmbătă seară, la B1 TV. Acesta a vorbit despre fondurile europene, ridicarea imunităţii parlamentare, dar şi despre viitorul său în politică.