decebal - ultimele știri
La 25 martie 101, împăratul Traian a părăsit Roma, îndreptându-se spre Moesia Superior pentru a începe luptele cu dacii conduși de regele Decebal. Această dată marchează începutul primului război daco-roman (101-102).
Decebal este un personaj foarte cunoscut în istoria românilor. Regele dac este faimos mai ales pentru războaiele cu romanii, dar și pentru sfârșitul său dramatic. Numele adevărat al acestei mari căpetenii dacice era însă altul, Decebal fiind, se pare, doar o poreclă.
Spectaculozitatea Cazanelor Dunarii - uluitoarea porțiune a parcursului Dunării de la izvor până la vărsare - a fost redată în imagini superbe, distribuite miercuri de Romsilva.
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.
Profesorul Leonard Velcescu spune că reprezentările statuare ale dacilor din Forul lui Traian sunt o adevărată excepţie şi pot simboliza un respect profund al împăratului roman faţă de adversarii din estul Europei....
Buzoianul Traian Decebal Laurenţiu este veteranul colaboratorilor fideli ai Centrului de Transfuzie Sanguină. În vârstă de 58 de ani, acesta donează sânge de la vârsta de 20 de ani, iar de atunci a continuat să facă acest gest până astăzi. Traian şi ...
Formţia din „Ştefan cel Mare“ a anunţat demiterea tehnicianului de 59 de ani printr-un comunicat publicat pe site-ul clubului. Decizia necesită însă şi un efort financiar destul de mare pentru o grupare aflată în insolvenţă.
Preşedintele Universităţii Craiova, Sorin Cîrţu, a avut o intervenţie telefonică după înfrângerea echipei, cu Academica Clinceni, şi, în esenţă, a insinuat că, de fapt, pandemia de coronavirus e o mare conspiraţie.
Un traseu turistic perfect pentru o zi de vară, la circa 20 de km de Alba Iulia, este reprezentat de vârful Piatra Craivii, locul unde a existat în urmă cu aproape 2000 de ani o cetate dacică.
Formaţia din „Ştefan cel Mare“ s-a ales cu suspendarea meciurilor pentru următoarea perioadă şi riscă inclusiv pierderea lor la masa verde.
Patronul FCSB a avut o intervenţie telefonică la Digi Sport, după o nouă partidă dezolantă a echipei sale, în care şi-a vârsat nervii pe un invitat.
Relaţiile dintre daci şi romani au alternat între perioade de pace şi de conflict. Cele două civilizaţii luaseră demult contact una cu cealaltă, contact înteţit de avansul romanilor în Peninsula Balcanică şi apropierea de Dunăre.
Cu o postare spectaculoasă pe reţelele de socializare, Decebal Rădulescu a oferit ceea ce, iniţial, a fost considerată o mare exclusivitate pentru ca, după 24 de ore, să fie catalogată drept o minciună.
Simona Halep (28 de ani) a ieşit din prim-plan în ultimele săptămâni, având în vedere că sezonul s-a încheiat în circuitul WTA. Constănţeanca va fi însă, cu siguranţă, „vânată“ de reporteri în următoarele zile, după anunţul de sâmbătă seară.
Istoricii au căutat de-a lungul timpului indicii despre locul unde ar fi fost ascunsă fabuloasa comoară a regelui dac Decebal.
Două personaje legendare din istoria antică a românilor s-au numărat pe lista selectă a celor mai înverşunaţi duşmani ai Imperiului Roman.
Nicolae Manea, un fermier pasionat de istorie care locuieşte în Covasna, a lansat pe piaţă o specialitate de caşcaval având imprimat chipurile unor personalităţi istorice, de la Decebal şi până la Avram Iancu.
Arheologii au încercat de-a lungul timpului să afle locurile celor mai importante scene ale războaielor daco-romane, însă misterele lor nu au fost pe deplin dezlegate.
Luni, 19 noiembrie, a fost dezvelit un bust al regelui dac Decebal pe aeroportul unui mare oraş din România. Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor derulate de respectivul aeroport Centenarului Marii Uniri.
Columna lui Traian a înfăţişat lumii în reprezentări artistice impresionante unul dintre cele mai dramatice episoade din vremea strămoşilor noştri.
Numeroşi istorici au încercat să ofere explicaţii pentru originea bogăţiilor legendare în aur luate de romani, ca pradă de război, din Dacia înfrântă de armatele împăratului Traian.
Muzeul Judeţean Buzău a reluat cercetările arheologice în cetatea dacică de la Târcov – ”Piatra cu Lilieci”, şantier arheologic devenit tradiţie pentru cercetarea arheologică din România. Cetatea a funcţionat în perioada domniei regelui Decebal şi a ...
Şcolarii din anii regimului comunist învăţau despre Burebista, Decebal şi domnitorii medievali din istoria românilor lucruri cu totul diferite faţă de mărturiile documentate de istorici.
Cea mai bună elevă din Deva a absolvit liceul cu media 9,99 şi a participat la 12 olimpiade naţionale. Datorită performanţelor sale, Ruxandra Oiegar a fost admisă la Facultatea de Medicină înainte de a susţine examenul de Bacalaureat.
Scene din legendarele războaie care i-au avut în prim plan pe împăratul roman Traian şi regele dac Decebal au fost reconstituite în cadrul Festivalului roman Apulum, cel mai mare eveniment de reenactment din România. Festivalul de la Alba Iulia a reu...
Regele Decebal, ultima căpetenie importantă a dacilor, s-a sinucis la finele celui de-al doilea război daco-roman. A fost urmărit şi încercuit de o unitate militară romană. Cel care l-a determinat pe regele dac să-şi curme viaţa pentru a nu îndura um...
O serie de romane menită să îi familiarizeze pe micii cititori cu istoria şi legendele românilor apare la editura Nemi de carte pentru copii. „Istoria povestită copiilor”, de Simona Antonescu, şi ilustrată de Alexia Udrişte, prezintă istoria României...
Romanii au hotărât cucerirea Daciei din mai multe motive. Au predominat cele de natură strategică, politică şi economică. Dacii erau pentru Traian un ghimpe în coastă, de care trebuia să se debaraseze pentru a pregăti o campanie de amploare contra ce...
Doi români, fraţii Decebal şi Spartacus Mihai, au fost condamnaţi la patru, respectiv trei ani de închisare, miercuri, de o instanţă din Irlanda de Nord, după ce aceştia au fost găsiţi vinovaţi pentru trafic de persoane şi proxenetism, relatează BBC...
Zeci de oameni îmbrăcaţi în straie populare au fost, în weekend, martorii primului botez din satul dacic de la Năeni (Buzău), o comunitate în formare, cu cinci locuitori. Micuţul a primit numele Decebal. Părinţii lui sunt doi tineri sărmani, din zona...
Igor Dodon a vizitat în după-amiaza zilei de joi, 17 august, baza de aviaţie de la Mărculeşti şi baza de păstrare a tehnicii, armamentului şi patrimoniului militar din Floreşti. Preşedintele susţine că nu a constatat nimic ieşit din comun şi că „nu a...
Numele cele mai faimoase din istoria geto-dacilor au stârnit controverse. Istorici şi lingvişti au oferit numeroase explicaţii pentru semnificaţia unor toponime ca Zamolxis, Decebal ori Gebeleizis.
Dacii au intrat în folclorul românilor, atât prin mărturiile istorice, cât şi ca subiecte ale unor bancuri, glume şi anecdote. Cele mai vechi datează încă din Antichitate.
Măturiile istorice consemnează un şir lung de asasinate cărora le-au căzut victime marile personalităţi din trecutul românilor. De la Burebista la Tudor Vladimirescu, o mulţime de personaje istorice au devenit eroi nu doar prin calităţile prin care a...
Hotelul Astoria a fost vândut, în 2008, cu 9 milioane de lei, în procedura de executare silită, pentru a achita o datorie a SFT CFR SA de 311.908 de lei. În acelaşi timp, directorii companiei de stat, în loc să achite creanţa, îşi plăteau primele de ...
Celebrele relatări ale istoricilor antici despre războinicii strămoşilor noştri le prezintă obiceiurile ciudate prin care îşi cultivau curajul în luptă, dar şi episoade în care sunt remarcaţi pentru teama pe care o inspirau.
Un film realizat de specialişti ne arată măreţia monumentului unic în România, ridicat de Împăratul Traian după cucerirea Daciei.
În satul Apa Sărată, în apropiere de oraşul Câmpulung Muscel, au fost descoperite acum 141 de ani ruinele unui mare castru roman. Acestea se găsesc în punctul numit Jidava (Jidova), iar castrul este considerat cel mai important de pe Limes Transaluta...
După victoria din 106, romanii s-au întors la ei în ţară cu mii de care în care erau încărcate 160 de tone de aur şi 300 de tone de argint, turme de vite, arme şi foarte mulţi prizonieri, prin această „paradă” ei sărbătorind victoria asupra lui Deceb...
În anul 87, Domiţian a pregătit un atac puternic asupra lui Decebal, bătălia fiind condusă de către generalul Cornelius Fuscus. Cele două părţi s-au întâlnit la Tapae, unde romanii au fost prinşi într-o ambuscadă, mai toţi soldaţii romani fiind omorâ...
Dovezi arheologice arată că populaţiile antice care au trăit pe teritoriul ţării noastre practicau o chirurgie empirică şi chiar au realizat, cu succes, operaţii medicale pe cutia craniană (trepanaţii). Trusele medicale şi craniile cu răni cicatrizat...
Regele Decebal şi împăratul Traian au fost eroii principali ai războaielor dintre daci şi romani, despre care unii autori antici au oferit mărturii impresionante. Decebal era considerat iscusit şi extrem de viclean, însă armatele sale nu au putut rez...
Una dintre cele mai controversate mărturii păstrate de la autorii antici prezintă povestea zeităţii geţilor, Zamolxis, care ar fi fost la origine un sclav al înţeleptului Pitagora. Informaţii mai precise dezvăluie amănunte despre modul în care strămo...
Decebal a fost ultimul mare rege al dacilor. Izvoarele antice îl prezintă ca pe un duşman de temut al Romei, dar şi ca pe un războinic viteaz. Cu toate acestea, se ştiu prea puţine lucruri despre începuturile şi personalitatea marii căpetenii dacice.
Vaporaşele Decebal, Burebista, Traian, Glad, Savoya, Mercy şi Ferdinand, inaugurate la sfârşitul lunii mai a acestui an, cu câteva zile înainte de alegerile locale, nu pot fi puse în circulaţie din cauza unor probleme birocratice.
O echipă de cercetători de la Universitatea din Piteşti, care efectuează săpături arheologice în situl dacic de la Buridava, Ocnele Mari, judeţul Vâlcea, a făcut una dintre cele mai importante descoperiri pentru ceea ce a însemnat cultura şi civiliza...
Zamolxis a fost recunoscut de numeroşi autori din lumea antică drept divinitatea supremă a geţilor. O serie de mărturii istorice, vechi de milenii, au oferit detalii despre viaţa şi învăţăturile personajului misterios.
Momentul confruntării dintre daci şi romani a fost ciocnirea a două civilizaţii cu seturi de valori şi caracteristici profund diferite, o naţie urbană pe de o parte, care avea deja tehnici de încălzire a locuinţei prin pardoseală şi armată profesioni...
Un curent cu numeroşi adepţi, accentuat de revoluţia internetului, „dacopatia“ sau „dacomania“ idealizează până la limita imposibilului realizările dacilor, prezentaţi ca inventatori ai scrierii şi ai limbii latine sau mari ingineri, creatori ai unor...
Primele mărturii documentare păstrate despre ţinuturile Daciei stăpânite de romani au oferit detalii despre situaţia dramatică a comunităţilor dintr-un teritoriu râvnit pentru bogăţiile sale.
Primul vaporetto care va circula pe canalul Bega a fost lansat la apă. În cursul zilei de miercuri au ajuns pe Bega alte două vapoare.
Ansamblul cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, oraşul daco-roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi podul de peste un kilometru ridicat în vremea împăratului Traian peste Dunăre se numără printre cele mai importante monumente ale Antichităţii, din ţara ...
În primul trimestru din 2016, preţurile minime medii de tranzacţionare pentru apartamentele vechi din Capitală au depăşit nivelul de 1.500 de euro pe metru pătrat util, conform analizei realizate de HomeFinders....
Poiana Omului este unul dintre locurile legendare ale Hunedoarei. Se spune că aici şi-a luat viaţa însuşi regele Decebal, în timp ce era urmărit de o unitate de cavalerie romană. La aproape două milenii de la războiul daco – roman, zona învecinată ce...
Traianus Ulpius Marcus (53 - 117) a fost unul dintre cei mai de seamă împăraţi ai Imperiului Roman, iar renumele său este datorat şi cuceririi teritoriilor Daciei. În istoria poporului român, împăratul Traian şi-a cucerit un loc de cinste, iar urmele...
Unul dintre monumentele definitorii ale naşterii poporului român, Tropaeum Traiani, a ajuns până la noi sub forma unei ruine. El a fost inaugurat, în actuala formă, în anul 1977.
Prinţesa dacă răpită de împăratul Traian, domniţa Ruxandra vestită pentru frumuseţea ei, Zafira, tânăra care s-a sinucis de dorul iubitului şi Elisabeta, fiica de boier care a sucit minţile regelui Ungariei sunt numai cîteva dintre personajele femini...
Învins, Decebal a fost nevoit să accepte încheierea unui tratat de pace. Astfel, el a fost obligat să returneze armele, maşinile de război şi pe constructorii acestor maşini, să predea pe dezertori, să distrugă întăriturile şi să se retragă din terit...
O serie de relatări despre strămoşii noştri le pun în valoare calităţile intelectuale. Mărturiile contemporane consemnează şi întâmplări mai puţin obişnuite care descriu modul de gândire al dacilor şi al celorlalte triburi care ar fi ocupat în Antich...