debate - ultimele știri
În premieră naţională, Colegiul Mihail Cantacuzino din Sinaia va începe din anul şcolar 2021-2022, un program educaţional care cuprinde cursuri de Discurs public, Dezbatere şi Dezvoltare personală. La cursuri se pot înscrie elevi din toată ţara.
Este liceul cu cea mai mare rată de promovare la Bacalaureat din judeţul Olt şi cea mai mare ultimă medie la admitere în top-ul specializărilor. Sute de absolvenţi pleacă mai departe, anual, spre facultăţi din toată ţara, dar şi din străinătate.
Mara Perţa (49 de ani) este formator al Asociaţiei Române de Dezbatere, Oratorie şi Retorică (ARDOR), instructor, arbitru de debate şi profesor de română şi latină la Colegiul Tehnic din Rădăuţi, judeţul Suceava. În ultimii ani a format zeci de profe...
Soţii Fabiola (49 de ani) şi Bogdan Chiriacescu (50 de ani) sunt profesori de liceu în localitatea Nehoiu, judeţul Buzău, iar în ultimii ani au creat mai multe tehnici psihopedagogice pentru elevii care vor să îşi depăşească diverse frici, cum ar fi ...
Ioana Profeanu, Tatiana Moţ şi Octavian Spiridon sunt trei elevi ai Colegiului Naţional „Radu Greceanu“ din Slatina, Olt, care au urcat pe podiumul Olimpiadei de Dezbateri şi Argumentare, la secţiunea începători, o disciplină nouă în peisajul concurs...
Echipa primului club de dezbateri înfiinţat în judeţul Olt a câştigat olimpiada naţională de profil, secţiunea Avansaţi. Pe podium a urcat şi echipa de Începători din Slatina.
Şerban Pitic (26 ani), câştigătorul Turneului Naţional de Debate al României de anul acesta, a povestit într-un interviu pentru "Adevărul" când, de ce şi cum a început sportul dezbaterii. Şerban spune că debate-ul l-a format în mare măsură ca om şi c...
Finaliştii de la Campionatul Naţional de Dezbateri au venit, miercuri, la Adevărul Live să dezbată ca la carte moţiunea „Acest parlament ar desfiinţa imunitatea parlamentară”.
Luni seara a avut loc finala Turneului Campionilor în Dezbateri 2014, competiţia care îi pune faţă în faţă pe cei mai buni debateri români. Echipa Şerban Pitic - Radu Ţigănaş a câştigat finala Turneului Campionilor în Dezbateri 2014. Ei au luat atât ...
Asociaţia Regională de Dezbateri, Oratorie şi Retorică (ARDOR) Muntenia a lansat primul club de debate pentru romi, Shukar Club, prin care 20 de tineri romi din Bucureşti pot să reprezinte modele pentru alţi tineri romi ănvăţând cum să dezbată cu arg...
Marti, am continuat seria dezbaterilor ca la carte, organizate în parteneriat cu Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică (ARDOR), cu o discutie pe una din temele analizate intens în ultima perioadă: înlesnirea accesului la facultate a abs...
Marţi, la Adevărul Live, am vorbit cu elevii campioni la dezbateri despre experienţa lor la Campionatul Mondial de debate, care a avut loc la începutul lui august în Thailanda şi despre cum se fac dezbaterile ca la carte. Întrebaţi pe care politicien...
În perioada 14-17 iulie 2014, la Slănic Moldova, a avut loc Concursul Regional de Dezbateri, subintitulat Love, Talk and Debate, organizat de către Ardor Moldova, în colaborare cu MEN si finanţat de catre mai multe DJTS-uri din ţară.
Marţi la Adevărul Live, am discutat despre activităţile extracurriculare şi cât cântăresc ele în ochii unui potenţial angajator, despre cum îi poate ajuta arta dezbaterii şi leadership-ul pe tineri în acest pariu important cu piaţa muncii.
Patru liceeni oratori de la licee de top din ţară au dezbătut astăzi, de la ora 14.00, la Adevărul Live ca la carte, aşa cum o fac britanicii cu o tradiţie de secole, una dintre temele care au pus pe jar harta lumii: relaţia Ucraina - Crimeea - Rusia...
Şcolile din ţară se pot înscrie, până pe 28 martie, la competiţia naţională de oratorie a elevilor „Tinerii Dezbat”, organizată anual sub coordonarea Ministerului Educaţiei.
Patru liceeni pasionaţi de arta oratoriei, care abia au revenit de la campionatul Eurasians din Turcia, au dezbătut ca la carte, după modelul britanic, la Adevărul Live, un subiect apropiat de recenta aprobare a noului Cod Penal. Tema de astăzi: „Num...
Echipa României, formată din Radu Cotarcea şi Octavian Buta, reprezentând Universitatea Babeş Bolyai, a obţinut titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Dezbateri Academice, organizat în India, primul obţinând şi locul al VI-lea din...
Luni seară a avut loc finala Turneului Campionilor Naţionali la Dezbatere organizat de Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică (ARDOR), iar trofeul a fost câştigat de Radu Cotarcea, unul dintre cei mai buni debateri la campionatele intern...
Unul dintre tinerii calificat la finala Turneului Campionilor la dezbateri din această seară şi alţi trei reputaţi debateri au făcut o demonstraţie de dezbatere „ca la carte” în studioul Adevărul Live, plecând de la unele dintre cele mai ample protes...
Echipa formată din Radu Ţigănaş şi Şerban Pitic, reprezentând Universitatea din Bucureşti, a câştigat turneul internaţional de dezbateri academice pentru studenţi de la Londra, la categoria destinată străinilor care nu au engleza ca limbă nativă. În ...
Patru studenţi, aşi ai oratoriei, dintre care unul a câştigat prestigiosul turneu de dezbateri SOAS IV de la Londra, au dezbătut, la „Adevărul Live”, dacă mişcările de protest de tip „occupy” sunt benefice pentru societate. Cea mai cunoscută astfel d...
Înscrierile la meciurile de dezbatere organizate de Forumul Naţional de Dezbateri s-au încheiat în iulie, însă cine doreşte să vadă cum se desfăşoară o astfel de dezbatere poate să asiste la debate-urile academice care se vor desfăşura între 6-9 sept...
Uniriştii au câştigat toate meciurile de debate la etapa regională a acestui concurs, organizat de Ministerul Educaţiei, Asociaţia Română de Dezbatere, Oratorie şi Retorică şi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării.
Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat cea de-a IV-a ediţie a Concursului Naţional ”Tinerii dezbat”, care va începe în 27 aprilie cu etapa regională. Toate şcolile din ţară se pot înscrie în competiţie, până pe 14 martie 2013.
Andra Curcă şi Cristian Gârneaţă au făcut senzaţie la Competiţia Naţională de Dezbateri World Schools - 2012, activitate finanţată de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret.
Concursul naţional este organizat de Ministerul Educaţiei şi Asociaţia Română de Dezbatere, Oratorie şi Retorică, adresat elevilor care au început dezbaterile academice în acest an şcolar....
Este profesor de limba şi literatura română la cea mai renumită instituţie liceală din Focşani şi coordonează de opt ani un club de dezbatere, oratorie şi retorică, cu care a obţinut nenumărate premii....
Emanuela Manolache si Tania Panaite s-au numarat printre finalistele competiţiei de debate. Acestea au vorbit despre perspectivele pozitive şi negative ale medicinei experimentale, respectiv libertatea religioasă a individului....
Este unul din cei doi arbitri din România care arbitrează Campionate Mondiale sau Europene de debate. Anca Pascu face parte din prima generaţie de debateri din România, pe vremea când dezbaterile „fierbinţi” nu aveau legătură cu criza financiară sau ...
Echipa formată din trei elevi de la Colegiul Emanuil Gojdu a câştigat competiţia de dezbateri pe Transilvania. Liceenii orădeni au participat, în weekend, la concursul de dezbateri de la Cluj-Napoca, unde au surclasat echipe mai experimentate....