datorii la stat - ultimele știri
Procurorul-şef adjunct al DIICOT, Oana Daniela Pâţu, a confirmat, potrivit Agerpres, înregistrarea unei sesizări referitoare la compania Blue Air.
Amnistia fiscală (ordonanţa pentru instituirea unor facilităţi fiscale, aşa cum a fost botezată de mnistrul Finanţelor, Eugen Teodorovici) a fost publicată luni, 5 august, în Monitorul Oficial.
Guvernul va adopta în acest an măsura privind amnistia fiscală, care ar urma să se aplice celor care erau datori la 31 decembrie 2017, însuşi ministrul Finanţelor recunoscând că statul nu este în stare să recupereze mare parte din bani. Printre cei m...
Firmele şi persoanele fizice cu datorii către stat cu termene de plată anterioare datei de 30 iunie 2017 vor fi scutite de penalităţi şi de jumătate din dobânda acumulată dacă achită datoria principală până la 30 septembrie, iar dobânda de 50% care l...
În Monitorul Oficial de miercuri a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2015 privind amnistia fiscală. Aceasta se adresează tuturor contribuabililor persoane fizice sau persoane juridice care înregistrează impozite neplătite la bug...
Până la 28 februarie, companiile de taximetrie trebuie să-şi reîmprospăteze avizările pentru a li se aproba continuarea prestării acestui serviciu de transport. Multe dintre ele riscă să-şi piardă autorizaţia....
Potrivit prevederilor Ordinului MFP nr. 1.353/2013 de aplicare a prevederilor art. 64 alin. (3)-(17) din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2013, sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale se vor utiliza în scopul achitării plăţilor resta...