dat in urmarire - ultimele știri
Adrien Stephane Mureșan, fiul lui Sever Mureșan, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru că a avariat 12 mașini parcate, în timp ce se afla sub influența drogurilor.
Ionel Arsene, şeful CJ Neamţ, baronul fugar dat în urmărire naţională după condamnarea definitivă, este într-o companie „selectă“ la secţiunea „Most wanted“ de pe site-ul Poliţiei Române
Băiatul este căutat de familie din seara zilei de 6 august, când a plecat de acasă şi nu s-a mai întors, iar căutările oficiale, făcute de poliţişti ajutaţi de câini de urmă, au fost demarate pe 7 august.
Gheorghe V, de 40 de ani, are şi cetăţenie modovenească, iar mandatul internaţional de arestare fusese emis pe numele lui în 10 ianuarie 2019. El va fi prezentat în faţa judecătorilor de la Galaţi pentru confirmarea mandatului şi pentru extrădare.
Joi, în jurul orei 21.30, în timp ce patrulau într-un tren de persoane ce se deplasa pe relaţia Buzău – Ploieşti, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Buzău au depistat un bărbat care era dat în urmărire la nivel naţional.
Liderul suprem al mişcării egiptene Fraţii Musulmani, Mohamed Badie, dat în urmărire, şi alţi doi lideri ai organizaţiei aflaţi în detenţie vor fi judecaţi pentru "instigare la uciderea manifestanţilor", au anunţat surse judiciare. Decizia a fost anu...
Aproape o sută de persoane urmărite pentru a fi arestate şi 80 de persoane dispărute au fost găsite în această săptămână, informează Poliţia Română....