cutite - ultimele știri
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat miercuri că a pus sub acuzare 17 persoane implicate în urmă cu o lună într-o încăierare între două grupuri rivale în centrul Capitalei, unde au fost folosite bâte, ţevi metalice, topoare, cuţite şi macete.
Doar unul dintre membrii grupărilor rivale care au transformat Brăila într-o zonă de război a primit o pedeapsă cu închisoarea, dar cu suspendarea executării. Locuitorii oraşului au asistat cu groază cum minute bune interlopii s-au fugărit reciproc ş...
Problemele grave cu care se confruntă în prezent industria de armament de la Cugir îşi au originea în modul în care a fost condusă în ultimii 30 de ani. Cel puţin asta afirmă inginerul Alexandru Jittu, fost director al uzinei imediat după Revoluţie.
În scandal au fost implicate 7 persoane. Cei care au sunat la 112 au spus că s-au tras inclusiv focuri de armă, însă poliţiştii nu confirmă informaţia. Printre scandalagii s-a aflat şi un craiovean poreclit Sandokan, acesta fiind implicat în mai mu...
Interlopii care au semănat teroare în Brăila. S-au bătut
în plină stradă cu scaune, pietre şi cuţite
Două grupări rivale au transformat Brăila într-o zonă de război. Locuitorii oraşului au asistat cu groază cum minute bune interlopii s-au fugărit reciproc şi s-au lovit cu ce le-a căzut în mână. Un singur participant la scandal a fost arestat....
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa au surprins în flagrant delict, în judeţul Argeş, un bărbat, de 43 de ani, din Perşinari, jud. Dâmboviţa, în timp ce deţinea asupra sa 0,5 kilograme de cocaină.
Un bărbat de origine franceză, în vârstă de 46 de ani şi înarmat cu 8 cuţite a stârnit panica vineri seara în Piaţa Sfântul Petru din Vatican, cînd a început să strige la turiştii din Piaţa Sfântul Petru „Vă omor pe toţi”. Bărbatul a îndreptat cuţitu...
Scandal violent luni noapte în cartierul Chercea, din oraşul Brăila. Două tabere s-au încăierat, folosind săbii şi cuţite. În urma conflictului sângeros, mai multe persoane au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii au intervenit în fo...
În emisiunea Chefi la cuţite, o fetiţă de 10 ani a impresionat cu o reţetă originală inventată chiar de ea, unul dintre juraţi spunând că este „Reactorul de chicken“
Mai multe arme albe au fost găsite asupra unor participanţi la protestul de la Galaţi, iar pe traseul protestului jandarmii au găsit, ascunse, bucăţi de gresie, pietre şi bâte. Asupra unui băiat de 13 ani s-a găsit un briceag, fiind chemată bunica co...
În spital, conflict sângeros cu cuţite între grupări rivale de etnici. Acuzaţie de tentativă de omor
Un conflict între membrii a două grupări de etnici romi s-a petrecut la UPU de la Spitalul Roman, unul dintre cei implicaţi fiind acuzat de tentativâ de omor
15 oameni au ajuns la Spitalul de Urgenţă din Craiova după ce s-au bătut cu bâte, cuţite şi topoare, au devastat mai multe case şi au distrus trei autoturisme. După 24 de ore de audieri, poliţiştii au reţinut trei dintre scandalagii, dar ulterior au ...
Doi bărbaţi din Argeş vor fi prezentaţi duminică Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, cu propunere de luare a unei măsuri preventive după ce s-au lovit violent în stradă,
Mai multe seturi de cuţite şi covoare au fost confiscate zilele trecute de către jandarmi în zone comerciale din două localităţi dâmboviţene.
Poliţiştii din cadrul Birourilor Proximitate şi Ordine Publică Brăila au surprins un tânăr de 30 de ani, din judeţul Mureş, care oferea spre vânzare seturi de oale, tacâmuri şi cuţite, direct dintr-un autoturism....
Un tânăr de 25 de ani din Iaşi a atacat persoane pe stradă, în Năvodari, în dimineaţa zilei de 9 august. Agresorul a fost încolţit de oamenii legii, dar a refuzat să se predea.
Un bărbat de 41 de ani a fost înjunghiat mortal în timp ce încerca să aplaneze un conflict între două grupări înarmate cu bâte şi cuţite....
Bărbatul care se mândreşte cu copilul său pe reţelele de socializare se numeşte Vialis şi este fiul celebrului Vilifort, cel care în urmă cu 15 ani a scos sute de romi înarmaţi în stradă pentru a protesta că "ţiganii nu sunt lăsaţi să mai intre în lo...
Membrii forţelor speciale ruse au în dotare nu numai arme de foc, ci şi cuţite, modelele acestora variind în funcţie misiunile pe care le au de îndeplinit soldaţii. Publicaţia Russia Beyond a prezentat câteva dintre aceste arme albe.
Maşinile de spălat vase vă pot ajuta să petreceţi mai puţin timp în bucătărie şi mai mult timp cu cei dragi, dar şi să aveţi facturi mai mici la apă. Dacă nu doriţi să vă treziţi cu surprize neplăcute, este important să respectaţi câteva reguli în ex...
Andrei Simion (18 ani) şi Cristian Tănăsie (16 ani), ambii din satul Drajna Nouă, au ucis anul trecut un bărbat care i-a luat cu maşina „la ocazie“. Procurorii au reconstituit ziua fatală pas cu pas....
21 de tineri, cu măşti pe faţă şi rucsacuri în spate, au fost reţinuţi duminică, 25 martie, în centrul Chişinăului. Aceştia se îndreptau spre evenimentul unionist desfăşurat în Piaţa Marii Adunări Naţionale, încercând să intre în mulţime.
Intenţia unui grup de tineri, de diferite vârste, din Galaţi, de a-şi regla conturile cu un grup rival, a fost întreruptă de jandarmii gălăţeni tocmai când aceştia se pregăteau să se ia la bătaie....
Locuitorii din zona Gării Arad au ajuns la exasperare din cauza oamenilor străzi care îşi duc veacul acolo. Aceştia au cerut ajutorul poliţiei locale pentru a-i potoli.
Un bărbat de 42 de ani, din judeţul Teleorman, este cercetat pentru portul fără drept de obiecte periculoase după ce poliţiştii de la Ordine Publică au descoperit mai multe cuţite în maşina pe care o conducea....
Mai mulţi indivizi cunoscuţi cu antecedente penale s-au bătut ca în filme pe o terasă din Fălticeni. Constantin Muscă şi Gheorghe Nechifor, înmarmaţi cu săbii, s-au luat la bătaie cu Lucian Atănăsoaie şi amicii săi, aceştia din urmă lovind cu pumnii,...
Sculptura în fructe e originară din Thailanda, acolo unde e transmisă din generaţie în generaţie. Piaţa din România a explodat în ultimii ani în acest domeniu.
Poliţia britanică a arestat, joi, un bărbat în apropiere de Downing Street 10, reşedinţa oficială a premierului Theresa May, dar şi de parlamentul britanic. Individul ar fi avut asupra sa un rucsac plin cu cuţite.
Doi bărbaţi au semănat teroare într-un bar din Botoşani. Înarmaţi cu bâte şi săbii aceştia au năvălit în local şi au început să lovească în stânga şi-n dreapta. Clienţii s-au ascuns pe unde-au putut, inclusiv în wc-uri.
Două persoane au provocat, sâmbătă, 23 aprilie, un scandal în târgul de maşini din comuna Gilău, la câţiva kilometri de Cluj. În incident au fost rănite prin înjunghiere patru persoane, dintre care una destul de grav. Rănile i-au pus în pericol viaţa...
Prin decizia de condamnare a interlopilor din clanul Lenis, judecătorii de la Tribunalul Alba au dispus şi confiscarea de la inculpaţi a zeci de obiecte de care s-au folosit la comiterea infracţiunilor cu violenţă. Este vorba despre săbii, cuţite, bâ...
GROAZĂ Regizorul de origine mexicană Guillermo del Toro revine cu filmul „Crimson Peak“ la genul care l-a consacrat, adică horror; deşi producţia are vână, autorul nu mai reuşeşte să înscrie o dată în istoria filmului, ca până acum....
Dumitru Cojocaru (84 de ani), din comuna botoşăneană Cătămărăşti, poreclit de vânători „Uliul“, a rămas singurul armurier autentic din zona Moldovei. Bătrânul mai lucrează în prezent doar cuţite. „Adevărul“ vă spune povestea lui.
Poliţiştii din Cluj, Iaşi, Timişoara şi Bacău au verificat modul în care se desfăşoară transportului în regim de taxi în zona aeroporturilor internaţionale şi au aplicat 28 de sancţiuni în valoare de 6.200 de lei. La taximetriştii clujeni s-au găsit ...
ÎNDEMÂNARE Timp de aproape 20 de ani, bistriţeanul Francisc Nagy (57 de ani) i-a aprovizionat pe soţii Ceauşescu şi pe apropiaţii acestora cu tacâmuri realizate manual de el cu mare măiestrie. După Revoluţie, Nagy a început să confecţioneze şi să rec...
România – Ungaria (sâmbătă, ora 19.00, TVR1) se anunţă a fi cel mai tensionat meci din etapa a doua a preliminariilor pentru Euro 2016. De altfel, „aripa dură“ a galeriei ungurilor nici nu-şi ascunde intenţiile războinice.
Doi fraţi din Cluj au fost arestaţi pentru o perioadă de 29 de zile, după ce au folosit un cuţit şi o sabie pentru a-şi ataca adversarii....
Numărul violenţelor din unităţile de învăţământ bucureştene a fost de 244 în anul şcolar 2012-2013, cu aproape 90 mai multe decât în cel precedent, fiind înregistrate, printre altele, două cazuri de elevi care aveau pistol şi opt ameninţări cu cuţitu...
Imaginile de coşmar cu trupurile celor doi soţi au fost descoperite luni seară de nora lor. Bărbatul de 68 de ani era măcinat de grija că nevasta (62 de ani) şi-ar reface viaţa, dacă el ar muri înaintea soţiei.
Cunoscuţi ca fiind printre cei mai violenţi suporteri din Europa, susţinătorii echipei Legia Varşovia, rivala Stelei în cadrul partidei de fotbal de miercuri seară, de pe Arena Naţională, au fost opriţi la filtrele poliţiei instituite pe Autostrada ...
Mai mulţi etnici ceceni şi români s-au bătut duminică seara în satul francez Epinay-sur-Orge. Un bărbat a primit o lovitură puternică de topor în cap, fiind spitalizat, iar alte opt persoane au fost arestate.
Parlamentul de la Atena a pus miercuri capăt toleranţei faţă de deputaţii înarmaţi, care obişnuiau să poarte asupra lor cuţite şi pistoale.
O femeie de 49 de ani a sunat ieri, în ziua de Paşte, la 112 şi a zis că fostul ei iubit a intrat peste ea în casă şi a vrut să o omoare cu un cuţit dacă nu se împacă. Încercând să se apere, femeia a fost rănită la ambele mâini. A mai afirmat că nu e...
Desfăşurare impresionantă de forţe de ordine din Vaslui care au făcut o captură pe măsură, în urma unei razii desfăşurate la locuinţele mai multor familii de romi din oraşul vasluian, Murgeni.
Scandal “ca la uşa cortului” între două familii de romi din satul dâmboviţean Fântânele. Pentru că nu se mai suportă unul pe celălalt, doi bărbaţi se bat cum se prind. Victime colaterale cad şi soţiile şi copiii lor, care primesc ba câte o piatră în ...
Fără o „tradiţie“ grozavă în domeniu, hoţii români sunt totuşi şi iubitori de artă. Când nu fură din muzeele din Olanda, infractorii autohtoni se mulţumesc şi cu produse ceva mai la îndemână: busturi, furculiţe, farfurii, sfeşnice, cădelniţe, potire,...
Un șofer din Ploiești a fost prins de polițiști în timp ce conducea, deși toate circumstanțele ar fi trebuit să-l țină departe de volan....
Un tânăr din Satu Mare se afla în faţa unui fast-food şi a devenit agitat când a văzut o patrulă de jandarmi în apropierea sa....
Scandal uriaş, în această dimineaţă, pe holurile Spitalului de Urgenţă din Alexandria. Două familii de ţigani s-au certat ca la uşa cortului, după ce în prealabil se luaseră la bătaie cu pumnii şi picioarele, doi dintre romi fiind şi înjunghiaţi. Răz...
Un tânăr de 23 de ani din Tamaşi s-a ales cu dosar penal pentru tentativă la furt calificat şi port ilegal de armă pentru că a încercat să jefuiască un magazin din comuna Buhoci.
După ce au băut împreună într-un bar din comuna Cotmeana, doi argeşeni s-au luat la harţă, iar cel mai în vârstă dintre ei, care este bucătar la respectiva unitate, l-a înjunghiat pe partenerul de pahar cu două cuţite.
Ceartă cu cuţite: Fostul soţ şi concubinul unei femei din Craiova s-au bătut până au ajuns la spital
Azi-noapte, doi bărbaţi din Craiova s-au bătut şi s-au înjunghiat din cauza unei femei. Ambii au ajuns la spital, unul dintre ei având o rană superficială la nivel toracic....
Controalele de rutină făcute anul trecut în celulele deţinuţilor de la Penitenciarul Aiud, din judeţul Alba, au scos la iveală sute de obiecte interzise: de la telefoane mobile, la cuţite şi alcool....
Sub premiza asigurării unui climat de ordine şi siguranţă civică şi combaterii fenomenului infracţional, oamenii legii au bătut la uşile cămătarilor din Mavrodin, Ghergani şi Gămăneşti. 7 percheziţii au fost efectuate iar prada poliţiştilor nu este d...
Luni, 14 noiembrie, în jurul orei 01.00, o patrulă de jandarmerie a depistat, în Gara CFR Brăila, doi bărbaţi care aveau asupra lor arme albe. Cei doi aveau bagaje voluminoase şi nu-şi justificau prezenţa la acea ora în gară.
Peste 23.000 de familii din Iaşi pot beneficia de o lună de servicii profesioniste de ascuţit cuţite. Aceştia se pot prezenta la cele 23 de casierii ale societăţii Termoservice, care administrează o treime din numărul apartamentelor din Iaşi, cu toat...
Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost surprins joi de jandarmii care asigură paza clădirii în care funcţionează Judecătoria Alba Iulia în timp ce încerca să intre în instanţă cu doă cuţite asupra el....
Daniel F. (29 de ani) şi Gheorghe B. (35 de ani) din satul Răcuşana, comuna Podu Turcului s-au luat la duel pentru o femeie. Scandalul a avut loc în bucătăria lui Gheorghe B., care a pus mâna pe cuţit şi l-a luat la întrebări pe consăteanul său, acuz...