curaj - ultimele știri
Armata ucraineană a difuzat o înregistrare video în care se vede cum unul dintre soldații săi reușește să rețină atacurile a 10 soldați ruși, al căror comandant strigă furios la el că nu și-au folosit avantajul numeric, relatează Newsweek.com.
Care sunt motivele din cauza cărora se dau la o parte oamenii capabili, competenți, reprezentativi în domenii importante de activitate, care au puterea mai mult decât alții să schimbe lucrurile în bine, în România?
După prăbuşirea în Siret a podului de la Luţca, Neamţ, mari probleme au apărut la o construcţie similară de pe un drum spre Ardeal, carosabilul surpându-se
În Florida, o fată de 12 ani rănită şi plină de sânge a mers pe jos circa un kilometru şi jumătate până la un McDonald’s pentru a cere ajutor, după ce tatăl ei i-a măcelărit sora în vârstă de 4 ani, potrivit Poliţiei.
Un băiat de doar 14 ani i-a sărit în ajutor unei femei de 41 de ani, ce era pe punctul de a fi tâlhărită. Un individ începuse să tragă de geanta femeii cu intenţia de a i-o lua. Băiatul a intervenit, iar apoi s-au implicat şi alte persoane.
În motivarea arestării unor angajaţi de la Ambulanţa Neamţ, care sunt acuzaţi de dare de mită, judecătorii au arătat că inculpaţii au fost nesinceri, dând dovadă de „perseverenţă infracţională“.
Incidentul a avut loc luni, 7 martie 2022, în incinta Administraţiei Pieţelor şi Târgurilor din Brăila. Un individ înarmat cu un cuţit i-a înmânat adminstratorei un bilet, prin care îi cerea banii din încasări. Femeia nu s-a lăsat intimidată şi l-a î...
Românca Roxana Roman se numără printre câştigătorii premiului Nathan în Italia, instituit de compania Asilo Savoia pentru cei care s-au remarcat prin angajament civic, dreptate şi integritate personală....
Există câţiva paşi simpli prin care putem gestiona conflictele, astfel încât să nu le mai luăm într-un mod atât de personal, care să ne afecteze profund, ci să ieşim chiar întăriţi, cu o experienţă de viaţă folositoare....
Să fii jurnalist e o profesie pe muchie de cuţit, în România. Pericolele nu vin ca pe front, din cauza unei mine, şi nici din cauza unui guvern care te aruncă în închisoare dacă dezvălui corupţia de la vârful puterii.
Un poliţist de la Inspectoratul Judeţean Neamţ şi-a riscat viaţa, salvând două persoane rămase blocate într-o maşină în flăcări, care la scurt timp a explodat
În urma discursului susţinut de Florin Cîţu, luni, la „Ora premierului” în Parlament, liderul PSD, Marcel Ciolacu, i-a transmis premierului că este campionul absolut al urii, că nu vrea nicio reformă pentru că nu are curaj şi nici viziune. Social-de...
Un jandarm aflat în timpul liber a urmărit trei spărgători pe străzile din Petroşani şi a reuşit să recupereze marfa furată de aceştia.
În jurul orei prânzului, candidatul PMP la Primăria Drobeta-Turnu Severin, Eduard Koler, şi-a exercitat dreptul la vot şi le-a explicat jurnaliştilor prezenţi şi pentru ce a votat.
Casa în care a locuit doctorul Iulius Saideman, cel mai bun radiolog pe care l-a avut oraşul Focşani în perioada interbelică, a ajuns la stat abia în 1981, la schimb cu o despăgubire. În prezent, aici funcţionează Direcţia pentru Cultură Vrancea.
Un mesaj transmis din suflet tuturor celor care au terminat liceul în această vară. Păsiţi într-o nouă etapă, probabil bucuroşi, dar şi cu inima strânsă şi teama necunoscut. Nu uitaţi să aveţi încredere în voi, puterea noastră stă în ceea ce vedem în...
Începând de vineri, 15 mai, autorităţile au dat asigurări că spitalele vor începe să interneze mai mulţi bolnavi decât au făcut-o în perioada de urgenţă. Cu toate acestea, capacitatea instituţiilor sanitare ar putea rămâne diminuată din pricina regul...
A plecat azi noapte Paul Goma. Era internat la un spital din Paris, avea coronavirus. Un erou aproape uitat. A murit fără ca statul român să îi dea înapoi cetăţenia.
Prefectul Cristinel Pavel l-a felicitat miercuri, 12 februarie 2020, pe angajatul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Drobeta” al judeţului Mehedinţi, plt. maj. Daniela Sîrbu, pentru fapta sa de curaj.
Plângem? Râdem? Ne ascundem? Ne ascuţim armele şi pornim noi atacul? O îngropăm undeva adânc, la marginea unui oraş mort, şi turnăm ciment peste pământul mişcător de sub care vrea să iasă? O amorţim cu alcool? Sau poate cu pastile?
În acel an de demult, primăvara nu a mai ajuns până la sfârşit. Iarna iernilor, din profeţiile îngheţate şi înfricoşate ale barzilor, i-a luat locul pe neaşteptate. A fost întoarcerea Regelului-Lup....
Deşi atât Uniunea, cât şi Confederaţia au interzis femeilor să lupte în Războiul Civil American, se estimează că au existat câteva sute de reprezentante ale sexului frumos care au pus mâna pe arme pentru o tabără sau alta.
Se poartă rece cu tine, pare că nu mai primeşti atenţia de odinioară, iar el are din ce în ce mai multe activităţi zilnice în care nu te include? Dacă relaţia ta nu mai merge aşa cum îţi doreşti, este necesar să afli dacă nu cumva iubirea s-a transfo...
Întâmplările au avut loc pe litoralul românesc, la Eforie Nord, iar aceste fapte de curaj vor fi răsplătite de autorităţi.
Voi începe prin a reaminti un fapt istoric. În urmă cu 32 de ani, în noiembrie 1987, muncitorii din Braşov au avut curaj să protesteze împotriva nedreptăţilor sistemului comunist aflat în plină eră ceauşistă. Deşi iniţial a vizat revendicări economic...
Orice gest intenţionat de sinceritate are la bază un moment de claritate manifestat prin puţin curaj. Momentul de claritate vine ca o revelaţie uneori întârziată, alteori prea devreme, niciodată punctuală....
Ama Dragomir este unul dintre puţinii tineri din România care au scăpat deja de emoţiile admiterii la facultate. Le-a trăit intens în ultimele luni ale lui 2018 când a susţinut examene la faimoasa universitate din Cambridge.
O tânără din State a reuşit să meargă din nou după multe luni de exerciţii. Primii paşi, după recuperare, i-a făcut la propria nuntă.
Luptător, războinic, erou – sunt cuvinte folosite adesea pentru a ilustra viaţa bolnavilor de cancer. Potrivit unui sondaj recent realizat, unii supravieţuitori ai aceste boli oncologice consideră astfel de abordări mai degrabă împroprii decât adecva...
Frica şi curajul sunt programe mentale ce pot fi moştenite sau dobândite. Dacă vom merge pe frică, ne vom limita şi condiţiona singuri, în schimb dacă vom alege curajul, vom obţine puterea de a ne realiza visele şi energia pentru a face acest lucru....
În domeniile sănătăţii, educaţiei, economiei, al siguranţei naţionale şi ordinii publice, în toate zonele unde se întinde necontenit caracatiţa corupţiei, aceasta este întărită prin intermediul fricii. Frica de a-şi pierde locurile de muncă, frica de...
Mihaela Miroiu, profesor universitar şi activistă pentru drepturile femeilor, a mărturisit pe pagina sa de Facebook cum s-a luptat vreme de mai mulţi ani cu cancerul, îndemnându-i pe bărbaţi să fie alături de femeile din viaţa lor, să aibă „mai mult ...
Haosul guvernării este accentuat, populaţia tot mai disperată, mai vine şi sezonul rece cu problemele lui specifice greu de suportat pentru majoritatea populaţiei sărăcite a României. Până la alegerile parlamentare următoare, singura instituţie care...
Una dintre imaginile surprinse la protestul de pe 10 august care s-au viralizat după incidentele violente din acea seară suprinde cum o tânără, văzându-şi iubitul trântit la pământ de jandarmi, le-a răspuns forţelor de ordine printr-un gest obscen. R...
Satul Mihai Viteazu din comuna Ungureni, judeţul Botoşani, este considerat un adevărat memorial al durerii. Este o localitate formată integral din refugiaţi şi urmaşi ai acestora, din Ţinutul Herţa, astăzi parte a Ucrainei. Sunt oameni care, acum opt...
Invitată la a cincea ediţie a rubricii „Pastila de motivaţie“, Melania Medeleanu a vorbit despre lecţiile de viaţă pe care le-a învăţat de la copiii bolnavi de cancer din MagiCamp. Experienţele trăite alături de aceştia i-au arătat că fiecare secundă...
Adrian Rendiuc (38 de ani) este din Botoşani şi de câţiva ani este stabilit împreună cu familia în Germania, unde scrie software specializat pentru industria auto. Românul are o pasiune specială pentru aventuri extreme, având la activ câteva performa...
Locotenentul Ciprian Ionuţ Năstase, de la Brigada 282 Infanterie Mecanizată "Unirea Principatelor" din Focşani, a fost înaintat în gradul de căpitan, de către ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, în cadrul unei ceremonii care a avut loc vineri,...
Mihai Cucerzan, cadru didactic la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj, spune că a cunoscut-o pe Doina Cornea la o acţiune de promovare a PNŢCD, când, în ciuda suferinţei şi a vârstei înaintate, împărţea manifeste pe stra...
Părintele greco-catolic Teodor Lazăr din Cluj i-a fost duhovnic Doinei Cornea. „Nu cred că am întâlnit – şi nu spun asta pentru că e Doina Cornea sau pentru că trăim în ziua mutării ei în împărăţia lui Dumnezeu – un om de o rigoare morală pe măsura e...
Pentru a avea succes, contează enorm abilitatea de a vă remarca în mulţime, de a vă demonstra valoarea, învingându-vă frica. Trainerii programelor Dale Carnegie recomandă 7 paşi pentru depăşirea tremerilor....
Printre cele mai importante misiuni ale Marinei Militare Române din timpul Primului Război Mondial se numără atacul de la 14 august 1916 asupra flotei austro-ungare în portul Rusciuk, acţiunea navelor escadrilei de Dunăre în apărarea capului de pod d...
Într-o dimineaţă banală de vară, domnul Protopopescu se trezi chinuit de o erecţie teribilă. Întâi nu înţelesese ce îl deranja, credea că este genunchiul nevesti-sii. O împinse pe aceasta, se întoarse cu spatele la ea şi atunci pricepu grozăvia. Aşa ...
Soţii Irina şi Corneliu Hoşliag au decis să investească timp şi bani într-o afacere de familie. Cei doi tineri oferă, săptămânal, coşuri cu legume proaspete sau conservate în casă, pe care le aduc cât mai aproape de clienţi.
Dacă sunteţi integri, competenţi şi uniţi cu adevărat, şi vă pasă, ca de ochii din cap, de copiii cu care lucraţi, nici un milion de analfabeţi sfertodocţi de-alde Liviu Pop, care transpiră şi-n gând doar la auzul sintagmei „articol hotărât“, nu vă p...
Veronica Soare, fondator al proiectului minuni.ro şi realizatoare a unei emisiuni la SmartFM, a vorbit la TEDxCluj despre un gând ce a prins rădăcini într-o noapte de iarnă, pe trenul ce o ducea de la Baia Mare la Bucureşti. Mai târziu realiza că ace...
„Când am început să mă pregătesc pentru TED, toată lumea mi-a repetat să stau în acest covor roşu, să nu cumva să ies afară. E foarte uşor pentru mine pentru că vârfurile sunt atât de late unde am ajuns. Şi mi-au spus: să nu cumva să depăşeşti 15 mi...
Soldaţi de excepţie, naţionalişti până-n pânzele albe, curajoşi doar în grup şi foarte preocupaţi de politică. Aşa erau văzuţi românii în urmă cu 100 de ani de către renumitul psiholog Constantin Rădulescu Motru.
Atunci când curajul devine un pretext pentru manifestarea prostiei, omenirea pare a se face că uită că adevăratul curaj este acela de a salva o viaţă, nu de a lua una.
Era diriginte la o clasă de seral, în ultimul an. Clasa a XIII-a. Până să ajungă aici, nu avea habar cum arată învăţământul profesional. Mereu cu note bune, urmase doar învăţământul teoretic de elită. Nu ştia nici măcar unde se aflau acest tip de şco...
A trecut mult timp de când nu îşi mai amintea nimic. De la ultimul pahar. Tăiase, scurt şi violent, legătura cu trecutul. Îşi făcuse curaj sa asculte o voce care îi vorbea demult....
Frica este o emoţie umană normală ce apare în diferite situaţii. Deşi majoritatea oamenilor tind să lupte împotriva acestui sentiment, secretul reuşitei este acceptarea şi înfruntarea acestuia....
Maeştrii băuturilor ciudate, cu gusturi sau ingrediente bizare, par să fie, de departe, asiaticii. În Top 7 întocmit de „Adevărul” au intrat combinaţii de arome aproape imposibile şi ingrediente ce întorc stomacul pe dos celor mai mulţi dintre oameni...
Nu are mâini şi picioare, dar a învăţat surf, skydive şi să înoate. Un australian de origine sârbă a demonstrat întregii lumi că poate trece peste orice obstacol. Şi-a întemeiat o familie şi duce o viaţă normală, ba chiar le vorbeşte altora despre cu...
Tânărul, în vârstă de 25-30 de ani, a fost scos din apă mai mult mort decât viu de către o patrulă a Poliţiei locale, cu ajutorul unor trecători. Deocamdată nu se ştie motivul pentru care tânărul cu identitate necunoscută a ajuns în Dunăre. Asupra lu...
„Ok, am luat. Ce naiba fac eu de acum? Cu ce mă întreţin eu acolo? Unde o să stau? Ce o să mănânc?”. Aceste întrebări îmi frământau mintea încă din seara în care am aflat că am luat la facultate....
Cedasem. Eforturile părinţilor mei nu puteau fi răsplătite de mine aşa cum ei îşi doreau. După 3 ani în care încercasem să iau examenul de admitere la facultate ajunsesem să cred ceea ce mulţi din jurul meu spuneau, şi anume, că sunt prost....
Închisă în Penitenciarul din Alba Iulia, Maria Puia a refuzat să divulge numele celor implicaţi în acţiunea de răspândire a unui poem considerat periculos în 1915 de către autorităţile austro-ungare. A preferat să ducă secretul cu ea în mormânt.
Toată lumea urăşte plictiseala. Un bun refugiu este telefonul, însă există nenumărate motive pentru care el trebuie lăsat în geantă sau în buzunar, concentrându-ne, astfel, mai mult la viaţa reală decât la mediul online....