cupru min abrud - ultimele știri
Unul dintre cele mai poluate locuri din România, iazul de decantare a sterilului de la exploatarea minieră Cupru Min Abrud, va beneficia de o investiție pentru evacuarea apei „limpezite”
Compania minieră Cupru Min Abrud vinde 43.000 de tone de concentrat de cupru uscat, respectiv producția estimată a fi realizată în 2024. Societatea organizează licitația internațională cu valoare estimată de zeci de milioane de dolari.
După cinci ani de cercetări, dosarul furturilor de combustibil de la societatea Cupru Min SA Abrud (Alba) a fost închis definitiv de autoritățile judiciare. 17 persoane, foști și actuali angajați ai companiei, au scăpat de urmărirea penală.
Satul Geamăna din Munții Apuseni a început să fie pustiit la comanda regimului comunist, în 1978, când s-a început exploatarea carierei de la Roșia Poieni. Sute de locuitori au fost obligați să își părăsească casele
Cupru Min Abrud, una dintre cele mai importante companii miniere din România, a înregistrat pierderi importante în primele șase luni din 2023.
Ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, aflat în vizită de lucru în județul Alba, a promis ajutor de stat pentru investițiile companiei miniere Cupru Min Abrud, care exploatează cel mai mare zăcământ de cupru din România.
Scădera prețului cuprului la nivel mondial și costurile cu energia electrică au adus pe pierdere cea mai profitabilă exploatare minieră din România, din ultimii ani. Cupru Min Abrud a avut în 2022 un profit net de peste 17 milioane de lei.
Compania minieră Cupru Min Abrud (Alba) va investi aproape 4,5 milioane de lei în realizarea unei noi linii de evacuare a apelor din iazul de acumulare de la Valea Șesei, unul dintre cele mai poluate locuri din România.
Cea mai profitabilă companie minieră de stat din România, Cupru Min SA Abrud din județul Alba, aflată în subordinea Ministerului Economiei, este foarte aproape de a schimba partenerul de afaceri internațional.
Profit-record la zăcământul de cupru din Apuseni. Licitație internațională pentru producția din 2023
Companiile de stat din Alba au avut în ultimul an și jumătate evoluții contradictorii. Dacă exploatarea minieră Cupru Min SA din Abrud a bătut recordul la profit, fabricile de armament din Cugir au fost la limita supraviețuirii.
Patru oferte din străinătate şi una din România a înregistrat Cupru Min Abrud pentru vânzarea cantităţii de 80.000 de tone de concentrat de cupru în următorii doi ani.
Consiliul de Administraţie al Cupru Min SA Abrud a demarat procedura de selecţie şi recrutare a directorului general al societăţii. Procesul se derulează prin intermediul firmei Saga HR Advisory SRL.
Cupru Min Abrud, companie minieră cu obiect de activitate în exploatarea zăcământului de cupru de la Roşia Poieni, a înregistrat în 2015 o cifră de afaceri de 141 milioane de lei, mai mică cu 7 milioane de lei faţă de 2014. Compania din judeţul Alba ...
Specialişti SRI din Bucureşti au verificat vineri birourile societăţii Cupru Min SA Abrud, acolo unde angajaţii au găsit, în ultima zi a anului trecut, tehnică de înregistrare, ascunsă în pereţi. Informaţia a fost confirmată de surse din cadrul compa...
Apusenii au, pe lângă potenţialul turistic, şi unul economic foarte important. Aici se află unele dintre cele mai mari zăcăminte de aur şi cupru din Euopa. Cuprul este exploatat la Roşia Poieni, lângă Roşia Montană, de aproape 40 de ani. Aici, în Dea...
Exploatarea minieră Curpu Min Abrud SA, cea mai mare societate de stat din domeniul extracţiei zăcămintelor de cupru, derulează procedura legală privind obţinerea autorizaţiei integrate de mediu pentru activităţile economice din Munţii Apuseni. În ac...
Hotărȃrea Tribunalului Bucureşti, prin care Cupru Min SA Abrud a fost obligată la plata a peste 17 milioane de euro catre Energo Mineral SA, companie aflată ȋn prezent ȋn insolvenţă, a fost suspendată de Curtea de Apel Bucureşti. Decizia a fost luată...
Privatizarea eşuată de la Cupru Min Abrud: Ministerul Economiei pierde procesul cu Roman Copper Corp
Ministerul Economiei a pierdut prima etapă a procesului intentat de compania canadiană Roman Copper Corp, câştigătoare a licitaţiei eşuate din 2012 pentru privatizarea Cupru Min SA Abrud. Tribunalul Bucureşti a dispus marţi, 29 octombrie, ca Minister...
Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie a publicat anunţul privind atragerea de investitori la Cupru Min SA Abrud, societate care exploatează cel mai mare zăcământ de cupru din România. Instituţia din subordinea Ministerului Eco...
Ministerul Economiei a decis demararea unei proceduri de atragere a unor investitori care să preia activitatea de exploatare de la Cupru Min SA Abrud. Este vorba despre o asociere cu o companie privată, care ar urma să ofere bani în schimbul producţi...
Societatea Cupru Min Abrud are susţinere la nivelul Guvernului în ceea ce priveşte investiţii în protecţia mediului. Ministerul Rovana Plumb a declarat sâmbătă la Alba Iulia că societatea din Munţii Apuseni are nevoie de investiţii de mediu în valoar...
Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, vrea societatea Cupru Min SA Abrud în întregime în administrarea instituţiei pe care o conduce şi nu doar pentru a curăţa „mizeria“. Premierul Victor Ponta a exprimat intenţia de a transfera o par...
Stephen G. Roman, un canadian în vârstă de 59 de ani, a câştigat astăzi, prin intermediul unei firme pe care o controlează, licitaţia pentru exploatarea resurselor de la Cupru Min Abrud SA, unde stă ascuns peste 60% din cuprul României - unul dintre ...