cresteri salariale - ultimele știri
Guvernul României urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare.
Angajaţii instituţiilor de cultură din Arad vor avea salarii majorate. Este vorba despre cei de la Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” și de la Complexul Muzeal Arad.
Reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” vor protesta joi în fața Ministerului Finanțelor și a Camerei Deputaților, potrivit unui comunicat de presă.
Reprezentanți Sanitas transmit că Guvernul a acceptat „în principiu” ca angajații din sistemul de sănătate să aibă o creștere de 20% a salariului, în urma întâlnirii cu Marcel Ciolacu. Guvernul anunță, în schimb că „s-a căzut de acord asupra unei creșteri a fondului de salarii cu 15%”.
Profesorii au primit sâmbătă seara o nouă ofertă din partea Guvernului: o creștere salarială de 25% și acordarea a 50% din majorarea prevăzută în Legea salarizării de la începutul anului viitor.
Nevoia unui job stabil și mai bine plătit împinge candidații să aplice în primul rând la anunțuri cu salariul afișat și din domenii mai rezistente la crize.
Premierul României a anunţat, joi, că Guvernul urmează să aprobe ordonanţa de urgenţă prin care salariile unor angajaţi din sănătate, asistenţă socială, apărare şi ordine publică vor fi aduse la grila din 2022.
Guvernul a intensificat alocarea de bani către primării, în ultima lună fiind dată jumătate din suma acordată aleșilor locali în celelalte opt luni și jumătate.
Anul 2022 a adus creșteri salariale angajaților din Medicină, HoReCa, Turism, Construcții și Instalații, arată o analiză realizată de BestJobs.
Parlamentul a adoptat proiectul de lege prin care sunt mărite salariile aleșilor locali cu 10% de la 1 noiembrie 2022. Prin urmare, vor fi crescute lefurile primarilor, viceprimarilor și șefilor de CJ.
Partidul condus de Kelemen Hunor a anunțat că vrea recalcularea salariilor doar pentru angajații din administrația publică locală, deci aleșii locali, dar și funcționarii din teritoriu.
Președintele României a criticat gestul făcut de senatori, care au decis mărirea lefurilor pentru aleșii locali, dar și pentru deputați și senatori, deși România e într-un context dificil.
Senatorii au decis noi beneficii pentru bugetari, fiind decisă creșterea lefurilor pentru aleși, membrii Guvernului și alți șefi de instituții, în timp ce altor categorii profesionale li se vor plăti ratele la casă.
Senatorii au hotărât să mărească lefurile parlamentarilor cu aproximativ 10%, nefiind uitate nici alte categorii bugetare, cum ar fi miniștrii, aleșii locali sau șefii unor instituții centrale.
Liderul PSD a anunțat că decizia privind măririle de pensii va fi luată după pregătirea bugetului pe 2023, care va fi gata din luna noiembrie, însă el vrea să fie menținute propunerile anunțate de social-democrați.
Partidele din Coaliție nu au bătut încă palma pe procentul cu care să crească pensiile, deși PSD insistă să fie o mărire de minim 10%, potrivit unor surse guvernamentale.
Guvernul a adoptat, vineri, ordonanţa de urgenţă care prevede majorarea salariilor din sectorul bugetar începând cu 1 august, impactul fiind în jur de două miliarde lei, a anunţat, la Palatul Victoria, ministrul Muncii.
Ministrul Ecucaţiei, Sorin Cîmpeanu, susţine că prin noile legi ale educaţiei creşterile salariale în domeniu vor fi de 25%. Demnitarul a atras atenţia dă din totalul cadrelor didactice, 70% sunt cu vârsta de peste 40 de ani.
Puterea nu este singura care vine cu o serie de acte normative cu impact bugetar major. Opoziţia din Parlament, în special USR, plusează în ceea ce priveşte promisiunile privind creşteri de salarii, indemnizaţii şi de finanţări suplimentare.
Creşterile salariale în pandemie nu reprezintă altceva decât o percepţie eronată a realităţii economice, deoarece nu putem vorbi de creşteri ale salariului mediu net în domeniul HORECA atât timp cât s-a înregistrat o rată a concedierii personalului d...
Deşi majoritatea angajaţilor speră să câştige mai mult în acest an, unul din patru angajatori nu va acorda nicio majorare salarială, iar 35,5% afirmă că majorările salariale planificate pentru 2020 vor fi de cel mult 5%, arată datele unui sondaj efec...
Salariile brute în rândul companiilor private au crescut în medie cu 9,4% în acest an, potrivit studiului salarial PayWell 2019 realizat de PwC România. Majorarea salarială raportată pentru 2019 depăşeşte nivelul de 4,6%, estimat pentru acest an de c...
Sute de angajaţi ai unei fabrici din Arad au intrat în grevă, pe lângă nemulţumirile de natură salarială reclamând prezenţa a câteva sute de indieni angajaţi în fabrică.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, susţine că deşi salariile personalului medical din sistemul public au fost majorate, gradul de mulţumire al pacienţilor nu a crescut.
Sindicaliştii SANITAS se pregătesc de noi forme de protest, după ce farmaciştii şi biologii, kinetoterapeuţii, infirmierii, brancardierii şi îngrijitorii din spitale au aşteptat creşterea salarială de la începutul anului, dar au constatat, în ziua de...
În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Aşa se face că în decembrie, lună în care bugetarii au primit cel de...
Profesorii vor avea lefuri mai mari cu 25% în 2019. Cel puţin aşa susţine Lia-Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii. Concret, oficialul spune că cea mai mare creştere a salariului brut va fi pentru profesorii universitari - 693 lei, ajungând la 9.289 le...
În anul 2018, salariile din mediul privat au crescut uşor peste nivelurile planificate. Salariile la nivel naţional au crescut în medie cu 6,4%, faţă de ajustarea planificată (5,7%), potrivit celei de-a 20-a ediţii a studiului salarial şi beneficii P...
În timp ce tot mai mulţi antreprenori se plâng că nu găsesc candidaţi valoroşi care să le ocupe posturile puse la bătaie în companii, pentru angajaţi pare să fie un moment ideal pentru negocierea unor salarii mai competitive, atenţionează specialişti...
Premierul Viorica Dăncilă a vorbit luni seara, în cadrul unei emisiuni televizate, despre demisia cerută de Klaus Iohannis, dar şi despre planurile guvernului referitoare la Pilonul II de pensii şi creşterile salariale.
Anca Mureşan, medicul primar chirurg din Cluj care şi-a postat pe Facebook fluturaşul de salariu, arătând că a ajuns la un venit de circa 2.400 de euro lunar, răspunde criticilor care au acuzat-o că face propagandă pentru PSD. Ministrul Muncii, Lia O...
Deşi Guvernul a promis numai lapte şi miere pentru angajaţii din sistemul de sănătate, datele INS confirmă ceea ce sindicatele din sistem spun de la începutul anului: salariile cadrelor medicale şi cele ale asistenţilor sociali au scăzut în loc să cr...
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti (ANOSR) avertizează că universităţile ar plănui să crească taxele de şcolarizare pentru studenţi. Motivul: universităţile trebuie să suporte din bugetele proprii creşterile salariale ale cadrelor didacti...
Un medic primar va avea un salariu brut de 13.338 de lei, faţă de 6.010 lei, cât are acum. Salariul unui profesor cu o vechime între 25 şi 30 de ani va fi 5.246 de lei
Creşterea economică a accelerat în cele mai mari state din Europa de Est, însă economiile României şi Bulgariei deja încetinesc, ceea ce este un semn că apogeul a fost atins, scrie Bloomberg....
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că vor scădea salariile pentru 3% din bugetari, dar „sunt foarte mici scăderi”, în timp ce pentru ceilalţi 97% cresc salariile....
Ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu a confirmat luni că legea salarizării va aduce o creştere netă de numai 4% a salariilor pentru bugetari....
Actriţele Reese Witherspoon şi Nicole Kidman, protagonistele apreciatului serial HBO „Marile minciuni nevinovate/ Big Little Lies“, vor fi plătite cu sume mult mai mari începând cu sezonul 2.
România a eclipsat toate celelalte state din estul Uniunii Europene, după ce a încheiat trimestrul III al acestui an cu o creştere economică de 8,8%, rezultat al tăierilor de taxe şi al majorărilor de salarii care au umflat consumul. Cu toate acestea...
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, s-a eschivat miercuri în a răspunde dacă Guvernul va aplica majorările salariale de la 1 ianuarie, în condiţiile în care prin Legea salarizării s-a stabilit că mai multe categorii socio-profesionale vo...
Agenţia de evaluare financiară Standard&Poor’s (S&P) a confirmat luni ratingurile pentru datoriile pe termen lung şi scurt în valută şi monedă locală ale României la „BBB minus”, cu perspectivă stabilă, scrie Agerpres....
Creşterile salariale promise de Guvern, deşi par majore, nu vor avea un impact semnificativ. Asta pentru că o altă măsură plănuită, respectiv mutarea tuturor contribuţiilor sociale de la angajator la angajat începând cu 1 ianuarie 2018, aproape va ne...
Majorările salariale de care au beneficiat medicii şi asistenţii medicali chiar se simt în buzunarul cadrelor medicale, spun cei din sistem. Concret, un medic primar cu vechime în sistem ajunge să câştige, la ora actuală, între 5.000 şi 6.000 de lei,...
Într-o întâlnire cu jurnaliştii români la sediul central al Partidului Popular European, desfăşurată marţi, europarlamentarul Siegfried Mureşan a criticat modul în care acţionează guvernarea actuală în domeniul economic. Eurodeputatul susţine că Exec...
Plenul Senatului a aprobat, marţi, Legea salarizării, cu 85 de voturi „pentru”, 10 voturi „împotrivă” şi 12 abţineri. Proiectul va merge la Camera Deputaţilor, care este forul decizional. PNL, USR şi PMP au criticat proiectul.
Salariile medicilor vor creşte până la 3.600 de euro, iar cele ale rezidenţilor până la 4.000 de lei până în anul 2020, promite ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. Specialiştii în economie atrag atenţia că o astfel de previziune nu este sustenabi...
Nemulţumiţi de salarii, angajaţii CFR au organizat o grevă spontană, miercuri, însă tot ce au reuşit să facă a fost să provoace întârzieri ale trenurilor, negocierile urmând a fi continuate. Pe final de zi, ei au încheiat, doar temporar, un acord car...
Cei 49 de salariaţi ai APM Bacău au anunţat întreruperea spontană programului de lucru, astăzi, 14 martie, între orele 10 şi 12, nemulţumiţi de „adâncirea inechităţilor salariale din sistemul public, fapt care, zilnic, ne diminuează nivelul de trai“...
Deşi toate cadrele medicale trebuiau să primească salarii mai mari începând cu luna decembrie a anului trecut, sunt spitale din ţară care nu au acordat majorările prevăzute de lege.
Ultimele proiecte depuse de parlamentarii care nu au mai fost realeşi se referă la condiţii mai bune pentru folosirea armelor în scop sportiv, creşteri salariale pentru personalul nedidactic sau zi de sărbătoare pentru românii din Diaspora....
Majorări salariale, eliminarea a peste 100 de taxe nefiscale, un cadru legislativ permisiv pentru fumători, conversia creditelor în franci eveţieni, pensii speciale pentru alte categorii sunt cele mai importante legi care au rămas în aer în precedent...
Curtea Constituţională (CCR) a respins sesizarea Guvernului şi a liberalilor privind majorările salariale din Sănătate şi Educaţie şi au amânat contestaţia preşedintelui Klaus Iohannis privind legea PSD prin care se elimină 102 taxe nefiscale pentru ...
Prim-ministrul Dacian Cioloş a declarat, joi seară, la TVR, că obiectivul Guvernului este ca, înainte de a finaliza mandatul, să se pună pe masă legea salarizării unitare, el menţionând că i-a cerut ministrului Muncii să se gândească la o aplicaţie p...
Consiliul fiscal apreciază că amendamentele adoptate de Parlament la Legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016 ar majora deficitul bugetar cu cel puţin 0,25% din PIB, respectiv două miliarde de lei, în anul 2017, ...
Fostul preşedinte Traian Băsescu arată că deşi liberalii au dreptate să conteste creşterile salariale promovate PSD, cei care punctează electoral sunt social-democraţii.
Angajaţii din sănătate, asistenţă socială şi învăţământ au avut parte în ultimele 12 luni de cele mai mari majorări ale câştigurilor salariale, de peste 25%. Cu toate acestea, nemulţumirile lor legate de nivelul lefurilor persistă. La polul opus, scă...
Scenariul realist pentru creşterile salariale din următorii cinci ani presupune o alocare bugetară de circa 14 miliarde de lei, suplimentar impactului măsurilor din 2016 (OUG 20 şi OUG 43), iar creşterea procentuală totală a masei salariale din secto...
UPDATE Protestul spontan de la Petromidia s-a încheiat. Angajaţii au ajuns la un acord cu conducerea
Peste 300 de angajaţi de la rafinăria Petromidia au protestat, joi dimineaţă, nemulţumiţi că solicitările de majorare a salariilor cu 13% nu au fost acceptate de către conducerea companiei, potrivit News.ro. În cursul serii însă, sindicaliştii au aju...
Bucureştenii vor obţine şi în 2019 cele mai mari câştiguri salariale nete din România, de 3.384 lei, următoarele fiind Ilfov şi Cluj, iar decalajele la nivel de regiuni se vor menţine în următorii trei ani aproape neschimbate sau chiar se vor accentu...