covrigi - ultimele știri
Se apropie 9 martie, ziua în care Ortodoxia celebrează sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, prilej cu care multe gospodine prepară tradiționalii mucenicii, copți sau fierți.
Dulciurile procesate pot fi înlocuite foarte bine cu fructe bogate în polifenoli/antioxidanți, iar alternative mai sănătoase există și pentru alte mici plăceri „nesănătoase”, explică un nutriționist român.
După doi ani de inactivitate cauzată de pandemie, Trenul Regal şi-a reluat călătoria în ţară. S-a pus dimineaţă în mişcare, din Gara Regală Băneasa, în compartimentele sale luxoase aflându-se Maiestatea Sa Margareta Custodele Coroanei, Alteţa Sa Rega...
Modul incredibil în care arată un drum sătesc din Gorj. Localnicii trăiesc zilnic un adevărat calvar
Patru familii care trăiesc într-un cătun din comuna Văgiuleşti, din judeţul Gorj, sunt izolate din cauză că drumul care ajunge la locuinţele lor este impracticabil. Doar căruţa şi tractorul pot să circule pe acest drum sătesc, care este plin de nămol...
Craioveanul a pus la cale totul împreună cu prietenii, dar şi cu angajaţii firmei unde lucrează prietena sa. A aşteptat momentul ca fata să plece pentru câteva clipe din pizzerie şi şi-a pus imediat scenariul în aplicare.
De Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti, Direcţia Agricolă a organizat o prezentare cu ajutorul mai multor producători locali. La standurile de promovare, vizitatorii au putut gusta din preparatele aduse exclusiv de investitori buzoie...
O tânără de 25 de ani dintr-o comună botoşăneană a reuşit să pună pe picioare o afacere de succes, chiar în satul natal. Cătălina Gherasim provine dintr-o familie cu o condiţie financiară modestă, dar cu ajutorul fondurilor europene a reuşit să-şi de...
Chiar dacă are la bază o reţetă extrem de simplă, covrigul de Buzău stârneşte poftele prin mirosul aluatului copt la vatră şi mai ales prin aspect. Inelul auriu şi crocant a devenit în ultimii ani un simbol al Buzăului, oraşul având în prezent zeci d...
Azi noapte, înaintea sărbătorii Sfâbtului Dumitru, în mai multe localităţi din Argeş, oamenii au aprins flăcări uriaşe, simbol înnoirii pământului, al purificării şi norocului. Focul lui Sumedru este o tradiţe veche de secole, aşteptată cu bucurie de...
În ultimii ani, oraşele au fost invadate de covrigării şi patiserii, asta pentru că viteza cu care se desfăşoară vieţile oamenilor necesită şi gustări rapide. Covrigul este una din gustarea preferată de români, dar câţi se întreabă şi cât de sănătoşi...
Descindere a comisarilor de la Protecţia Consumatorului la Covrigăria Luca, prima de pe strada Republicii spre piaţa Sfatului.
Numai o treime din populaţia României are o greutate normală, avertizează medicii. Lipsa de timp, de bani, stresul zilnic şi, mai presus de toate, mentalitatea ne aduc în pragul obezităţii, cauza principală a numeroase probleme de sănătate...
Este a doua faptă de acest gen care se întâmplă la interval de numai o zi în Cartierul Sud, după ce luni seara o altă femeia a fost atacată în faţa unui bancomat.
Debutul problemelor economice din urmă cu cinci ani a marcat şi saltul spectaculos al vânzarilor de covrigi. O afacere mică, de cash, rar fiscalizată, a convins mii de mici întreprinzători şi milioane de clienţi. Economia îşi revine însă. Ce vor face...
Tradiţia colindatului se ţine cu sfinţenie încă la Runcu, în judeţul Dâmboviţa. An de an, tinerii, dar şi bătrânii, merg din poartă în poartă pentru a cânta şi pentru a fi răsplătiţi de gazde cu covrigi sau fructe. Colindătorii merg în ceată mare, de...
Cu ocazia Festivalului „George Enescu“, simigeria „Luca“ produce covrigi în formă de cheia sol, realizaţi special pentru a astâmpăra „foamea de muzică“ a melomanilor.
Taxa pe valoarea adăugată va fi redusă la 9% şi pentru vânzarea de covrigi, baghete sau cornuri, alături de pâine, dar nu şi pentru cozonac, chec şi alte produse din categoria celor de patiserie proaspete, a precizat ministrul Agriculturii, Daniel Co...
Prietena mea a rămas fără job, apoi a rămas fără bani, apoi a rămas fără nervi - ştiţi, chestii de-astea de rutină. Când era să rămână şi fără bărbat, şi-a dat seama că e ceva în neregulă....
În spatele camerelor de filmat, în zona protestelor, un contrast subtil se desfăşoară în aerul rece al serii: Bucureştiul protestelor, în opoziţie cu Bucureştiul vieţii de noapte. Dacă în Piaţa Universităţii se petrec lucruri neobişnuite, în imediata...
Un videoclip lansat pe internet miercuri înfăţişa doi delfini maidanezi filmaţi în Dâmboviţa. Adevărul este că filmul nu este decât o reclamă pentru o firmă care produce covrigi, iar delfinii au fost creaţi pe calculator....
Surprizele neplăcute se ţin lanţ la supermarketul Penny din Timişoara. Cei de la Protecţia Consumatorului au fost în control şi au amendat drastic firma pentru alimente stricate.
În loc să se bucure de covrigi tradiţionali de Buzău, un timişorean şi-a cumpărat dintr-un supermarket covrigi cu viermi. Din păcate nu este pentru prima când cei de la Protecţia Consumatorului sunt sesizaţi că alimentele suferă astfel de alteraţii....
În mai multe covrigării din Galaţi vânzătorii „uită" să folosească mănuşile pentru a deservi clienţii. Nici amenzile usturătoare aplicate de Direcţia de Sănătate Publică nu-i conving pe patronii de fast-fooduri să respecte normele sanitare.
Inspectorii de la Protecţia Consumatorului Braşov au fost sesizați cu privire la comercializarea într-un supermarket a unor pungi de covrigi cu tărâţe care conțineau un material metalic. Reprezentanții firmei Lidas spun că e o făcătură.
The Scorpions şi-au luat adio de la români aseară, printr-un show exploziv, cu toate ingredientele: decibeli, efecte, solo-uri, lumini şi multe hituri....
Sanda Filipoi, în vârstă de 51 de ani, vindea, de dimineaţă, covrigi pe un frig de - 10 grade Celsius, în faţa gimnaziului Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu" din Bistriţa. Femeia spune că, de 8 ani, zilnic vine cu toneta la ora 7.30 şi stă până l...
Chiar dacă afară este frig de crapă pietrele, comercianţii ambulanţi continuă să-şi vândă marfa şi la -11 grade Celsius....
Giurgiuvenii au luat astăzi cu asalt cele trei tarabe din zona Pieţei pe care se vând covrigii. Motivul pentru care oamenii se aprovizionează cu aceste produse de panificaţie este legat atât de gustul lor inconfundabil cât şi de sărbătoarea Crăciunul...
Grămezi de covrigi îşi aşteaptă cumpărătorii în toate pieţele din Piteşti. Piteştenii dau şi 10 lei pentru un şir de 100 de covrigi, pe care să-i împartă colindătorilor mâine-noapte....
Profesorii și elevii Școlii generale nr. 13 Mircea cel Bătrân s-au gândit ca anul acesta să întâmpine sărbătorile de iarnă, altfel, cu sufletul mai deschis ca niciodată, cu gândul la cei sărmani, cu dorința de împărți daruri și bucurie.
Piteştenii preferă covrigii calzi, de până la 10 ori mai ieftini decât orice preparat fast- food.Comercianţii s-au adaptat la buzunarul piteşteanului şi au speculat noile preferinţe. În zona centrală, pe strada Victoriei funcţionează nu mai puţin de...
Vă dezvăluim, prin intermediul unor producători cu tradiţie, câteva din tainele fabricării cârnaţilor de Pleşcoi şi covrigilor de Buzău.
Vă dezvăluim, prin intermediul unor producători cu tradiţie, câteva din tainele fabricării cârnaţilor de Pleşcoi şi covrigilor de Buzău.
Vă dezvăluim, prin intermediul unor producători cu tradiţie, câteva din tainele fabricării cârnaţilor de Pleşcoi şi covrigilor de Buzău.
În ultimele două luni, trei simigerii au apărut în oraş. Reţetele noi şi preţurile mici i-au cucerit pe bistriţeni şi îi fac să renunţe la clasicele sandvişuri şi să devină clienţi fideli ai bunătăţilor la 1 leu...
Preţurile mari şi lefurile mici îi determină pe mulţi dintre tulceni să aleagă alternative mai ieftine, dar hrănitoare pentru hrana de zi cu zi. Covrigii pot substitui orice masă a zilei.
Angajaţii beau apă mereu, ies afară din jumătate în jumătate de oră şi stau cu schimbul lângă cuptoare. Pentru salariaţii din unităţile unde se coc pâinea sau alte produse de panificaţie, canicula de afară e „răcoare“....
Comercianţii de covrigi şi produse de patiserie trebuie să-şi înlocuiască până luni tarabele în care îşi vând produsele, cu tonete speciale. Acestea vor fi compartimentate şi vor avea vitrină de protecţie. „Comercianţii au fost anunţaţi de această pr...
Specialiştii de la Finanţe susţin că printr-o investiţie modică se pot obţine în timp profituri, dacă iniţiatorii se folosesc de firmele care şi-au creat deja un nume....
Covrigăriile din centrul Buzăului au fost luate cu asalt în această dimineaţă de clienţi dornici să se aprovizioneze cu gustoasele produse de panificaţie....
Profitul investitorilor a scăzut drastic din cauza concurenţei. Pentru a-şi atrage clienţii, unii oameni de afaceri au scăzut preţul de la 50 la 40 de bani pentru un colăcel....
Cozile de la sfârşitul anului trecut se menţin doar la simigerii şi în magazinele cu reduceri. Interesul pentru cumpărături a scăzut vizibil în marile magazine. Ca să-şi ridice vânzările, agenţii economici lansează promoţii la fructe sau la produse l...
În satele judeţului a fost sărbătoare mare, copiii mergând din casă în casă şi urându-le gospodarilor ca anul care vine să fie unul îmbelşugat....