conflict diplomatic - ultimele știri
Politicieni de stânga, reprezentanți ai Guvernului din Spania, au criticat ofensiva militară a Israelului din Fâşia Gaza, fapt ce a generat tensiuni și un potențial conflict diplomatic între cele două ţări. Autoritățile de la Madrid au respins acuzaţiile ambasadei Israelului.
Motivul suspendării este dat de dezacordurie dintre cele două state cu privire la escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, a remarcat președintele Republicii Gustavo Petro.
Un scandal de proporții a tulburat relațiile indo-canadiene după ce, imediat după summitul G20 din New Delhi, Premierul canadian Justin Trudeau a acuzat India de implicare în uciderea liderului separatist Sikh Hardeep Singh Nijjar, cetățean canadian, pe teritoriul său național.
Oficialii turci i-au reamintit ambasadorului german despre principiul neintervenţiei în afacerile interne, principiu consacrat în Convenţia de la Viena.
Ministrul român al afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a declarat miercuri seară la Digi24 că România va anunţa eventuale expulzări ale diplomaţilor ruşi atunci când va fi cazul: „Nu putem să ne pronunţăm în vreun fel în avans”.
Una dintre persoanele care a depozitat arme în satul ceh Vrbetice, care trebuiau să ajungă în Ucraina, a fost traficantul bulgar de arme Emilian Gebrev, care la 6 luni după explozie a fost asasinat cu o substanţă necunoscută la Sofia, informează BBC.
Diana Şoşoacă, împreună cu câţiva dintre liderii protestelor de stradă împotriva restricţiilor au susţinut o conferinţă în direct pe Facebook, în care au comentat mobilizarea si comportamentul protestatarilor. Şoşoacă a fost deranjată de faptul că să...
Constructorul spaniol al lotului 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva anunţă declanşarea unui conflict diplomatic din cauza rezilierii contractului de către autorităţile române de resort.
Conflictul diplomatic dintre Ungaria şi Ucraina a intrat într-o fază periculoasă. În regiunea Transcarpatia a început să circule o „listă a morţii” în care sunt menţionate 300 de nume de maghiari, inclusiv oficiali de la Budapesta. Pe listă s-ar afla...
Arabia Saudită intenţionează să-şi retragă toţi studenţii care învaţă în Canada ca urmare a conflictului iscat între cele două ţări privind drepturile omului, relatează „Business Insider“.
Arabia Saudită a anunţat luni că a decis să-l expulzeze pe ambasadorul Canadei la Riad şi să ”îngheţe” orice relaţii comerciale, în replică la critici repetate ale Ottawei cu privire la reprimarea unor activişti în domeniul drepturilor omului, relate...
Consiliul Suprem de Apărare al Ţării (CSAT) s-a reunit, joi, la Palatul Cotroceni, pentru a lua măsuri privind gestionarea crizei refugiaţilor. Preşedintele Klaus Iohannis a prezentat concluziile şedinţei CSAT, dar s-a referit şi la noua situaţie jur...
Tensiunile bilaterale apărute între Statele Unite şi Ungaria din cauza corupţiei din sistemul public ungar ar putea obstrucţiona colaborarea în calitatea de aliaţi, avertizează Andre Goodfriend, ataşatul cu afaceri al ambasadei americane din Budapest...
Ambasada SUA de la Budapesta a anunţat, recent, că zece oameni de afaceri unguri suspectaţi de corupţie vor avea interdicţie de a intra pe teritoriul Statelor Unite. Potrivit unor informaţii neoficiale, unii dintre ei sunt în strânsă legătură cu part...
Japonia a trimis în acest sfârşit de săptămână avioane de luptă pentru survola teritoriul ţării sale timp de 48 de ore drept răspuns la zborurile efectuate de patru avioane militare chineze deasupra apelor internaţionale din jurul Arhipelagului Okina...