conditii penitenciar - ultimele știri
În principiu, pentru o ţară civilizată, aş spune cu deosebire pentru una care, la nivel organizaţional, face totuşi parte din spaţiul euro-atlantic, există, sau cel puţin aşa se spune în teorie, „domenii interziste“, imposibile din cauza înaltelor st...
Un fost condamnat care a dat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, trei penitenciare şi Ministerul Afacerilor Interne a obţinut daune morale pentru condiţiile pe care le-ar fi avut în perioada cât a fost deţinut.
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a anunţat că va depune în Parlament soluţii pentru liberarea condiţionată a deţinuţilor, câteva mii de persoane urmând să iasă din închisoare. Aceasta a atras atenţia asupra faptului că pentru construirea unor noi c...
Punerea în executare a unui mandat de arestare emis de un stat membru al Uniunii Europene poate fi anulată în cazul în care există riscul concret al tratamentelor inumane din cauza condiţiilor de încarcerare în statul respectiv. Asta a decis Curtea d...
Ministerul Justiţiei a alocat Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), după rectificarea bugetară, 7,6 milioane de lei pentru întreţinere şi reparaţii în mai multe penitenciare, precum şi pentru achiziţionarea de diverse obiecte de inventar ...
În perioada următoare, Guvernul va aloca, din Fondul de rezervă, sume pentru îmbunătăţirea condiţiilor şi creşterii capacităţii de cazare din penitenciare, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Corneliu Calotă. Decizia a fost luată, miercur...
Comisia de abuzuri a Camerei Deputaţilor a decis să-i invite săptămâna viitoare la audieri pe ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc şi pe directorul Administraţiei Naţionale a Peniteciarelor (ANP), Cătălin Bejan, pentru a discuta despre condiţiile şi ...