comunitati - ultimele știri
România trebuie să facă paşi pentru crearea comunităţilor de energie, mai ales că avem peste 120.000 de prosumatori cu capacităţi instalate, a afirmat Viorel Alicuș, director în cadrul ANRE.
Comunitățile minoritare din Germania, cea turcă, respectiv, kurdă s-au mobilizat într-un timp record și în număr cât mai mare, pentru a-și ajuta semenii loviți de tragedia cutremurului. Cele mai multe donații vin din Berlin, Frankfurt şi Munchen.
Lucrurile se precipită peste tot în lume și România sau oricine altcineva, dacă nu este pe val, este sub val.
Festivalul cominităţilor din Pata Rât începe în 14 august, la circa o săptămână după cunoscutul Untold. Organizatorii au nevoie de ajutor de la clujeni.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea a făcut publice datele privind ratele de vaccinare împotriva COVID-19 în unităţile de învăţământ.
În judeţele cu cea mai săracă populaţie rurală din Moldova, familiile paupere şi cu mulţi copii primesc o şansă la servicii medicale de care înainte nici măcar nu auziseră. Totul prin intermediul unui proiect comun cu Republica Moldova, unicat în reg...
Zeci de copii dintr-o comunitate săracă din Olt, mulţi dintre ei care nu au fost niciodată la şcoală, unii pentru că nu au documente de identitate, aşteaptă ziua din săptămână în care pe uliţa lor vin doamnele cu fişe şi creioane colorate şi-i învaţă...
Lipsa de intervenţie şi acţiune a statului român în prevenirea şi combaterea rasismului şi xenofobiei în aceste vremuri dificile generate de pandemie ar putea conduce la tulburări sociale grave care se vor manifesta în diferite forme de violenţă împo...
Partida Romilor Pro-Europa, Filiala Călăraşi continuă campania în comunităţile de romi din judeţ pentru a-i instrui pe cetăţeni în vederea prevenirii îmbolnăvirilor cu COVID-19.
Încă cinci contracte de finanţare în valoare de 1.842.769,41 lei au fost semnate de către preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Moraru, şi primarii comunelor Andrăşeşti, Vasile Adrian, Coşereni,Tudorache Lucian, Bueşti, Mihailă Nicolae, Traian, N...
Românii din afara graniţelor sunt omagiaţi la Bucureşti. Institutul Cultural Român, cu sprijinul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“, organizează, pe 30 ianuarie, a doua ediţie a Galei Premiilor de Excelenţă pentru Românii din Comunităţile Istorice....
Creştinismul a fost o religie aproape condamnată la moarte în primele secole ale erei creştine. O serie de împăraţi romani au declanşat prigoana creştinilor şi doreau eradicarea acestei credinţe, considerată periculoasă pentru soarta imperiului.
Timp de secole, Principatele Române (în special Moldova) au suferit din cauza unor triburi extrem de războinice, care veneau din stepele nord-pontice. În istoriografie sunt cunoscuţi drept tătari şi erau adevăraţi maeştri ai războiului călare.
Romano-catolicii din câteva judeţe din Moldova sunt subiect de dispută între istoricii români şi maghiari. Pe principiul libertăţii de exprimare şi autodeterminare, în 1990 a fost acceptată înfiinţarea Asociaţiei Maghiarilor Ceangăi din Moldova, care...
Peste 700 de manuale de limba şi literatura română, tradiţii şi obiceiuri româneşti, spiritualitate, geografia României, dar şi calendare, agende şi Atlasul Geografic privind românii de pretutindeni au fost trimise comunităţilor româneşti din Italia,...
Provocarea viitorului stă mai puţin în succesul unei noi Românii cât în depăşirea tarelor trecutului. Resetarea cere repunerea sistemelor educaţional, sanitar şi social în parametrii normalităţii. Decalajul socio-educaţional se cuplează cu cel econom...
Cooperarea transfrontalieră dintre România şi Bulgaria dă roade, iar proiectele finanţate apropie comunităţile din zonele de graniţă. Fie că este vorba despre domeniul socio-cultural, al sănătăţii ori al mediului, cele 149 de proiecte, realizate până...
Mai multe familii care trăiesc în condiţii grele, în case de chirpici, fără ferestre sau uşi şi cu acoperişuri stricate se vor bucura de un nou cămin, graţie un proiect social iniţiat de Fundaţia PACT, în parteneriat cu Habitat for Humanity România....
Raiffeisen lansează la 1 iuliecea de-a cincea ediţie a Programului de Granturi Raiffeisen Comunităţi, concursul online de proiecte comunitare prin care se oferă 10 premii constând în finanţări de câte 10.000 de euro.
Prima întâlnire de informare privind modul de utilizare a instrumentului CLLD(acţiuni de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunităţii), ce va fi folosit în cadrul Axei prioritare 9 „Sprijinirea regenerării economice şi sociale a comuni...
Patru tineri din Ialomiţa şi câte unul din Bacău şi Călăraşi au pornit la “drum” pe Dunăre, pe o plută construită din peste 1.500 de pet-uri. Temerarii vor naviga pe fluviu peste 380 de kilometric, până la Gura Portiţei....
Dacă în urmă cu 70 de ani comunitatea evreiască din municipiul Focşani era foarte puternică şi reprezenta 10% din populaţia oraşului, acum evreii din Focşani pot fi număraţi pe degete.
Toate comunităţile rurale, în special cele de romi, vor fi incluse într-o campanie de prevenire desfăşurată de IPJ Călăraşi, în perioada septembrie-decembrie 2012. Acţiunea are drept scop informare şi conştientizarea populaţiei cu privire la modalită...
Zeci de edili din statele Parteneriatului Estic şi din ţările membre ale UE au discutat, la Chişinău, despre rolul comunităţilor locale în modernizarea comunelor şi satelor.
Astăzi, de la ora 11.00, la sala de conferinţe a hotelului Select a avut loc deschiderea oficială a simpozionului internaţional cu tema „Tradiţii în România şi Republica Moldova“, care se desfăşoară în perioada 21 – 22 iunie 2012 la Tulcea....
Oraşul centralei atomice Cernavodă va găzdui Conferinţa europeană a Oraşelor Nucleare în ziua de 29 martie. La eveniment vor participa ţări ca Ungaria, Spania, Suedia, Franţa, Slovenia....
Consiliul Judeţean Tulcea a postat pe site-ul instituţiei un complex calendar care conţine toate târgurile, sărbătorile locale, hramurile bisericeşti din localităţile judeţului Tulcea. Aici poţi vedea ce evenimente sunt organizate în fiecare lună în ...
Primarul de Tulcea indică locurile din oraş unde sunt comunităţi puternice de romi. Vezi aici harta!
Constantin Hogea spune că deja sunt foarte cunoscute în municipiu comunităţile de romi. Cea mai periculoasă comunitate ar rămâne, totuşi, cea din zona Taberei, unde pentru comiterea de infracţiuni sunt folosiţi copii care nu pot răspunde penal....
Şapte studenţi proiectează gratis case pentru comunităţile sărace din judeţul Călăraşi. Grupul „Arhipera“, intitulat după conceptul „arhitectură pe limită“, s-a înfiinţat ca formă de voluntariat în cadrul programului de dezvoltare urbană al Fundaţiei...
Odată cu reintroducerea permiselor de muncă pentru români, joburile din Spania şi, implicit, salariile aferente acestora devin un vis tot mai îndepărtat pentru români. Iată care ar fi sumele pentru care ar fi putut munci aceştia....
Prezenţa crucişătorului USS Monterey, aparţinând Forţelor Navale Americane, în Portul Constanţa, mai are şi alt scop decât cel de găzduire a unei părţi din scutul antirachetă. Americanii au adus cu ei şi donaţii pentru orfelinate, grădiniţe şi clinic...
Reprezentanţii UNICEF România au anunţat miercuri la Iaşi că vor începe un proiect în regiunea Nord-Est pentru a asigura oamenilor săraci serviciile sociale de bază....
Sala Mare a Prefecturii Brăila a găzduit, astăzi, începând cu ora 11.00, manifestările dedicate sărbătorii Zilei Minorităţilor Naţionale din România....
Ruşi lipoveni, greci, turci, s-au întâlnit astăzi să dezbată pe tema multiculturalităţii de la nivelul judeţului Tulcea
Bătrânul oraş şi-a pus straie de sărbătoare. Mici şi mari, brăilenii au pregătit cu migală şi pasiune expoziţii, spectacole, şezători - manifestări ce marchează Zilele Municipiului Brăila. Nici autorităţile n-au putut sta deoparte....