commonwealth - ultimele știri
Charles al III-lea va primi coroana unui regat dezbinat. O „forţă a binelui” și un motiv de proteste
Regele Charles al III-lea va primi coroana unui regat dezbinat: liderii scoţieni şi galezi vor să renunţe la monarhie, în timp ce în Irlanda de Nord partidul Sinn Fein, în favoarea reunificării insulei, este majoritar.
Ascensiunea lui Charles al III-lea pe tronul Marii Britanii agită tensiuni mai vechi în fostele colonii din Caraibe, acolo unde țările care încă îl mai au ca șef de stat pe suveranul britanic solicită trecerea la republică și reparații.
Prinţul William al Marii Britanii a făcut referire sâmbătă la o posibilă viitoare reducere a rolului monarhiei britanice în cadrul Commonwealth, după un turneu de o săptămână în fostele colonii britanice din Caraibe, relatează AFP.
Regina Elisabeta a II-a a nu va asista, aşa cum era prevăzut, la serviciul religios ce va avea loc luni, la catedrala Westminster din Londra, cu ocazia Zilei Commonwealth, conform AFP.
Regina Elisabeta a II-a (95 de ani) îşi sărbătoreşte, pe 6 februarie, Jubileul de Platină. Ajunsă la 70 de ani petrecuţi pe tron şi fiind cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii, Elisabeta e din multe puncte de vedere cel mai de succes exp...
China îşi extinde influenţa asupra ţărilor din Commonwealth nu doar prin proiecte de infrastructură, ci şi prin şcoli militare şi programe educaţionale convenabile unele chiar gratuite, pentru că ele cumpără ceva mai preţ, şi anume loialitatea, arată...
Mii de oameni au semnat o petiţie în care cer modernizarea imaginii care reprezintă ordinul cavaleresc britanic St Michael and St George, înfiinţat în 1818, întrucât este una rasistă, înfăţişând un alb cu piciorul pe gâtul unui negru.
Şefii de guverne din Commonwealth, reuniţi la Londra, au căzut de acord vineri ca prinţul Charles să îi succeadă mamei sale, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, la conducerea acestei organizaţii interguvernamentale din care fac parte 53 de stat...
Prinţul Charles a fost numit succesorul reginei Elisabeta a II-a la conducerea Commonwealth-ului. Decizia a fost luată în timpul unei întruniri la Castelul Windsor vineri după-amiază.
De-abia începem să întrezărim unele dintre consecinţele pe care le implică BREXIT. Dincolo de problemele enorme juridice, financiare, general economice şi sociale apare la orizont marea dilemă a modului în care, pe viitor, urmează să supravieţuiască ...
Cetăţenii europeni rezidenţi în Marea Britanie, care au dreptul să voteze în alegerile europene, nu vor putea să voteze în cadrul referendumului cu privire apartenenţa ţării la Uniunea Europeană (UE). Vor putea vota rezidenţii care sunt cetăţeni ai I...
În cadrul începerii unei noi sesiuni parlamentare în Mare Britanie, Regina Elisabeta va susţine un discurs privind viitoarea agendă a guvernului ţării. Aceasta va fi însoţită pentru prima oară de fiul ei moştenitor, Prinţul de Wales şi soţia lui, duc...