coloana oficiala - ultimele știri
Un vehicul din convoiul lui Joe Biden a fost lovit duminică de o maşină în timp ce preşedintele SUA părăsea sediul său de campanie din statul american Delaware, transmite AFP.
Coloana de maşini în care se afla preşedintele american Joe Biden a fost filmată joi mergând pe partea dreaptă a drumului, deşi în Marea Britanie maşinile circulă pe stânga. Observaţia a fost făcută de un jurnalist britanic, care se amuza de situaţie...
Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a fost implicat într-un eveniment rutier, sâmbătă, dimineaţă, după ce maşina în care circula, în coloană, a intrat în coliziune cu autoturismul de Poliţie care deschidea drumul.
Două maşini din coloana oficială a ambasadorului R.P. Chineze în România, Jiang YU, au fost implicate vineri, 25 octombrie, într-un accident de circulaţie produs în localitatea Buciumi, judeţul Maramureş. Din primele informaţii, nicio persoană nu a f...
Curtea Supremă a amânat pronunţarea în cazul plângerii fostului procuror general, Tiberiu Niţu, care a atacat soluţia DNA de scoatere a sa de sub urmărire penală în dosarul Girofarul, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale de dezincriminare a ab...
Fostul vicepremier Gabriel Oprea a reacţionat pe Facebook, după apariţia în presă a stenogramelor din dosarul Gigină, în care a fost trimis în juidecată pentru omor din culpă.
Un clujean a fost amendat de Tribunal cu 1.000 de lei pentru „abuz de drept” deoarece a cerut în instanţă documentele Jandarmeriei care justificau însoţirea cu coloană oficială a autocarului Federaţiei Române de Fotbal (FRF), cu ocazia unui meci amic...
Zeci de poliţişti de la Brigada Rutieră, dar şi familia şi prietenii l-au comemorat, joi, pe Bogdan Gigină, poliţistul care a murit în misiune, în seara de 20 octombrie 2015, în timp ce deschidea coloana oficială lui Gabriel Oprea, pe atunci viceprem...
Carmen Gigină, mama poliţistului Bogdan Gigină, care a murit în timp ce făcea parte din coloana oficială a lui Gabriel Oprea, a postat un mesaj dur pe Facebook în care îl critică pe fostul ministru de Interne. Aceasta precizează că din cauza ignoran...
Fostul premier Victor Ponta îl critică, pe Facebook, pe preşedintele Klaus Iohannis pentru că foloseşte o coloană oficială prea "mare" şi "inutilă", comentând că el, pe vremea când conducerea Guvernul, mergea cu un Duster, alături de o singură maşină...
Nu mai puţin de 90 de tipuri de girofaruri sunt expuse la muzeul gălăţean, într-un adevărat „paradis” al fanilor coloanelor oficiale. Împreună cu foarte cunoscutele dispozitive de avertizare, pot fi văzute şi câteva uniforme de poliţie/miliţie datând...
Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a şocat opinia publică din ţara sa după ce un covor roşu de patru kilometri a fost desfăşurat pe străzile unui oraş pentru coloana sa oficială.
Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a fost, vineri dimineaţă, la DNA unde i s-a comunicat că este urmărit penal dosarul „Girofarul” pentru că atât el cât şi Tiberiu Niţu ar fi folosit abuziv coloana oficială. Fostul ministru a intrat în vizorul ...
Klaus Iohannis a semnat decretul privind eliberarea din funcţie a procurorului general, Tiberiu Niţu
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind eliberarea din funcţia de Procuror General a lui Tiberiu Niţu, care şi-a anunţat aseară demisia, anunţă un comunicat al Administraţiei prezidenţiale. Niţu şi-a dat demisia, marţi, după ce numele ...
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, marţi seara, că fostul procuror general Tiberiu Niţu era îndreptăţit să circule cu escortă de poliţie, în condiţiile în care făcea zilnic naveta pe DN1, şi a susţinut că demisionând, acesta a cedat ''ruşin...
Fostul vicepremier Gabriel Oprea, prin avocata sa, a încercat să amâne votul privind începerea urmăririi penale pe numele său invocând tot felul de tertirpuri, cerere care a fost respinsă de senatorii jurişti. Preşedintele PSD Liviu Dragnea a trimis ...
Să ne imaginăm cum ar fi fost dacă un poliţist, şef sau mai puţin şef, ar fi refuzat să îi pună la dispoziţie domnului Oprea coloana oficială când trăgea o fugă urgentă la câte un protocol. Să ne imaginăm că s-ar fi trezit acest poliţist – total ficţ...
Acuzat de plimbări ilegale cu girofarul, Gabriel Oprea continuă să-şi susţină nevionovăţia. Ba mai mult, fostul ministrul de Interne i-a luat public apărarea şi procurorului general Tiberiu Niţu, care, potrivit lui Oprea, ar fi fost îndreptăţit să be...
Fostul ministrul de Interne Gabriel Oprea a declarat sâmbătă că Tiberiu Niţu a beneficiat de coloană oficială ca urmare a unui protocol încheiat între MAI şi Parchetul General şi semnat de ''specialişti'', afirmând că procurorul general are ''anumite...
Un semn al sultanismului definitoriu culturii politice a demnitarilor din România este obsesia pentru coloană oficială şi girofar. Frustrările strămoşilor lor şi ale acestor potentaţi ai vremii ţipă prin sirene şi ne scot ochii cu orgiile de lumini d...
Fără doar şi poate, avea dreptate fostul preşedinte Traian Băsescu atunci când şi-a făcut con brio intrarea în antologia folclorului urban cu zicerea-i celebră Iarna nu-i ca vara....
România a trecut prin multe aberaţii juridice şi politice, dar ultima le intrece pe toate! Suntem singura ţară din lumea civilizată cu Procurorul General într-o anchetă penală! Aşa o ruşine s-ar putea întâmpla prin Africa sau America de Sud, dar nu î...
Politica e despre supravieţuitori. Dar prima condiţie pentru a fi un supravieţuitor e să fii un luptător. Luptătorii adevăraţi nu ţin cont, în fapt, de reguli, de morală sau de sensibilităţi, ei sunt născuţi pentru a da totul cu scopul de a lua totul...
Procurorul general al României a fost miercuri la sediul Ministerului Justiţiei unde a fost chemat de Raluca Prună pentru a discuta despre faptul că numele acestuia apare în dosarul în care fostul ministru Gabriel Oprea este acuzat de abuz în servici...
DNA cere ridicarea imunităţii parlamentare a senatorului UNPR Gabriel Oprea. Acesta este acuzat de abuz în serviciu după ce ar fi folosit ilegal coloana oficială pe vremea când a ocupat fotoliul de ministru de Interne. Procurorii DNA îi mai impută şi...
Bomba zilei vine de la DNA care a cerut încuviinţarea urmăririi penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu a fostului ministru de Iinterne, Gabriel Oprea. Speţa, o cunoaştem cu toţii, a pornit de la nefericitul accident în care şi-a pierdut viaţa...
Dosarul privind accidentul în care şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Gigină, care deschidea coloana oficială a lui Gabriel Oprea, a fost trimis de la Parchetul General la DNA. Procurorii au suspiciuni că s-ar fi săvârşit fapte de abuz în serviciu ...
Procurorii DNA îi vor verifica pe toţi şefii de instituţii publice, pentru a vedea dacă au folosit sau nu abuziv coloanele oficiale formate din agenţi de la Poliţia Rutieră. Printre cei verificaţi se numără Patriarhul Daniel, procurorul general al Ro...
Ministrul de Interne ar putea fi cercetat pentru abuz în serviciu, faptă pedepsită chiar şi cu 9 ani de închisoare. Asta după ce ar fi folosit ilegal angajaţii Poliţiei. Procurorii care anchetau moartea agentului care a căzut cu motocicleta în groapă...
Până în urmă cu vreo două săptămâni, mai toţi politicienii, mai degrabă autointitulaţi decât în mod real de top din România, dormeau liniştiţi. Nici nu prea aveau motive să nu o facă. Totul părea că merge strună. Şi că se pot juca pe mai departe de-a...
Procedând ca la carte, să începem cu definirea cuvintelor, a conceptelor. Elevi fiind prin clasa a V-a, noi am învăţat la Geometrie că două linii paralele nu se întâlnesc nici la infinit. Cuvântul „linie” poate fi folosit şi în înţeles metaforic, iar...
Se înmulţesc morţii care „mor cu zile”, adică înainte de vreme. Unii sunt ucişi de către oameni străini, adică necunoscuţi. Şi sunt ucişi din diverse motive, între care banii urcă pe locul întâi, în topul motivaţiilor, erosul fiind pe locul al doilea...
În România, întotdeauna ceva trebuie păzit: bandajele din farmacii, centralele termice, Gânditorul de la Hamangia, cărţile, benzina, holdele. Cea mai importantă resursă a acestei ţări pare-a fi însă omul politic. De multe ori, bodyguard-ul e pus acol...
Scandalul generat de moartea poliţistului din coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea poate distruge întreg planul politic pe care „Generalul” îl pusese la cale pentru vehiculul său politic, UNPR....
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat miercuri seara că ministrul de interne Gabriel Oprea ar trebui să demisioneze pentru că "onoarea de general îl obligă" la un astfel de gest, adăugând că zece ani nu a văzut motocicletă în faţa coloanei sale...
Datele anchetei deschise de procurori în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină, care deschidea coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea, relevă până în acest moment că demnitarul ar fi avut o întâlnire la SRI şi se îndrepta spre casă în mom...
Astă vară, cand generalul ajunsese prim-ministru, mi-am permis să mă disociez de corul celor îl mângâiau pe cap ca să ni se alăture nouă.
O filmare de amator, realizată miercuri dimineaţă, arată cum coloana oficială a preşedintelui Klaus Iohannis a fost claxonată nervos de cetăţenii care aşteptau, cu sutele, la semaforul de la Piaţa Presei. Preşedintele se îndrepta către Romexpo, la un...
După o săptămână de frământări, presiuni şi chiar proteste publice, subiectul demisiei lui Gabriel Oprea devine „Case closed“ pentru decidenţii politici. Mingea este acum pasată în curtea procurorilor, însă este greu de crezut că ancheta desfăşurată ...
Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România (APADOR - CH) şi Societatea Academică din România cer procurorilor anticorupţie să cerceteze acuzele din presă privind folosirea abuzivă a echipajelor poliţiei rutiere. Asta ca urmare a informa...
Preşedintele Iohannis l-a sfătuit să demisioneze, ministrul Oprea a refuzat. Între Preşedinţie şi Guvern se deschide o nouă criză, amplificată de declaraţiile jignitoare ale premierului la adresa şefului statului. Consecinţele politice ale acestui c...
Vicepremierul Gabriel Oprea nu este singurul care se plimbă cu o coloană oficială, deşi legal nu beneficiază de acest drept decât în cazuri de urgenţă. Şi Patriarhul Daniel a fost filmat în timp ce se deplasa cu o maşină antemergătoare de la Poliţia ...
Cazul poliţistului din
coloana oficială mort în misiune. „Complectările“ lui Oprea adâncesc misterul
Prima declaraţie publică a ministrului de Interne, Gabriel Oprea, pe tema morţii poliţistului Bogdan Gigină, nu a clarificat motivul pentru care acesta a avut nevoie marţea trecută de coloană oficială cu motociclist. Demnitarul a explicat doar de ce ...
Tagma politicienilor români tupeişti fără margini, obraznici cât cuprinde, aroganţi, sfidători şi batjocoritori la adresa românilor de rând pe spinarea cărora s-au căţărat la putere, este din ce în ce mai mare. Şi la vedere. Fără oprelişti de cetăţen...
Biroul Permanent al Camerei a aprobat, luni, propunerea PNL ca săptămâna viitoare premierul Victor Ponta să prezinte, la „Ora prim-ministrului“, explicaţii cu privire la utilizarea echipajelor de poliţie rutieră la însoţirea demnitarilor, PNL renunţâ...
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, luni, că nu a apelat niciodată la coloană oficială în perioada în care a fost vicepremier al Guvernului Ponta. Dragnea a mai spus că premierul Victor Ponta este singurul care poate cere demiterea lui Gabriel...
Prima ieşire publică a ministrului Administraţiei şi Internelor, Gabriel Oprea, pe tema morţii poliţistului Bogdan Gigină nu clarifică deloc circumstanţele accidentului, demnitarul omiţând să precizeze informaţii esenţiale, precum unde se deplasa în ...
Locuiesc de opt ani la Berlin, am biroul intre MAE si MAI al lor, în centrul orasului, conduc şi merg cu bicicleta, că nu îmi place autobuzul, şi în opt ani niciodată nu m-a tras deoparte vreo coloană oficială, deşi primii cinci mergeam la serviciu p...
Nimic nu este mai dezgustător, mai departe de onoarea militară, decât un general care-şi abandonează răniţii în teatrul de operaţiuni. Nu morţii, deşi şi aceştia ar avea dreptul la o înmormântare creştinească, ci răniţii, cei care mai au un strop de...
Ministerul de Interne se ascunde în spatele anchetei procurorilor pentru a explica tăcerea ministrului Gabriel Oprea în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină, care deschidea coloana oficială a demnitarului. Oficialii MAI invocă o lege pe care nu s-...
Şi-o fi imaginat vreo clipă bodyguardul luceafărului huilei că va ajunge să stea pavăză unui diatamai neica-nimeni cu guvernare şchioapă? Aşa cum orice soldat poartă în raniţă bastonul de mareşal, s-o fi gândit Găbiţă Oprea ce aroganţă de vicepremier...
Procurorii bucureşteni verifică dacă a fost constituită legal coloana oficială a lui Gabriel Oprea din care făcea parte poliţistul Bogdan Gigină, care a murit după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă. Asta potrivit unui comunicat de presă emis du...
Generalul Gabriel Oprea, vicepremier şi ministru de Interne, a ales să tacă în cazul morţii poliţistului care îi deschidea drumul coloanei oficiale în care se afla. A ales prost. Tăcerea va fi groapa în care, cu toate stelele de pe umeri, va cădea fă...
După mai multe zile de tăcere, încep să apară primele reacţii din interiorul UNPR în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină, decedat marţi seară în timp ce se afla în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea. Mai mulţi lideri UNPR, precum şi...
Moartea tânărului poliţist motociclist Bogdan Gigina, aflat în coloana oficială a ministrului Afacerilor Interne Gabriel Oprea, scoate oamenii în stradă. „NU abuzului de putere! Oprea, demisia!” este titlul evenimentului de pe Facebook, prin care buc...
Societatea civilă îi cere demisia ministrului de Interne Gabriel Oprea, care după trei zile de la accident tot nu a explicat public de ce a avut nevoie de o coloană oficială. O petiţie online prin care se cere demisia lui Oprea a fost semnată, până s...
Sanda Oprea, soţia ministrului Gabriel Oprea îi ia apărarea soţului său în cazul poliţistului accidentat mortal care deschidea coloana oficială a ministrului Afacerilor Interne. Sanda Oprea afirmă că soţul său apela la escortă oficială doar rareori, ...
Accidentul grav de marţi seară, în care un motociclist de la Poliţia Rutieră şi-a pierdut viaţa în timp ce se afla în fruntea coloanei ce-l însoţea pe ministrul de Interne Gabriel Oprea, a scos, sâmbătă, oamenii în stradă. Primii care au tras un semn...
Poliţistul Bogdan Cosmin Gigină a fost înmormântat, vineri, la Cimitirul Ghencea 3 din Bucureşti, cu onoruri militare. Agentul de 28 de ani a decedat marţi seară, în timp ce se afla în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea. Motocicleta pe ...