clijsters - ultimele știri
Belgianca a fost o sursă de inspiraţie pentru multe dintre jucătoarele aflate aum în circuitul WTA, inclusiv pentru Simona Halep. Şi a reuşit o serie de performanţe formidabile, când era în elită. Acum, pare că a revenit în turnee doar de plăcere.
O legendă vie a tenisului feminin, belgianca a crezut că poate redeveni competitivă şi în actualul circuit WTA. Din păcate, realitatea i-a arătat altceva.
Simona şi-a aflat traseul la Dubai, acolo unde, dacă va avansa până în semifinale, poate juca fie cu Kim Clijsters, pe care a admirat-o când era o puştoaică, fie cu Garbine Muguruza, în faţa căreia a cedat la Australian Open 2020.
Belgianca, fost lider mondial şi cu patru titluri de Grand Slam în palmares, şi-a făcut un obicei din a provoca, periodic, câte un „cutremur“ în lumea sportului alb.
La doar 18 ani şi cu 31 de victorii în 35 de meciuri în acest sezon, Bianca Andreescu e cea mai mare senzaţie din circuitul feminin.
Serena Williams e o sportivă uriaşă, o legend[ vie a tenisului feminin şi meritele şi rezultatele ei sunt incontestabile. Comportamentul ei la finala de la US Open 2018 a fost însă urât şi foarte similar cu un alt episod de tristă amintire.
După Roger Federer, a venit rândul unei foste sportive de top, cu patru trofee de Grand Slam în CV, să vorbească la superlativ despre liderul WTA.
Kim Clijsters, învinsă în două seturi (7-6, 6-3) de mai modesta Romina Oprandi din Italia, în turul secund al turneului de tenis de la s-Hertogenbosch (Olanda), a acuzat din nou probleme la glezna dreaptă.
Jucătoarea belgiană de tenis Kim Clijsters, accidentată de la sfârşitul lunii martie, s-a refăcut şi va participa la Roland-Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, a anunţat, luni, managerul său Bob Verbee. Clijsters nu a mai jucat la Rolan...
Prezenţa jucătoarei de tenis Kim Clijsters la turneul de la Roland Garros a devenit incertă, după ce belgianca şi-a luxat o gleznă la nunta vărului său, a anunţat a doua clasată în ierarhia WTA, pe site-ul său,...
Belgianca Kim Clijsters, a doua jucătoare a lumii, a fost nevoită să abandoneze în optimile de finală ale turneului de 4,5 milioane dolari de la Indian Wells din cauza unor probleme la umărul drept....
Belgianca Kim Clijsters (27 de ani) a câştigat, ieri, pentru a treia oară în carieră Turneul Campioanelor după ce a învins-o în finala competiţiei de la Doha (Qatar) pe lidera mondială, daneza Caroline Wozniacki, scor 6-3, 5-7, 6-3....
Recent câştigătoare în proba de dublu a chelleger-ului de la Monzon (Spania), Alexandra Dulgheru ca da piept în manşa inaugurală a turneului WTA de la Marbella cu fosta lideră mondială Kim Clijsters....