clasificarea universitatilor - ultimele știri
Sistemul de învăţământ are nevoie de o nouă Lege a Educaţiei, având în vedere că legea promulgată în 2011 este deja amendat prin trei ordonanţe de urgenţă, dar şi de un alt sistem de clasificare a universităţilor şi de internaţionalizarea acestora, a...
Curtea Supremă a decis definitiv şi irevocabil că ierarhizarea universităţilor efectuată în 2011, pe vremea fostului ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, nu poate fi contestată, respingând cererea de anulare a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Su...
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, luni, că în instituția pe care o conduce nu există documente oficiale după care a fost făcută clasificarea universităţilor, subliniind că "acest proces nu a fost realizat conform legii"....
Consorţiul “Universitaria” a lansat un apel către celelalte instituţii de învăţământ superior publice care au fost incluse în primele două categorii în urma clasificării universităţilor să se constituie într-un for asociativ deschis şi transparent....