cladiri inalte - ultimele știri
Este vorba de un plafon separator din plăci de polistiren, armate cu fibră de sticlă, care se montează în orice încăpere. Acesta reduce costurile cu încălzirea și are randament foarte bun în clădirile înalte, precum instituții, săli de spectacole
Sâmbătă, 20 septembrie, Bucureştiul împlineşte 555 de ani de existenţă, iar străzile oraşului vor fi inundate de veselie şi voie bună. „Adevărul“ vă povesteşte cum a luat naştere Bucureştiul, dar şi care au fost cele mai importante atracţii ale oraşu...
În România există numeroase clădiri care se impun prin zeci de metri înălţime şi prin poveştile ascunse în spatele dimensiunilor impresionante. Turnul Combinatului din Baia Mare este mai înalt decât Turnul Eiffel, în timp ce Bucureştiul găzduieşte ce...
Sky Tower, cea mai înaltă clăire din România care măsoară 137 de metri înălţime, a fost finalizată. Însă construcţiile care vor fi ridicate pe Terra până în 2020 vor depăşi chiar şi un kilometru înălţime....