civilizat - ultimele știri
Dacă la Miercurea Ciuc sfinţirea bucatelor din ziua de Paşte a dat un exemplu de civilizaţie, Braşovul l-a urmat şi l-a dus la un nivel superior: credincioşii s-au organizat singuri în noaptea de Înviere şi au păstrat distanţa la catedrala din Piaţa ...
Biroul nostru e de zeci de ani într-un loc al Bucureştiului în care găsim întotdeauna locuri de parcare, în orice moment al zilei. Suntem tare norocoşi şi din această privinţă. Sunt străzi liniştite, oamenii se cunosc între ei, ne salutăm când ne înt...
Încă de la intrarea într-un local public, fie că este vorba de gesturi ori despre vestimentaţia adoptată trebuie să ţinem cont de câteva reguli de bun-simţ. Există anumite norme pe care trebuie să le respecte femeia, dar şi câteva reguli de la care n...
Nu-mi aduc aminte să-mi fi cerut vreun angajator până acum să-i găsesc un om civilizat, folosind explicit acest descriptor. Fie că nu li se pare important, adesea, fie că îl consideră un atribut de la sine înţeles, din când în când, sau pentru că nu ...
Experienţa îmi arată că e riscantă amestecarea claselor şi grupurilor sociale într-un business, într-o companie sau un departament al acestora, şi în cea mai mare parte a organizaţiilor, oricare ar fi ele, la modul general. Asta după ce, ani de-a rân...
Mersul pe stradă, discuţiile cu diverse persoane ori poziţia corpului atunci când ne aşezăm pe scaun nu le putem face la întâmplare. Există şi aici reguli de bun-simţ pentru fiecare mişcare pe care o facem....
Ca să nu devenim ridicoli la o masă festivă unde, printre alte preparate, se serveşte şi peşte, trebuie să ţinem cont de câteva sfaturi de bun simţ. Codul bunelor maniere ne învaţă cum să mâncăm, chiar dacă nu ştim acest lucru, şi la ce trebuie să fi...
Patru milioane de lei sunt dispuse autorităţile locale să investească în modernizarea Bazarului Big, loc în care comercianţii stau cu “sabia” deasupra capului. Chiar primarul oraşului, Daniel Ştefan Drăgulin, a recunoscut că “Doamne fereşte, dacă izb...
Mai acum câteva zile eram într-un important hypermarket din Bucureşti. Mi-am luat răgaz de la cumpărături şi m-am aşezat pe culoarul din mijloc pentru a-mi verifica lista. Eram lângă un stand uriaş cu sticle de Coca-Cola la promoţie. La două sticle c...