centre rezidentiale - ultimele știri
Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Alba solicită celor care ar putea avea cunoştinţă despre abuzuri la care sunt supuse persoane aflate în cadrul serviciilor sociale, să sesizeze acest lucru prin orice mijloc posibil.
Organizația a anunțat, totuși, că o delegație de la centru va investiga pe cont propriu acuzațiile aduse filialei din teritoriu, care a fost depistată că avea câteva aziluri care funcționau fără autorizație.
Omul de afaceri spune că actuala conducere a Crucii Roșii din România încearcă mușamalizarea cazului cu centrele neautorizate din Vrancea.
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor anunță că a fost emisa decizia de închidere definitivă a Căminului de bătrâni „Sfinții Constantin și Elena“ din Eforie Nord.
În urma verificării verificării unor azile şi centre rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor vârstnice cu dizabilităţi şi celor destinate copiilor, atât publice cât şi private, au fost aplicate mai multe sancţiuni contravenţionale, iar un centru a fost închis.
Alte 27 de centre rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilităţi şi centre rezidenţiale pentru copii din judeţul Dolj au fost amendate cu 397.000 lei, în urma controalelor efectuate în ultimele două zile din ordinului prefectului de Dolj.
Directorul Crucii Roșii, Rodica Davidean, spune că organizația nu a avut bani să autorizeze centrele rezidențiale, așa că a încercat o variantă de compromis pentru a ajuta oamenii în suferință
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2021 pentru modificarea unor acte normative, precum şi reglementarea unor măsuri în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu di...
Avocatul Poporului a transmis, miercuri, că actele normative discutate de Guvern care au în vedere condiţionarea dreptului la muncă al personalului din cadrul unităţilor sanitare şi al centrelor rezidenţiale de obţinerea certificatului digital privin...
Aproape 10 focare sunt active în centrele din structura DGASPC Olt, ceea ce înseamnă în total sute de salariaţi şi beneficiari testaţi pozitiv, cazuri active. Deşi s-a trecut la ture de 14 zile, un anume detaliu face aproape ineficientă orice măsură...
Direcţia de Sănătate Publică(DSP) a judeţului Călăraşi a intensificat testarea personalului din toate centrele rezidenţiale, ca urmarea a creşterii numărului cazurilor cu infecţie COVID-19. În urmă cu o săptămână, la Centrul de Servicii Comunitare di...
Un inspector şi o infirmieră de la două cămine pentru persoanele adulte din judeţul Olt au rezultate pozitive pentru noul coronavirus, între momentul testării şi cel al transmiterii rezultatelor trecând o săptămână.
Prefectura Dâmboviţa, prin Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Dâmboviţa, a făcut o evaluarea şi monitorizarea tuturor prestatorilor de servicii sociale, de tipul aşezămintelor pentru persoane vârstnice, din judeţul Dâmboviţa.
Deţinutele din Penitenciarul Bacău au confecţionat pijamale pe care le-au dăruit copiilor din Centrul Rezidenţial „Henri Coandă”, Centrul Rezidenţial „ProFamilia”, Centrul de Servicii Sociale „Ghiocelul” Bacău dar şi celor din Centrului de Servicii S...
O familie care doreşte să adopte nu mai poate selecta etnia copilului, potrivit unor prevederi din noua lege a adopţiei. De asemenea, la un număr de cinci adopţii, părinţii adoptatori nu vor mai putea continua procedurile de potrivire decât după fina...
Peste 17.000 de adulţi cu dizabilităţi trăiesc în centre rezidenţiale mari, unde, în contextul îngrijirii improprii unei dezvoltări independente, 67% dintre ei încetează din viaţă, conform studiilor, informează Institutul pentru Politici Publice (IPP...