carte identitate - ultimele știri
Un cetățean din Arad povestește prin ce a trecut când s-a dus să-și schimbe actul de identitate. Acesta spune că a fost purtat pe la mai multe ghișee și că a plătit mai mulți bani.
Patriarhia Română face o precizare nouă legată de noile acte de identitate, electronice. Controversa deja s-a născut, privitor la folosirea cuvântului „gen“ în loc de „sex“ sau lipsa tricolorului de pe document.
Un cetăţean în vârstă de 66 de ani din Alba Iulia a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru dare de mită.
Criză de plastic pentru buletinele de identitate. Din cauza unor întârzieri în livrarea materialului din care se produc buletinele, solicitanţii trebuie să aştepte chiar şi 45 de zile până să primească un nou act.
Măsura are în vedere faptul că în începând cu 1 august, odată cu venirea stranierilor în concedii, se înregistrează o creştere substanţială a volumului de lucru.
Miercuri a fost introdus un sistem electronic de ordonare a cozilor, prin eliberarea unui bon de ordine şi afişarea ordinii de eliberare, la toate ghişeele Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Focşani.
Ministerul de Interve face verificări în Registrul naţional de evidenţa populaţiei înainte de alegeri, prima etapă fiind verificarea persoanelor care ar avea peste 100 de ani. Astfel s-a constatat că 1.563 au murit.
Primăria municipiului Galaţi le reaminteşte cetăţenilor că pot participa la procesele electorale din 2016 (alegeri locale şi alegeri parlamentare) numai cu documente de identitate valabile.
La următoarele alegeri, cărţile de identitate vor fi scanate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) astfel încât votul multiplu şi turismul electoral să nu mai fie posibile, potrivit deputatului liberal Mihai Voicu.
Sute de oameni vin zilnic la ghişeele instituţiei pentru a-şi schimba documentele, în ciuda căldurii insuportabile din aceste zile.
Un bărbat în vârstă de 25 de ani din comuna Lupşa, judeţul Alba, a fost trimis în judecată pentru infracţiunile de însuşire a bunului găsit, fals privind identitatea şi înşelăciune. Niculuţ Ovidiu Constantin a obţinut ilegal o sumă de bani de la o ba...
Potrivit statisticilor Biroului de Evidenţă a Populaţiei din cadrul Primăriei municipiului Galaţi, pe 24 şi 25 mai 2014 au fost tipărite şi eliberate 1.019 cărţi de identitate noi. Numărul de solicitări a fost aproape dublu faţă de o perioadă obişnui...
A scos bani de la bancă cu un buletin găsit pe stradă: un tânăr din Apuseni a fost arestat preventiv
Un bărbat în vârstă de 25 de ani din comuna Lupşa, judeţul Alba, a fost arestat preventiv pentru infracţiunile de însuşire a bunului găsit, fals privind identitatea şi înşelăciune. Niculuţ Ovidiu Constantin a obţinut ilegal o sumă de bani de la o ban...
În ultima săptămână de campanie, reprezentanţii serviciilor de Evidenţă a Persoanelor se vor deplasa în localităţile izolate cu urne mobile şi camere digitale, pentru a întocmi acte de identitate pentru cei interesaţi să voteze, a anunţat duminică, î...
Poreclit "Vampirică", Radu Turlacu, din Braşov, a falsificat, acte de identitate şi contracte de casă. Capturat în incinta unui hypermarket în octombrie 2009, Turlacu este românul cu cele mai multe identităţi: 44. A primit 5 ani şi jumătate de închis...
Buletinul se eliberează pentru prima dată cetăţenilor români la împlinirea vârstei de 14 ani. Documentul trebuie modificat în anumite condiţii sau în cazul expirării valabilităţii. Demersurile pentru schimbarea actului trebuie făcute în 15 zile.
Buletinul se eliberează pentru prima dată cetăţenilor români la împlinirea vârstei de 14 ani. Documentul trebuie modificat în anumite condiţii sau în cazul expirării valabilităţii. Demersurile pentru schimbarea actului trebuie făcute în 15 zile.
fără imagine
Peste 17.000 de vasluieni nu au buletin fie pentru că nu au bani de taxe, fie pentru că nu cred că documentul îi va ajuta cu ceva, deşi riscă să fie amendaţi. Sancţiunile pentru cei care refuză să-şi facă actul de identitate deşi au fost anunţaţi de ...
Pentru obţinerea unei noi cărţi de identitate, în funcţie de motivul pentru care decideţi să o schimbaţi, aveţi nevoie de mai multe documente. Se eliberează fie cartea de identitate, fie cartea de identitate provizorie....
Începând cu data de 12 iunie 2010, cetăţenii români pot intra în Republica Serbia în baza cărţii de identitate, condiţia fiind ca aceasta să fie valabilă, a anunţat Ministerul român al Afacerilor Externe....