capacitate 2018 - ultimele știri
Ultima zi în care absolvenţii clasei a VIII-a pot completa opţiunile în fişele de înscriere la liceu
Marţi este ultima zi în care absolvenţii clasei a VIII-a care au susţinut evaluarea naţională vor putea completa opţiunile în fişele de înscriere, iar în 9 iulie va avea loc repartizarea computerizată a candidaţilor la licee.
Oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi au transmis date despre rezultatele finale după soluţionarea contestaţiilor la Evaluarea Naţională.
Constestaţiile la Evaluare Naţională 2018 au fost cu noroc pentru două eleve din Dâmboviţa. Acestea au reuşit să obţină media 10. Astfel, judeţul Dâmboviţa scapă de ruşinea de a nu fi obţinnut nicio medie de 10 pe linie.
Trei elevi din Olt care au susţinut examenul de Evaluare Naţională au primit note de 10 după reevaluarea lucrărilor lor.
Rezultatele finale la Evaluarea Naţională, după rezolvarea contestaţiilor, au fost afişate sâmbătă pe site-ul evaluare.edu.ro, dar şi la unităţile de învăţământ.
Învaţă într-o şcoală de la ţară, o treime dintre ei au părinţii plecaţi la muncă în străinătate, provin, mulţi, din comunitatea de etnie romă, dar rezultatele bune deja sunt o obişnuinţă. Am încercat să aflăm cum reuşesc, stând de vorbă cu profesorii...
Aproximativ 24 de mii de contestaţii au depus candidaţii de la Evaluarea Naţională 2018, a transmis Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) la solicitarea „Adevărul“. Dintre acestea, aproape 3.200 au fost depuse de absolvenţii claselor a VIII-a care au ...
În judeţul Sibiu şapte elevi au luat cea mai mare notă medie la Evaluarea Naţională. Toţi au fost foarte aproape de a obţine nota maximă, reuşind să ajungă la media de 9,90. Printre cei şapte o singură elevă este dintr-o şcoală din afara municipiului...
Peste 600 de contestaţii au fost depuse de elevii clasei a VIII-a din judeţul Sibiu. Cei mai mulţi nu sunt de acord cu notele pe care le-au primit la proba de Limba română.
Robu Ştefania este singura decară la Evaluarea Naţională din Iaşi care provine de la o şcoală gimnazială din mediul rural, cea din Mogoşeşti-Siret.
Absolvenţii de clasa a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională pot verifica, marţi, rezultatele evaluării. 11 elevi din Suceava au obţinut nota maximă la primul examen din viaţa lor....
Judeţul Iaşi se află pe locul secund, după Bucureşti, în ceea ce priveşte numărul mediilor de zece obţinute de elevii la examenul de după clasa a VIII-a.
Judeţul Sibiu se situează pe locul al 8-lea la nivel de ţară în ceea ce priveşte rata de promovabilitate la Evaluarea Naţională din anul 2018: 76,8% dintre elevii care au fost prezenţi la examene au obţinut note pozitive, cu 2% mai puţin decât în anu...
Două şcoli din judeţul Dâmboviţa au înregistrat promovabilitate zero. Este vorba de Şcoala Gimnazială din Cornăţelu şi Şcoala Gimnazială din Româneşti - Potlogi.
Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a transmis, marţi, harta mediilor egale sau peste 5 obţinute de candidaţii la Evaluarea Naţională 2018. Cei mai slabi elevi sunt în judeţele Giurgiu (56.6%), Teleorman (56.8%), Călăraşi (63.1%) şi Caraş Severin (6...
Marţi s-au afişat rezultatele la Evaluarea Naţională, examen susţinut de absolvenţii claselor a VIII-a pentru admiterea la liceu. Opt dintre cei 3.081 de elevi buzoieni care au susţinut examenul au obţinut medii de 10. Au fost si elevi care au luat m...
Rezultatele de la Evaluarea Naţională din acest an au arătat că elevii din şase judeţe n-au reuşit să obţină media 10, printre care judeţul Sibiu. Colegiul Naţional „Gheorghe Lazar” rămâne a fi instituţia cu cei mai exemplari elevi din judeţ, la fel ...
Rezultate dezamăgitoare la Evaluarea Naţională în judeţul Botoşani. Aproximativ 80 de elevi au luat nota 2 iar alţi 19 nota 1 la probele de evaluare. Totodată procentul de promovabilitate este mai scăzut decât cel de anul trecut.
Ministerul Educaţiei a afişat rezultatele Evaluării Naţionale 2018. Absolvenţii de clasa a VIII-a îşi pot verifica singuri notele obţinute pe edu.ro şi la sediile unităţilor şcolare. În Dâmboviţa niciun elev nu a reuşit să obţină 10 pe linie.
Doar 3.857 dintre cei 4.900 de elevi din judeţul Galaţi care au învăţat în clasa a VIII-a s-au înscris şi la examenul de Evaluare Naţională. În final, doar 3.615 s-au prezentat la ambele probe (matematică şi română), iar numai 3.016 au obţinut media ...
Rezultatele la Evaluarea Naţională, sesiunea 2018, au fost publicate marţi, doar în Bucureşti fiind 53 de note de 10. În Iaşi sunt 32 de note de 10, în Cluj sunt 13 note de 10, la fel şi în Constanţa. Cei mai slabi elevi sunt în judeţele Giurgiu şi T...
Ministerul Educaţiei a publicat notele la Evaluarea Naţională 2018. În judeţul Timiş opt elevi au reuşit să obţină nota maximă.
Elevii au aflat marţi primele note la Evaluare; cei nemulţumiţi pot depune contestaţii în cursul acestei zile, în intervalul orar 14-19.
Primele rezultate ale examenului de Evaluare Naţională vor fi afişate, marţi, iar rezultatele finale vor fi anunţate în 23 iunie. Examenul a fost susţinut de peste 150.000 de elevi la nivel naţional şi aproximativ 2.000 în judeţul Călăraşi.
Conform calendarului examenului de Evaluare Naţională, absolvenţii care au susţinut cele două probe vor afla astăzi, până la ora 12,00, rezultatele, tot astăzi nemulţumiţii putând să depună contestaţii.
Absolvenţii de clasa a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională pot verifica, marţi, rezultatele evaluării. Acestea au fost făcute publice deja pe site-ul evaluare.edu.ro şi la sediile unităţilor şcolare, a transmis Ministerul Educaţiei Naţionale ...
În judeţul Sibiu 320 de elevi înscrişi pentru proba de limba maternă în cadrul Evaluării Naţionale s-au prezentat la examen.
Ultima probă - la Limba şi literatura maternă - a Evaluării Naţionale are loc joi. Primele rezultate ale examenului vor fi afişate pe 19 iunie, iar rezultatele finale vor fi anunţate în 23 iunie.
Subiectele şi baremul de punctaj la proba de Matematică, din cadrul Evaluării Naţionale 2018, au fost publicate de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) pe site-ul subiecteedu.ro.
Fără incidente, dar cu mai mulţi elevi care au ales să absenteze - astfel se poate caracteriza cea de-a doua zi a probei la matematică la Evaluarea Naţională pentru elevii clasei a VIII-a din judeţul Sibiu.
Absolvenţii clasei a VIII-a au susţinut, miercuri, cea de-a doua probă a Evaluării Naţionale, la Matematică, primele rezultate urmând să le fie comunicate în 19 iunie.
După subiectele accesibile de la Limba română, proba la matematică, cea de care cei mai mulţi se temeau, va face diferenţa. Subiectele au fost peste cele de la simulările oficiale organizate de minister, au apreciat doi elevi cu rezultate excepţional...
Subiectele primite de candidaţii la Evaluarea Naţională 2018, proba de Matematică, vor fi rezolvate în direct, de la ora 15.00, la Adevărul Live de către profesorul Alexandru Constantinescu de la Colegiul Naţional „Spiru Haret“.
Absolvenţii ciclului gimnazial susţin, miercuri, proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale 2018. Varianta a avut trei subiecte mari, ce au cuprins atât exerciţii de algebră cât şi probleme de geometrie în spaţiu.
Cei peste 150.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a vor susţine miercuri proba la Matematică la Evaluarea Naţională, iar joi, proba la Limba şi literatura maternă. Primele rezultate vor fi afişate pe 19 iunie, iar rezultatele finale vor fi anunţate în ...
Elevii de clasa a VIII-a sunt aşteptaţi miercuri în clase pentru a rezolva subiectele la cea de-a doua probă a examenului în baza căruia vor continua studiile liceale.
Cea de a doua probă- la Matematică- din cadrul Evaluării Naţionale 2018 a avut loc miercuri, în conformitate cu calendarul transmis de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Varianta primită de candidaţi a avut trei subiecte mari, ce au cuprins atât e...
Peste 2.400 de elevi de absolvenţi de gimnaziu susţin, zilele acestea, Evaluarea Naţională. În judeţul Teleorman sunt 93 de centre de examen.
Aproape 150.000 de elevi au susţinut, luni, proba la Limba Română din cadrul Evaluării Naţionale (EN), fiind cu 30.000 de mai puţini faţă de şcolarii înscrişi în clasa a VIII-a la începutul anului. Aceste cifre sunt asociate fenomenului Brăila (profe...
Evaluatorii dintr-un alt judeţ vor primi de la Olt 2.760 lucrări la limba şi literatura română, fiind peste 300 de absenţi la prima probă a examenului pe care îl susţin absolvenţii de gimnaziu.
Elevii din 96 de unităţi de învăţământ din judeţ au susţinut, luni, prima probă a Evaluării Naţionale, examen ce va conta la admiterea în liceu.
Potrivit oficialilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, proba la Limba română de luni, 11 iunie, s-a derulat fără incidente.
Începând de luni, 11 iunie, elevii de clasa a VIII-a intră în febra examenelor. Rezultatele sunt importante pentru că în funcţie de ele se face admiterea la liceu.
Absolvenţii clasei a VIII-a încep astăzi examenul de Evaluare Naţională, cu susţinerea probei la Limba şi literatura română. În judeţul Olt sunt aşteptaţi în sălile de concurs aproape 3.000 de candidaţi, din cei 3.605 înscrişi la începutul anului şco...