cancere - ultimele știri
Doctor Martha Orsolya, șefa Clinicii de Urologie a Spitalului Clinic Judeţean (SCJ) Mureş, a declarat, că există tot mai multe cancere neglijate, care ajung la specialişti în stadii avansate şi că tot mai mulţi tineri se îmbolnăvesc de diferite malignoame ale aparatului urogenital, vineri.
Prevenția este importantă mai ales acum când, după doi ani de pandemie, a crescut îngrijorător numărul persoanelor cu diagnostice grave, inclusiv oncologice.
Ne-au ajuns din urmă cazurile de cancer – mai ales bronhopulmonar – nediagnosticate din pricina pandemiei. Un raport al UE estimează la un milion numărul acestor bolnavi.
Cele mai comune forme de cancer, dar care dau şi cea mai mare rată a mortalităţii, îi ucid pe români mult mai repede decât pe pacienţii din alte ţări europene. Lipsa educaţiei şi insuficienta dezvoltare a sistemului sanitar duc la morţi premature, ad...
Transplantul de celule stem este o zonă de mare interes pentru oamenii de ştiinţă şi lumea medicală. Primele studii au început la începutul anilor 1980, iar în ultimii ani au început să apară şi primele rezultate concrete ale tratamentelor. Lucas est...
Cât de rare sunt, de fapt bolile rare? În timp ce unii medici specialişti vorbesc despre 6.000 de astfel de afecţiuni, alţii spun că de fapt ar fi undeva la 8.000. Potrivit estimărilor, afecţiunile considerate rare sunt prezente la un pacient din 2.0...
Mii de oameni din întreaga lume se îmbolnăvesc anual de cancere care afectează oasele şi ţesuturile moi. Sunt forme mai rare de afecţiuni maligne faţă de alte tipuri, însă tratarea lor implică provocări cu totul speciale pentru medici, pentru că dinc...
În laboratoarele de la Măgurele se produce acum cel mai puternic fascicul de lumină din lume, care va fi folosit, printre altele, la tratarea cancerului, eliminarea deşeurilor radioactive şi, de ce nu, la inventarea unor noi tipuri de energie.
Boala hemoroidală este una căreia îi prieşte stilul de viaţă modern cu alimentaţie haotică, sport puţin şi mult stres....
Doi oameni de ştiinţă, unul american - James P Allison - şi altul japonez - Tasuku Honjo - au fost distinşi ieri cu premiul Nobel pentru medicină sau fiziologie. Munca lor de cercetare se leagă de tratamentele avansate împotriva cazurilor grave de me...
Incidenţa în creştere a anumitor tipuri de cancer i-a alertat pe specialişti, care au decis să iniţieze programe de prevenţie, chemându-i la consult gratuit pe toţi pacienţii cu leziuni în sfera orală. Care sunt semnele care ar trebui să îngrijoreze.
Terapiile genice constau în înlocuirea unei gene deficitare cu una funcţională sau prelevarea unor celule care sunt, apoi, modificate în laborator şi reintroduse în organismul uman în scopul tratării unot boli grave. Costurile acestor terapii este fo...
Un cancer depistat în stadiu incipient este mai uşor de tratat, iar rata de supravieţuire creşte considerabil. Cu cât înaintăm în vârstă numărul analizelor care pot pune în evidenţă o eventuală afecţiune malignă creşte....
Pentru a acumula un kilogram de grăsime este necesar să consumăm 9.000 de kilocalorii, în condiţii de activitate fizică normală. Într-un kilogram de grăsime corporală se găsesc înmagazinate 7.000 de kilocalorii, potrivit „Abecadarului de obezitate“....
Un cancer depistat în fază incipient are 90% şanse să fie vindecat. Cauzele pentru care apar nu sunt pe deplin cunoscute, însă factori de risc sunt moştenirea genetic, fumatul, dieta dezechilibrată şi expunerea excesivă la soare....
Organismul este într-o permanentă schimbare. Uneori, modificări care par a fi normale pot anunţa, totuşi, un cancer. Care sunt simptomele la care ar trebui să fim atente?...
Peste 40 de dosare au fost depuse de producătorii de medicamente pentru a fi evaluate, astfel încât produsele respective să poată fi incluse pe lista de medicamente compensate şi gratuite. Anunţul a fost făcut de preşedintele Agenţiei Naţionale a Med...