caliacra - ultimele știri
După ce au descoperit litoralul bulgăresc, românii au început să investească şi pe piaţa imobiliară, unde preţurile sunt de trei ori mai mici decât în Mamaia Nord.
Prezenţa turcilor şi tătarilor în Dobrogea a adus farmecul oriental în acest ţinut. Am împrumutat de la ei obiceiuri, pe mesele noastre au devenit nelipsite delicii turceşti, iar lăcaşurilor lor de cult sunt preţuite.
Regelui Carol al II-lea i se datorează înfiinţarea în România a primului serviciu de salvare a naufragiaţilor, ţara noastră fiind singura din Europa care nu acorda, până în acel moment, asistenţă pe mare.
Profesorul R.I Călinescu, care a cutreierat Dobrogea la începutul secolului al XX-lea, ne-a lăsat o inedită descriere a cămilelor cu două cocoaşe care au existat pe aceste ţinuturi.
Cavarna, oraşul învecinat cu Balcicul, era cândva renumit pentru multitudinea de naţii ce trăiau laolaltă: români, turci, bulgari, macedoneni, găgăuzi şi bulgari, dar şi pentru frumuseţea locului.
Cel mai devastator cutremur care a avut loc în Dobrogea s-a produs la 31 martie 1901. Seismul a distrus sate întregi de la malul Mării Negre şi a provocat un tsunami de patru – cinci metri înălţime.
Tinerii din Durostor îşi pierdeau noaptea în cafenele jucând table şi cărţi, fenomen care a pus pe jar autorităţile, care au decis închiderea cârciumilor seara şi supravegherea minorilor.
Morunul, ale cărui icre sunt un deliciu, este considerat a fi cel mai mare peşte de apă dulce din lume. Localnicii din deltă retrăiesc copilăria în care mâncau jumări din slănină de morun.