british museum - ultimele știri
Organismul de supraveghere a informațiilor investighează British Museum în legătură cu acuzațiile potrivit cărora a fost „prea secretos” în privința unora dintre cele mai speciale obiecte din colecția sa.
Aproximativ 350 dintre cele peste 2.000 de obiecte furate de la celebrul British Museum au fost recuperate, potrivit declarațiilor făcute miercuri de președintele muzeului, George Osborne, în timpul unei audieri parlamentare, pe tema acestor furturi notorii.
Directorul British Museum, care găzduieşte artefacte din întreaga lume, şi-a dat demisia după ce a recunoscut că instituţia pe care a condus-o „nu a răspuns în măsura în care ar fi trebuit” în urma avertismentelor din 2021” cu privire la anumite obiecte care ar fi fost furate.
Frizele Parthenonului ar putea fi „în curând" trimise în Grecia în cadrul unui împrumut pe termen lung, pe cale să fie finalizat, între British Museum şi autorităţile de la Atena, arată The Telegraph și AFP.
Un sejur de patru zile este mai mult decât suficient să facă turistul să pună din nou Londra pe lista oraşelor pe care să le reviziteze. Este un loc pentru toţi, unde cultura şi arta, în toate formele lor, stau la loc de cinste şi, mai ales, sunt acc...
Discul ceresc de la Nebra, obiect antic cu diametrul de circa 30 de centimetri considerat cea mai veche hartă a stelelor din lume, va fi expus în 2022 la British Museum, potrivit BBC.
O familie din Anglia a descoperit o adevărată comoară în timp ce lucra în grădină. Este vorba de 63 de monede din aur datând din secolele XV-XVI. Istoricii încearcă să le afle povestea lor....
Un scandal care, mai bine decât orice, demonstrează ce a însemnat mentalitatea de pasăre de pradă a Imperiului Britanic întruchipat, fizic şi simbolic de strălucita persoană a ambasadorului său la Sublima Poartă, Thomas Bruce pe numele său, cel de-al...
Prestigioasa instituţie de cultură din Marea Britanie, unul dintre cele mai mari muzee din lume, a expus câteva modele de ouă încondeiate cu motive pascale.