bratu - ultimele știri
Federaţia Română de Fotbal (FRF) continuă remanierea începută, luna trecută, odată cu îndepărtarea lui Bogdan Lobonţ de la naţionala U20.
Liceanul Mihai Alexandru Bratu din Târgu-Jiu a fost desemnat cel mai bun participant român din toate timpurile de la Olimpiada Internaţională de Lingvistică.
Reprezentativa Under 21 a României a fost învinsă de echipa similară a Slovaciei, marţi, în deplasare, scor 4-3, într-un meci amical în care a condus cu 3-1.
Familia Bratu continuă la Tuluceşti, una din cele mai cunoscute zone viticole din judeţul Galaţi, o tradiţie de peste 50 de ani. Deşi au ieşit pe piaţă de foarte puţin timp, unul din vinurile cramei Bratu a fost premiat internaţional, iar celelalte s...
Weekend fotbalistic plin: atât prima reprezentativă, cât şi cea de tineret vor fi în acţiune, vineri. Naţionala mare va întâlni Grecia (ora 20.15, Pro X), iar cea U21 va face ultimele retuşuri, pregătind preliminariile pentru Euro 2023.
Selecţionata Under 21, în fruntea căreia se află Florin Bratu, a fost, zilele trecute, într-un cantonament, la Marbella (Spania), unde a disputat şi un amical cu Mexic U21, pierdut cu 1-3. La revenirea în ţară s-ar fi petrecut un incident inadmisibil...
Inspectorii de muncă au efectuat, în primele nouă luni ale anului, 50.060 de controale care au vizat identificarea şi combaterea muncii nedeclarate, în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare de 70,5 milioane de lei, transmite Dantes Nicolae B...
După ce postul a rămas vacant, după plecarea lui Adrian Mutu la Craiova lui Mititelu, Federaţia Română de Fotbal a început tratativele cu mai mulţi candidaţi. Astăzi, alegerea oamenilor de la „Casa Fotbalului“ a fost oficializată.
Impresarul FIFA, în vârsta de 47 de ani, va fi în centrul atenţiei, joi, de la ora 15.00, atunci când vor fi lansate cele două volume care vor reda spectaculoasa ei poveste de viaţă.
Liga I a avut deja două partide reprogramate din cauza COVID-19, însă, în ambele situaţii, au fost bolnavi oameni de lângă echipe, magazinerul clubului Dinamo şi medicul celor de la Botoşani. Acum, cazurile au apărut în rânduri unor fotbalişti.
Goana după profituri rapide îi determină pe mulţi dintre legumicultorii din România să găsească soluţii pentru forţarea culturilor şi grăbirea recoltei, astfel încât să ia faţa concurenţei.
Cine mai vorbeşte în „Ştefan cel Mare“ de play-off ar trebui să-şi facă un control la cap. În acest moment, echipa are şanse mult mai mari să ajungă în „B“ decât în prima jumătate a clasamentului.
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru „Adevărul“, fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a criticat ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă în „Ştefan cel Mare“.
De când a preluat Dinamo, Mircea Rednic a avut două remize în două meciuri, cu Dunărea Călăraşi şi cu Concordia Chiajna.
La câteva ore după ce despărţirea de Florin Bratu a fost oficializată, formaţia din „Ştefan cel Mare“ a ajuns la o înţelegere verbală cu un alt fost atacant.
Formaţia din „Ştefan cel Mare“ e într-o situaţie jalnică, aproape de play-out pentru al doilea sezon consecutiv, însă chiar şi aşa e o ţintă atractivă pentru impresarii din fotbalul românesc.
La 205 zile după ce a fost numit pe banca roş-albilor, Florin Bratu a fost destituit. Un deznodământ previzibil pentru un proiect sortit eşecului: un antrenor fără experienţă şi fără rezultate a fost pus să conducă un lot extrem de slab, de play-out.
Peste puţin timp, legumele din pieţe vor avea forme şi arome dintre cele mai neobişnuite. Dovleacul-şarpe şi-a făcut deja apariţia pe tarabe, ce-i drept răzleţ, din seminţe create la Staţiunea de Cercetare Legumicolă din Buzău, unitate cu tradiţie în...
Nici măcar schimbarea lui Vasile Miriuţă cu Florin Bratu n-a putut „resuscita“ o grupare care, cândva, câştiga trofeu după trofeu în România.
CS U Craiova rămâne în cursă pentru o „dublă“ fantastică în acest sezon: titlul şi Cupa României. Ultima dată când oltenii au realizat eventul a fost în 1991.
După ratarea play-off-ului, roş-albii vor fi conduşi de un fost jucător de al lor în partea a doua a sezonului. Acesta va avea misiunea de a duce „haita“ spre câştigarea Cupei României.
Fotbaliştii pregătiţi de Florin Bratu au încheiat anul 2017 cu o partidă de pregătire disputată pe stadionul „Enrico Rocchi“ din Viterbo.
George Copos a fost eliberat din închisoare după ce a efectuat o treime din pedeapsa de 3 ani şi 8 luni pe care primit-o în „Dosarul Transferurilor“. Problemele sale în acest caz nu s-au încheiat însă nici acum.
Cât timp n-a avut un post în cadrul clubului Dinamo, fostul mare mijlocaş al „câinilor“ i-a catalogat drept „amatori“ pe cei aflaţi în conducere. Acum, situaţia s-a schimbat radical.
Dinamo luptă să iasă din insolvenţă la 29 aprilie, însă, la cum merg lucrurile pe teren, s-ar putea ca echipa să intre într-o altă luptă până atunci: cea pentru evitarea retrogradării.
Eliminarea jenantă a naţionalei U-17 din calificările pentru Euro 2015 a fost deja dată uitării. În acest moment, cea mai mare problemă a fotbalului românesc pare a fi tratamentul de care a avut parte fiul liderului Generaţiei de Aur, cât a fost la l...
Viitorul Locomotiva Buzău a fost eliminată din Cupa României la fotbal. Într-o partidă disputată miercuri seară pe stadionul „Cornel Negoescu”, formaţia buzoiană a fost învinsă cu scorul de 3 - 1 de Dinamo II Bucureşti.
Bratu susţine că a renunţat la scaunul de şef al cadrelor didactice din Argeş pentru a se dedica vieţii politice. El vizează alegerile parlamentare din toamnă.
Directorul general al Gaz Metan, Ioan Horoba, a declarat că atacantul Florin Bratu a dorit să revină la Dinamo în această iarnă, dar nu s-a înţeles cu oficialii grupării bucureştene, astfel că s-a întors la Mediaş, unde a acceptat micşorarea salariul...
Florin Bratu a luat o decizie uimitoare, doar pentru a continua să evolueze şi în retur la Gaz Metan Mediaş. Atacantul a cerut să-i fie micşorat salariul cu 40% şi, de asemenea, prima de instalare pe care Bratu ar fi trebuit s-o primească anul trecut...
Directorul general al Gaz Metan, Ioan Horoba, a declarat că atacantul Florin Bratu a dorit să revină la Dinamo în această iarnă, dar nu s-a înţeles cu oficialii grupării bucureştene, astfel că s-a întors la Mediaş, unde a acceptat micşorarea salariul...
Chiar dacă elevii s-au aşteptat că montarea camerelor video este făcută pentru a monitoriza orice mişcare a lor la bacalaureat, inspectorul general şcolar Gabriel Bratu a declarat că vizaţi de raza camerelor au fost supraveghetorii.
fără imagine
Mii de şcolari şi preşcolari sunt prinşi la mijloc în războiul politic dintre Guvern şi Consiliul Judeţean Argeş. Cu nici o lună înainte de începerea anului şcolar, 11 grădiniţe şi 106 şcoli din Argeş aşteaptă tranşele de bani restante, promise de Gu...
Scăpaţi din „Groapă", cei doi sunt de părere că în Ştefan cel Mare nu este un aer propice performanţei.
Atacantul împrumutat la Litex Loveci s-a întors în România. El vrea să-l convingă pe Nicolae Badea să fie lăsat să meargă la o altă formaţie. Fotbalistul în vârstă de 31 de ani a intrat în ultimele şase luni ale acordului cu roş-albii şi, chiar dacă ...
Atacantul transferat în această vară de Dinamo la Litex Loveci a reuşit să înscrie două goluri pentru echipa bulgară, care a câştigat cu 4-0 în faţa muntenegrenilor de la Rudar Pljevlja şi s-a calificat în turul trei preliminar al Ligii Campionilor.
Atacantul Florin Bratu a marcat primul său gol pentru echipa Litex Loveci, în meciul amical pe care bulgarii l-au câştigat cu 6-0 în faţa selecţionate regionalei din Olanda.
Giuleştenii au revenit de la 0-2, însă, cu un om în plus pe teren, n-au putut să mai înscrie şi golul victoriei. Andrei Cristea şi Alexe au semnat un start furibund al „câinilor“. Roş-albii aveau însă să fie îngenuncheaţi până la pauză, după autogolu...
Badea şi Borcea au tăiat în carne vie. Mărgăritescu, Zicu, Boştină, Adrian Cristea, Alexe, Bratu şi N’Doye au totalizat sancţiuni istorice pentru fotbalul românesc. Dintre cei cinci jucători care au fugit din cantonament, doar Alexe are şanse să fie ...
Încet, dar sigur, greviştii revin în lotul primei echipe. După Bratu, urmează Alexe, iar N’Doye s-a transformat din exilat la Dinamo II în om de bază la antrenamentul de ieri condus de Cornel Ţălnar....
Roş-albii vor bifa al treilea sezon consecutiv fără trofeu. N’Doye şi Bratu au fost trimişi la echipa secundă. Africanul, pentru o nouă escapadă nocturnă, iar atacantul, pentru că s-a înjurat cu Ţălnar şi cu Prunea. Dinamo şi-a jucat întregul sezon, ...
Lucrurile par că au scăpat de sub control la Dinamo! După ce N’Doye şi Bratu au fost trimişi la echipa secundă, spre seară, scandalul a explodat de-a dreptul....
După semieşecul de pe teren propriu, 1-1 cu Ceahlăul, mai mulţi jucători emblematici a lui Dinamo au sărit la gâtul senegalezului Ousmane N'Doye, nemulţumiţi fiind că din cauza escapadelor nocturne ale acestuia prin discoteci conducerea echipei a hot...
Necooptat de antrenorul Cornel Ţălnar la prima garnitură a lui Dinamo pentru această etapă din cauza lipsei de meciuri în picioare, atacantul Florin Bratu a marcat o dublă în victoria formaţiei secunde a alb-roşiilor contra Tricolorului Breaza, meci ...