bojdeuca - ultimele știri
Academia Română spune, într-o scrisoare deschisă, că reprezentanții acestei instituții vor participa la redeschiderea Bojdeucii lui Ion Creangă după ce se vor asigura că au fost luate toate măsurile necesare pentru revenirea acestui monument al Patrimoniului naţional la starea sa autentică.
După ce imaginile cu renovarea bojdeucii lui Ion Creangă au inflamat opinia publică, Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, se apără spunând că s-a respectat proiectul.
Nu este pentru prima dată când bojdeuca lui Ion Creangă a avut nevoie de renovări. Căsuța care a scăpat de război și de două mari cutremure a fost distrusă de ultima renovare.
Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca) va putea fi vizitat gratuit pe 4 ianuarie 2022, ultima dată înainte de începerea lucrărilor de restaurare care vor dura 2 ani, informează instituţia.
Zona din jurul uneia dintre atracţiile turistice ale judeţului Iaşi este „demnă de 1900”. Cel care a făcut publică situaţia jalnică în care se găseşte strada din jurul Bojdeucii lui Ion Creangă este consilier local.
Pe 31 decembrie 2019 se împlinesc 130 de ani de la moartea scriitorului Ion Creangă. Viaţa acestuia nu a fost deloc aşa de idilică precum a zugrăvit, ca nimeni altul, copilăria în celebrele sale „Amintiri“.
Pe lângă un povestitor hâtru, Ion Creangă a fost şi un prieten devotat, dar şi un bărbat sensibil, care tânjea după dorul „fratelui“ său Mihai. Totodată, cu îndrăzneala caracteristică, nu se sfia să ceară favoruri, prin scrisori, cunoscuţilor sus-puş...
În plin secol XIX, un secol al pudorii, Ion Creangă scria primele poveşti pornografice păstrate în literatura română. Citite şi comandate de scriitorii ieşeni la chiolhanurile organizate de Junimişti, poveştile pline de „măscări” ale ”popii” din Humu...
Neîntrecutul povestitor de la Humuleşti purta de grijă fraţilor săi mai mici şi unicului său fiu, Constantin. Bojdeuca din Ţicău a fost trecută pe numele Tincăi, femeia care i-a stat alături, fără a fi cununaţi, aproape două decenii.
La Bojdeuca din Ţicău, acolo unde scriitorul Ion Creangă şi-a petrecut ultimii ani din viaţă, au fost lansate cărţi şi s-au ţinut prelegeri de către academicieni în memoria povestitorului care pe 1 martie şi-ar fi sărbătorit ziua de naştere....