boala parkinson - ultimele știri
Peste 70.000 de români sunt afectați de boala Parkinson, conform specialiștilor. Identificarea simptomelor în etapele incipiente și diagnosticarea afecțiunii înainte ca manifestările să devină evidente sunt cruciale pentru un management eficient, conform experților în domeniu.
Richard Lewis, colegul lui Larry David în „Curb Your Enthusiasm” și îndrăgit comediant de stand-up, a murit la vârsta de 76 de ani, miercuri noapte.
O româncă a reușit să păcălească o bătrână pe care o îngrijea de mai mulți ani și a fost numită moștenitoare universală.
Acumularea unei anumite proteine în creier este asociată cu anumite forme de boală Parkinson, a confirmat un studiu publicat joi, care ar putea deschide calea către un diagnostic precoce al acestei afecţiuni.
10 aprilie este ziua în care, acum 111 ani, s-a născut părintele Ilie Cleopa, dar și ziua în care, în același an, Vasul Titanic a plecat în primul și singurul voiaj. Tot pe 10 aprilie, dar în 1970, s-a născut și pugilistul Leonard Doroftei.
După ce a fost deja asociat cu un risc crescut de cancer și de avorturi spontane, TCE nu mai este utilizat la fel de mult ca odinioară, dar cercetătorii spun că rolul său în boala Parkinson a fost în mare parte ignorat.
Copiii care au în mod constant coșmaruri pot fi expuși riscului de a dezvolta tulburări cognitive, inclusiv demență, și boala Parkinson la vârsta adultă, conform unui nou studiu.
Vladimir Putin ar avea boala Parkinson în stadiu incipient și cancer pancreatic, arată documente secrete de la serviciile de informații din Rusia, citate de The Sun.
Un videoclip lansat recent de Kremlin îl arată pe Putin într-o stare de sănătate aparent proastă, lucru care a stârnit reacţiile opiniei publice. Mai mulţi experţi au explicat că deşi liderul de la Kremlin „nu arată bine”, nu poate fi vorba despre bo...
Elon Musk este cunoscut în special datorită Tesla şi SpaceX, dar antreprenorul american mai conduce o companie aparte. Este vorba despre Neuralink, care se ocupă de proiecte cel puţin neobişnuite, cum ar tehnologia de interfaţă neuronală, adică impla...
Aproximativ 10 milioane de persoane din întreaga lume suferă de Parkinson. Oameni de ştiinţă de la Universitatea Rutgersdin din SUA susţin că au descoperit un tratament care împiedică avansarea bolii....
Cântăreţul Ozzy Osbourne, în vârstă de 71 de ani, a dezvăluit că suferă de boala Parkinson şi plănuieşte să se trateze în Elveţia.
Importanţa apendicelui pentru corpul uman - în cazul în care aceasta există - constituie de multă vreme obiectul speculaţiilor, însă oamenii de ştiinţă susţin în prezent că acesta ar putea deţine un rol în apariţia bolii Parkinson....
9 din 10 români au auzit de boala Parkinson şi 8 din 10 au identificat tremorul ca simptom al afecţiunii. Dar numai o mică parte dintre ei au putut recunoaşte cu uşurintă alte simptome motorii şi non-motorii, potrivit unui studiu al Asociaţiei de Lup...
Boala Parkinson este a doua maladie neurodegenerativă ca frecvenţă, după Alzheimer. Primele semne pot apărea cu mult înaintea debutului clinic....
Agricultorii prezintă riscuri mai mari în Elveţia de a dezvolta boli neurologice sau cancer decât restul populaţiei, în primul rând din cauza expunerii la pesticide....
Un medicament pentru tratamentul bolii Parkinson a fost retras de pe piaţă, alternativa nefiind una eficientă pentru cei peste 70.000 de pacienţi care suferă de această boală.
Medicul cardiolog Dan Fărcaş, 46 de ani, conf.univ. la UMF Târgu Mureş, va lansa miercuri, 18 mai, la Sala Dalles din Bucureşti, „Virtuţi adormite“, prima carte motivaţională pentru pacienţii cu boli cronice. Volumul descrie experienţa autorului care...
Vârsta de debut a bolii este după 65 de ani, dar, în prezent, se înregistrează cazuri care debutează sub vârsta de 50 de ani, a declarat prof.univ.dr. Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii de Neurologie din România, şi al Societăţii pentru Studiul ...
O analiză realizată în cadrul campaniei Grădina cu Speranţe, desfăşurată de către Asociaţia de Luptă împotriva Bolii Parkinson în parteneriat cu Societatea Română de Neurologie, arată că doar 5% dintre români sunt dispuşi să acorde o mână de ajutor b...
Peste 72.000 de români sunt diagnosticaţi cu boala Parkinson, iar în ultimii ani s-a observat o scădere a vârstei la care este diagnosticată, una din 20 de persoane afectate prezentând simptome în jurul vârstei de 40 de ani, a precizat, vineri, Asoci...
Primul covor de flori din România a fost expus, vineri, în centrul Bucureştiului pentru a atrage atenţia asupra luptei împotriva bolii Parkinson. Covorul natural se întinde pe 50 de metri pătraţi şi este realizat din lalele....
Actorul Robin Williams, găsit mort luni în locuinţa sa din California, suferea de o formă incipientă a bolii Parkinson, susţine soţia sa, Susan Schneider, citată de „BBC News“....
Maladia neurologică Parkinson este considerată o afecţiune a oamenilor în vârstă, însă ea începe să se instaleze uneori mult mai devreme
Parkinson, boala bătrâneţii care, după cum ne spune prof. dr. Dafin Mureşeanu, apare şi la 20 de ani, poate fi declanşată de mediul înconjurător. Persoanele care locuiesc la ţară, care manevrează pesticide, toxine, care beau apă de fântână ar putea f...
Cântăreaţa americană Linda Ronstadt, câştigătoare a 11 Premii Grammy, a fost diagnosticată cu boala Parkinson. Astfel, artista este incapabilă „să mai cânte o notă muzicală“, după cum a declarat într-un interviu pentru ONG-ul AARP, citat de „Huffingt...
Incidenţa bolilor neurologice este în România de aproape patru ori mai mare decât în alte ţări ale Uniunii Europene, cea mai frecventă fiind accidentul vascular cerebral. Cercetătorii susţin însă toate aceste suferinţe ar putea fi prevenite prin miş...