bilete de tren - ultimele știri
CFR Călători a anunţat o campanie de reduceri a preţurilor biletelor de tren vândute la Târgul de Turism al României.
Biletele de călătorie cu trenul pentru elevi şi studenţi se pot procura inclusiv online cu reducerea legală, după publicarea în Monitorul Oficial a noilor norme, informează sâmbătă Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).
CFR Călători anunţă că facilitățile aferente studenților la transportul pe calea ferată, conform noilor acte legislative, vor fi acordate începând de marţi.
Ghişeul Unic de Vânzări are funcţia de vânzare cu reducere pentru studenţi blocată de la sistemele de procesare a plăţilor operatorilor, care refuză să elibereze bilete de tren cu reducere.
Măsura luată de operatorul feroviar naţional a fost adoptată după ce autorităţile ucrainene au aprobat graficul de circulaţie a trenurilor internaţionale care tranzitează ţara vecină.
32% dintre europeni nu călătoresc niciodată cu trenuri interurbane, arată ultimul sondaj Eurobarometru. Doar 35% dintre europeni călătoresc cu trenuri interurbane de câteva ori pe an sau mai frecvent, deşi 83% dintre ei locuiesc la cel mult 30 de min...
CFR Călători a anunţat că de miercuri, 18 septembrie, în Capitală va fi deschis un nou punct de unde oamenii îşi pot cumpăra bilete de tren. Noul ghişeu va fi pe Calea Griviţei.
Preţurile biletelor de tren vor creşte diferenţiat de la 1 septembrie, cu până la 10%, măsura fiind aprobată prin ordin al conducerii Ministerului Transporturilor. Decizia se bazează pe evoluţia inflaţiei şi pe majorarea din ultimii doi ani a unor co...
CFR Călători informează că, începând din data de 25 iunie 2013, pasagerii pot beneficia de o reducere mai mare (de 25%, 18% sau 10%) la cumpărarea în avans a biletelor de tren....
CFR Călători anunţă că va închide, începând de joi, 10 ianuarie, agenţiile de voiaj din 11 oraşe şi le va înlocui cu birouri de voiaj, în incinta staţiilor de cale ferată. Alte trei unităţi vor fi închise definitiv, în timp ce restul de 23 de agenţii...
2012 aduce şi reduceri, nu numai scumpiri. CFR Călători a anunţat că va acorda o reducere de 5% la orice bilet cumpărat on-line. Plata se poate efectua cu orice tip de card acceptat la achiziţionarea on-line a biletelor de tren.
Sălăjenii care intenţionează să circule cu trenul, în perioada săbătorilor de iarnă, pot beneficia de o reducere de 25 la sută din preţul biletelor. Facilitatea este oferită tuturor clienţilor CFR care achiziţionează bilete on line prin Master card ...